584d938c-6068-41e5-ab8a-7985592b13d5
Actual

Cum era Bucureștiul meu drag. Fotografii de altădată

Dragă prietene al Bucureștiului te invit la vernisajul expoziției Trecut-au anii (față în față Bucureștiul ’80-Bucureștiul 2017).

Data vernisaj: vineri 15 septembrie ora 18.00, Locul vernisajului: Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu.

Pe parcursul anilor ’80 am fost elev și student. Toată lumea era a mea grație părinților care au avut grijă să nu simt mizeriile comunismului. În acei ani am cutreierat Bucureștiul de la un capăt la altul și din când în când l-am fotografiat.


Acum aceste fotografii îmi stârnesc nostalgia acelor ani iar celor tineri nedumerirea, chiar așa era Bucureștiul? Da, chiar așa!


Ba chiar era periculos să-l fotografiezi, mai ales prin zonele în demolare, mi-a fost confiscat aparatul de două ori, la Sfântă Vineri și la viitoarea casă a poporului dar așa am simțit că trebuie să-l fotografiez în continuare …. Între timp unele locuri au dispărut, demolate de comunismul acelor ani sau de prostia acestor ani (Operetă, hală Matache) iar altele au renăscut (Parcul natural Văcărești, Hanul Gabroveni).

Te invit să vezi dacă s-a schimbat orașul în acești ani, și cum s-a schimbat, o expoziție gen Then and now: Bucureștiul ’80-Bucureștiul 2017. Operetă, hala Matache, Parcul natural Văcărești, Hanul Gabroveni, piața Vergului … 30 de fotografii din Bucureștiul anilor 80, făcute de mine Andrei Bîrsan, față în față cu cele refăcute în zilele noastre de Alexandru Roibu, Andrei Bîrsan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Camelia Stan, Cristi Moise, Cristina Borș, Dalina Andrei, Dan Moruzan, Daniela Machtinger, Denise Fătulescu, Diana Chiriac, Eli Driu, Eliza Breajen, Florian Marin, Florin Petrescu, Gabriela Almaciu, Gabriela Mihăilă, Gelu Coltău, Ileana Buruianu, Ioan Herișanu, Luciana Gingărașu, Mihai Petre, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Roberto Iosupescu, Sabin Podan, Sergiu Sfetcu, Sorin Panait, Titel Dragomir.

Mulțumim domnului Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București pentru găzduirea expoziției.

Expoziția va fi deschisă până pe 15 octombrie 2017.

[Best_Wordpress_Gallery id=”68″ gal_title=”BUCUREȘTI ATUNCI ȘI ACUM”]
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top