Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților au participat astăzi la o ședință de lucru organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale, la invitația conducerii instituției, se arată într-un comunicat de presă transmis de deputatul Mihai Weber.
- România cumpără prin SAFE blindate fabricate în Ungaria. Fără aprobarea Parlamentului
- Moțiunea de cenzură urmează a fi depusă astăzi. „Domnule Bolojan, ați promovat ideologia unui progresism exacerbat, împotriva intereselor economiei naționale și ale poporului român!”
- Nicușor Dan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik
- Protest împotriva măsurilor guvernamentale. „Nu mai acceptăm austeritatea suportată exclusiv de cetăţeni, inechitatea, lipsa de respect și taxarea excesivă a muncii”
- Apa Nova investește 49 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare
Întâlnirea a avut loc în prezența ministrului apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a șefului Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, precum și a reprezentanților structurilor centrale ale MApN. Reuniunea a făcut parte dintr-un demers de colaborare instituțională constantă, care reflectă angajamentul comun pentru consolidarea securității naționale.
Discuțiile au vizat o serie de teme de interes strategic: situația de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, stadiul programelor de achiziții militare și prioritățile de înzestrare, perspectivele pentru 2026-2027, eforturile instituționale privind comunicarea strategică și combaterea dezinformării.
Pe baza evaluărilor prezentate, s-a conturat un mesaj clar: contextul regional impune accelerarea măsurilor pentru modernizarea și digitalizarea capabilităților de apărare, dezvoltarea resursei umane specializate, sprijinirea industriei naționale de apărare, promovarea inovației și a expertizei în sistemul de apărare.
„În calitate de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților, am reiterat importanța menținerii unui parteneriat solid între Parlament și Ministerul Apărării Naționale. În actualul climat geopolitic, marcat de instabilitate și provocări multiple, cooperarea între instituții este esențială pentru protejarea intereselor strategice ale României”, a declarat Mihai Weber.
Comisia pentru apărare își reafirmă sprijinul deplin pentru întărirea capacității operaționale a Armatei României și pentru continuarea procesului de modernizare, în acord cu angajamentele asumate de țara noastră în cadrul NATO și al Uniunii Europene.















































