Fostul Procuror General al României, Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu şi obligarea Ministerului Justiţiei de a publica un comunicat în care să îşi ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială, potrivit unei acţiuni depuse, marţi, 23 aprilie, la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.
Citeşte şi: Dr. Bogdan Marțian: Nu cred că ar fi supraviețuit în alt spital
Ovidiu Podaru, avocatul lui Lazăr, a declarat că cererea de suspendare a procedurii de revocare, acţiune demarată de ministrul Justiţiei în octombrie anul trecut, a rămas fără obiect.
„S-a publicat vineri în Monitorul Oficial decretul de eliberare din funcţie a domnului procuror general, ca urmare a pensionării şi, prin urmare, cererea de suspendare a rămas fără obiect, în sensul că nu mai avem ce să suspendăm. Dacă domnul preşedinte Iohannis a emis decretul de eliberare din funcţie, nu mai are cum să-l emită pe ăla de revocare din funcţie, ca urmare a propunerii”, a explicat, la finalul şedinţei de judecată de astăzi, avocatul lui Lazăr.
El a formulat la instanţa din Alba Iulia o acţiune în anulare, referitor la ceea ce scrie în raport, opinând că este ilegal şi neadevărat.
„Aici nu mai e vorba de lipsă de interes, pentru că, în subsidiar, am solicitat, e vorba de repararea adusă reputaţiei profesionale a dânsului, daune morale de 1 leu, respectiv obligarea Ministerului de a publica un comunicat pe site-ul propriu prin care să-şi ceară scuze pentru ceea ce scrie în raport”, a arătat avocatul.
Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie, demarată în octombrie, de ministrul Justiţiei.
Instanţa a stabilit însă că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz, opinând că procesul trebuie judecat la CA Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General. Ulterior, pe 12 decembrie 2018, CA Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul şi a trimis dosarul înapoi la CA Alba Iulia.
Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară – în acest caz ÎCCJ – a trebuit să rezolve conflictul de competenţă. La sfârşitul lunii ianuarie, ICCJ a stabilit că instanţa competentă să judece dosarul în care procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie este CA Alba Iulia.
















































