Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ propunerii de revocare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CSM, procurorul Codruț Olaru.
Citește și: Kovesi audiată de procurori cu dosare la DNA
„Secţia pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiţiei cu privire la posibilitatea revocării doamnei procuror-şef, prin urmare avizul este unul negativ. În perioada imediat următoare hotărârea va fi motivată, va fi transmisă decidenţilor în vederea luării măsurilor legale”, a declarat Codruț Olaru, șeful secției de procurori din CSM.
Potrivit unor surse, șase voturi au fost pentru respingerea propunerii de revocare și unul pentru revocare.
Potrivit unor surse, şase voturi au fost pentru respingerea propunerii lui Toader, iar unul pentru revocarea şefei DNA. După anunţarea deciziei, procurorul general Augustin Lazăr şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au părăsit sediul CSM fără să facă declaraţii jurnaliştilor. Laura Codruța Kovesi a spus, la ieșirea din CSM, că va face publicul raportul pe care l-a prezentat astăzi în fața procurorilor.
Potrivit legii, ministrul Justiţiei poate cere revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Secţia pentru procurori a CSM dă un aviz consultativ, iar decizia o ia preşedintele României. KLaus Iohannis va lua o decizie în această problemă probabil săptămâna viitoare.
Rezultatul acestei audieri era previzibil, ba chiar anticipat și de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
„Dincolo de ceea ce veţi decide astăzi, nu vreau să fiu rău să spun că rezultatul este previzibil pentru mine, dar am venit din respect pentru instituţie, din respect faţă de dumneavoastră. Nu ştiam că se transmite (online, n.r.), dar este bine, ca să ştie cine vrea să ştie adevărul. Pentru mine, decizia este previzibilă, dar nu este o problemă. O să ne întâlnim în Consiliul de Management Strategic săptămâna viitoare. Trebuie să luăm măsuri să facem ceva. Nu poţi să-i spus unuia: am uitat de Microsoft (dosarul, n.r.). Cum să uiţi de Microsoft? Păi, trebuie să îl visezi şi noaptea. Sute de milioane de euro şi inculpaţi care trebuie decapaţi şi am uitat de ei şi s-a prescris. Eu mi-am făcut datoria ca ministru. Spuneam în raport, lucrurile bune nu le justifică pe cele rele. Luând în considerare şi cunoscând lucrurile bune, datoria mea este să scot la suprafaţă aceste lucruri, să le spunem public, să determinăm modificarea legii în sensul bun, să determinăm interpretarea şi aplicarea legii în sensul bun“, a spus Tudorel Toader în cadrul secției pentru procurori a CSM,
Citește și: Ziua bilanțului
Deliberarea procurorilor a durat cel mult 10 minute, în timp ce prezentarea punctelor de vedere a ministrului Justiției și a Laurei Codruța Kovesi a durat aproape 3 ore. După ce Laura Codruța Kovesi a încercat să demonteze raportul realizat de ministrul Justiției, subliniind nu o dată că sub conducerea sa DNA a înregistrat cele mai bune rezultate, Tudorel Toader i-a replicat că argumentarea procurorul șef al DNA nu-l convinge și că poate fi seducător doar pentru cei care nu cunosc legea.
„Doamna Kovesi eu n-am să pot să repet funcția dumneavoastră de câte ori ați repetat dumenavoastră funcția de ministru al Justiției și vă mulțumesc. Discursul dumneavoastră poate fi convingător dacă îl faceți în fața celor care nu se pricep deloc. Eu nu o să dau acum dreptul la replică, dar categoric nu mă convingeți. Vă dau doar câteva exemple. Ați vorbit de mărețele realizări în problema măsurilor asiguratorii și indisponibilizărilor. Nu ne-ați spus că de multe ori pe hârtie se ia măsura asiguratorie, iar la capătul procesului, până valorifici bunul ăla, îl mai găsești sau nu. Știți procedurile și n-am să insist. E greu de explicat cuiva statistica raportului dintre trimiși în judecată și achitați stând în spatele unei decizii a CSM. Ăia trimiși în judecată în 2016 sau 2017 n-ajung să fie condamnați sau achitați în aceeași perioadă. Baza trimișilor în judecată n-are nicio legătură cu acel coeficient, numărul de achitați”, a spus Tudorel Toader.















































