Doliu colectiv pentru o speranță politică risipită

La nici un an de la preluarea mandatului de președinte, Nicușor Dan se află într-o situație inedită și de-a dreptul periculoasă: nucleul dur care l-a susținut în campanie – activiști, jurnaliști, influenceri, intelectuali și ONG-uri de top – s-a transformat, într-un ritm amețitor, în cel mai vocal și sever grup de opoziție. Chiar azi, 25 de ONG-uri „nicușoriste” au emis o scrisoare deschisă cu critici dure și avertismente la adresa președintelui.

• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
• Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”

Ce vedem azi nu este doar o simplă critică politică, ci o ruptură de paradigmă care pune sub semnul întrebării nu doar viitorul mandatului, ci însăși natura „fenomenului Nicușor Dan”.

Cînd marii tăi susținători de anul trecut încep să te acuze explicit inclusiv de deranjament mental nu e grav, e de-a dreptul catastrofal.

La ce ne putem aștepta în viitorul apropiat?

De la „salvare” la „trădare”: de ce s-a ajuns aici?
Nicușor Dan a fost ales pe un val de vot „anti-sistem”. Electoratul său nu a votat un politician de carieră, ci un outsider care promitea destructurarea mecanismelor de control politic și reformă morală. Însă, la 11 luni, actul guvernării prezidențiale a început să semene izbitor cu cel al predecesorilor săi, ba chiar mai rău.

Fenomenul erodării rapide a sprijinului pentru Nicușor Dan are la bază, între altele, un conflict fundamental între așteptările uriașe, fie ele și artificial induse și susținute, ale electoratului său – subliniem al său – și realpolitik-ul exercitării puterii.
Susținătorii lui Nicușor Dan l-au prezentat nu ca pe un simplu schimb de gardă, ci ca omul care va face reconstrucția statului. Orice numire percepută ca fiind „de sistem” sau „compromisă” (cum au fost interpretate recent numirile la parchete) este văzută de susținători nu ca o necesitate administrativă, ci ca o încălcare directă a „contractului social”.

Marius Voineag, fost procuror șef DNA, actualmente Procuror General adjunct Foto Bogdan Dincă, Q Magazine

Numirea unor magistrați percepuți de fanii lui drept parte a sistemului vechi – cazul Lia Savonea, Alex Florența sau Marius Voineag – a fost picătura care a umplut paharul. Nu a fost percepută ca o simplă decizie tehnică, ci ca o declarație politică de capitulare în fața intereselor de grup.

La asta se adaugă în ultima perioadă refuzul de a da un semnal de susținere a premierului Ilie Bolojan, aflat sub asediul PSD și AUR.

Nici prestația lui Nicușor nu ajută. Criticilor săi li s-a răspuns, în repetate rînduri, cu o atitudine percepută drept distantă sau chiar arogantă, sfidătoare. În loc să gestioneze frustrările prin dialog, președintele a ales să se auto-izoleze în spatele „informațiilor pe care doar el le deține”, trimițînd un mesaj subtil, dar devastator: „voi sunteți prea mărunți ca să înțelegeți complexitatea jocului”.

Există, în opinia noastră, două posibile percepții ale fanilor lui Nicușor care ar explica acest fenomen de abandonare a lui. Prima, că președintele a fost capturat rapid de sistem (servicii, vechea gardă politică, cercuri de afaceri). A doua, mult mai îngrijorătoare pentru susținători ar fi că aceasta a fost întotdeauna natura lui, iar „reformismul” și dorința de luptă aprigă cu sistemul a fost doar o fațadă. Ambele perspective duc la aceeași concluzie: un sentiment profund de trădare.

În politologie, conceptul de „erodare a încrederii” este bine documentat, dar cazul lui Nicușor Dan e special și amintește de sindromul Emil și CDR 1996 în România, unde o speranță imensă a dus la o dezamăgire la fel de colosală, care a reconfigurat harta politică pentru ani și a trimis PNȚCD și pe Constantinescu în afara politicii.

Fără precedent în cazul lui Nicușor Dan este viteza.

Erodarea s-a produs în mai puțin de un an, un interval în care, de obicei, președinții beneficiază de o „lună de miere”.

Ruptura gravă cu societatea civilă, care a fost „motorul” lui electoral, poate avea consecințe directe și periculoase. Începînd cu pierderea legitimității morale.

Un președinte care nu mai este susținut de cei care l-au „creat” rămîne un executant solitar, vulnerabil la presiunile partidelor clasice și ale aparatului de stat.

Izolarea politică

Fără presiunea străzii și susținerea vocilor publice, Nicușor Dan nu mai are un scut în fața atacurilor politice sau a eventualelor crize. Dacă va coborî în anumite momente în stradă, precum Iohannis, s-ar putea să nu fie nimeni în jurul lui.

Fenomenul pare că a intrat într-o fază de război de uzură. Nu ne putem aștepta la o reconciliere rapidă, deoarece ambele părți s-au poziționat solid una împotriva celeilalte.

De ce este acest fenomen atît de vehement și de rapid?
Spre deosebire de alți politicieni, a căror bază electorală este pragmatică sau clientelară, baza lui Nicușor Dan a fost una valorică și emoțională.
Atunci cînd un politician de tip „salvator” dezamăgește, reacția susținătorilor săi este mult mai dură decît în cazul unui politician clasic.

Emilia Șercan, ziarist al PressOne, susținător fervent al lui Nicușor Dan și al idealurilor promovate de USR, este recunoscută pentru devoalarea mai multor plagiate din tezele unor politicieni și persoane din aparatul de stat Foto Emilia Șercan Fb

Există un sentiment de trădare a cauzei. Vocile din societatea civilă (Chirilă, CTP, Tismăneanu, Dănileț, Emilia Șercan etc.) nu critică doar un om, ci condamnă o pierdere de identitate morală. Acuzațiile de aroganță și tăcere nu sunt critici de management, ci reproșuri de natură etică: „Ne-ai mințit prin omisiune”.

Fenomenul „outsiderului capturat”, cunoscut în științele politice, descrie lideri care, pentru a guverna, trebuie să negocieze cu „deep state-ul”, aparatul birocratic și de securitate, pierzîndu-și astfel puritatea ideologică și sprijinul celor care i-au votat pentru a schimba sistemul din temelii.

Organizațiile civice, simțindu-se trădate, vor trece în consecință la o formă de „presă de investigație” permanentă, documentînd fiecare pas greșit și taxîndu-l public.
Pe măsură ce criticile devin mai dure (apar deja suspiciuni expuse public privind integritatea psihică sau intelectuală a președintelui), limbajul politic va deveni tot mai toxic.

Un președinte pus constant la zid de propriul electorat tinde să devină precaut, temător de a mai lua decizii curajoase, ceea ce poate duce la o stagnare totală a reformelor.

Nicușor a dovedit pînă acum, cînd era ținut pe brațe de #reziști că este extrem de ezitant privind orice. Cum va fi atunci cînd fiecare mișcare a lui va fi contestată, criticată dur, ridiculizată șamd?

Concluzia ar fi că scrisoarea celor 25 de ONG-uri, (Declic, Freedom House România, Corupția Ucide, Agent Green, Bankwatch, Inițiativa România și altele) care vine după zile bune de critici vehemente în presă și pe rețelele sociale, nu este doar un document formal; este un soi de act de deces al mitului Nicușor Dan, creat cu atîta trudă în ani îndelungați. Indiferent dacă președintele va reuși sau nu să-și redreseze cursul, rămîne impresia că marea ruptură s-a produs.

„România onestă” a devenit România funestă.

Într-o democrație, cînd cei care te-au adus la putere pentru că credeau în tine– sau cel puțin pretindeau asta public zgomotos – încep să te privească cu suspiciune sau chiar dezgust, mandatul nici nu mai trebuie să se termine prin demisie, e suficientă o pierdere totală a substanței politice, un președinte absolut absent și decorativ, lăsînd în urmă un stat și mai puțin încrezător în puterea schimbării.

La ce ne putem aștepta în viitorul apropiat?

La probabil declin moral, în primul rînd. Dacă va continua să răspundă criticilor cu aroganță sau ignorare, ruptura va deveni iremediabilă. Iar dacă Nicușor va adopta o poziție și mai defensivă, acuzînd criticii de subiectivism ori de interese obscure, va extinde conflictul.
Dacă serviciile de informații sau partidele mari (PSD/PNL) simt că președintele este vulnerabil, vor încerca să preia controlul total asupra agendei sale, transformîndu-l într-o figură încă mai decorativă decît e acum.
Eșecul lui Nicușor Dan ar putea duce la o fragmentare și mai mare a societății civile, dar și la cristalizarea unei noi forțe politice sau civice, care va învăța din această greșeală și va promova un model de „politician de încredere” mult mai precaut la promisiuni.

Una peste alta, ceea ce vedem astăzi nu este doar o ceartă politică, ci un doliu colectiv pentru o speranță politică risipită.