Cel puţin 80 de persoane au fost ucise în două explozii produse sâmbătă dimineaţă la gara centrală din Ankara, în timp ce numeroase persoane se adunau pentru a participa la o manifestaţie împotriva conflictului dintre PKK şi statul turc, relatează agenţia Dogan, citată de Hurriyet în ediţia online.

Actual

Atentat la Ankara. Cel puțin 80 de morți

Exploziile s-au produs la ieşirea din gara centrală din capitala turcă, unde se adunau susţinătorii Partidului Democrat al Poporului (HDP).
Cauza exploziilor nu este cunoscută pentru moment, dar agenţia Anadolu a relatat că ar putea fi vorba despre un atentat sinucigaş.
Potrivit corespondentului agenţiei Anadolu, numeroase cadavre şi persoane rănite erau întinse pe jos, în faţa gării de pe strada Hipodrum, unde oamenii începeau să se adune pentru a participa la un miting.
Serviciile de urgenţă au sosit imediat la locul deflagraţiei, care s-a produs la ora locală 10.05 (10.05, ora României).
Numeroase persoane se adunaseră în faţa gării pentru a participa la o manifestaţie în Piaţa Sihhiye, din apropiere. Participanţii la miting, organizat de Confederaţia Sindicatelor din Sectorul Public (KESK) şi mai multe ONG-uri, cereau încetarea conflictului dintre organizaţia teroristă PKK şi statul turc.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top