Bogdan Olteanu își va da demisia din funcția de viceguvernator al BNR, informează Agerpres.
„Luni, domnul Bogdan Olteanu își va da demisia din postul de viceguvernator al BNR, deoarece nu dorește ca această instituție respectabilă, condusă de persoane respectabile, să fie târâtă în mod nejustificat într-un scandal mediatic, pe care nu numai că nu și l-a dorit, dar nici nu îl merită”, a declarat vineri avocatul lui Bogdan Olteanu, Constantin Durgheu.
Declarația avocatului a fost făcută la finalul procesului în care a fost judecată cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influență.
Avocatul a mai spus că Bogdan Olteanu nu a cerut și nu a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu vreo sumă de bani și este „consternat” de acuzațiile care i se aduc.
În opinia sa, Bogdan Olteanu nici măcar nu ar trebui pus sub control judiciar, care i se pare o măsură exagerată.
Întrebat despre întâlnirea dintre Sorin Ovidiu Vântu și Bogdan Oltean, avocatul a răspuns: „Întâlniri cu Sorin Ovidiu Vîntu avea, cum avea și cu alți factori mass-media din acel moment”.
Potrivit unui comunicat DNA, în perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea de procurorii DNA.














































