Actual

Aproape, la Teatrul Excelsior

La Teatrul Excelsior a avut loc prima dintre cele cinci premiere anunțate să aibă premiera până la sfârșitul anului. Este vorba despre spectacolul „Aproape” după piesa lui John Cariani, în regia lui  Eugen Gyemant.

Dacă ar fi să exprim câteva cuvinte despre spectacol aș spune că este aproape comedie, aproape dramă, aproape realist, dar și aproape romantic. Aș mai spune că este aproape fantastic, dar și aproape o filosofie de viață. A nu se înțelege greșit. Nu doresc să induc ideea că este un spectacol care nu a știut pe ce cale să o ia. Din contră, regizorul Eugen Gyemant a reușit să închege armonios și firesc cele nouă povești ale cuplurilor venite la capătul lumii să vadă aurora boreală.

Istoriile celor nouă cupluri au un punct comun: încercarea personajelor de a-și înțelege propria viață. Poți ține o inimă sfărâmată într-o pungă de hârtie, crezând că astfel vei reuși să te protejezi de viață? Poți cere celuilalt să-ți returneze dragostea pe care i-ai dat-o? Încape dragostea în bagaje? Dacă da, în câte? Un tablou poate fi liantul dintre doi oameni?

Regizorul a „pedalat” pe ideea că banalitatea poate fi și ea extraordinară. Mai ales când parcă totul se petrece sub protecția aurorei boreale, acest fenomen extraordinar care dă culoare vieții celor nouă cupluri.

Decorul realizat de Sabina Veșteman capătă semnificațiile pe care fiecare poveste le dă spațiului scenic.

Tinerii actori ai Teatrului Excelsior, aplaudați de public frenetic, au fost încântători prin felul în care și-au abordat fiecare dintre rolurile (actorii interpretează mai multe personaje în spectacol): când stângaci, când evaziv, când sălbatic.  Binemeritatele aplauze le-au revenit actorilor Loredana Cosovanu, Dan Pughineanu, Iulia Samson, Mihai Mitrea, Radu Micu, Ana Udroiu, Pamela Iobaji, Bogdan Nechifor, Alex Popa.

APROAPE, de John Cariani, adună poveștile a nouă cupluri care, în aceeași seară friguroasă, în același orășel de la capătul lumii, sunt martorii aurorei boreale și al unui miracol poate mai spectaculos, chiar dacă mai intim – înțelegerea propriei vieți. Acest loc se numește Aproape pentru că e aproape adevărat. Oamenii care locuiesc aici sunt aproape fericiți, aproape disperați, aproape singuri, aproape pierduți și, prin asta, seamănă cu fiecare dintre noi. Lucrurile care se întâmplă aici, aproape la capătul lumii, sunt aproape la fel ca realitatea și aproape magice.”, a spus regizorul Eugen Gyemant.

Spectacolul de la Teatrul Excelsior se adresează tuturor categoriilor de vârstă, putând fi în același timp o lecție pentru cei tineri, dar și un prilej de rememorare, re-analizare pentru cei trecuți prin viață. Cu alte cuvinte, un spectacol care trebuie neapărat văzut.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top