Dezinformarea, drogul halucinogen al societății moderne

„Să fie clar. Media corporatistă din țara noastră nu mai este implicată în jurnalism. Este doar un grup de interese politice ce nu diferă cu nimic de alte entități lobbyste sau financiare cu un program 100% politic. (…) Oricine îi combate este etichetat drept misogin, rasist sau xenofob. Vor minți iar și iar.” (Donald Trump, noiembrie 2016)

Evenimentele din America în legătură cu recentele alegeri prezidențiale, și nu numai, au readus în actualitate problematica atât de controversată dar niciodată negată cu argumente credibile a dezinformării. Trăim, practic, într-un mediu construit și cizelat continuu în funcție de interesele de moment ale acelora care stăpânesc și comandă imensa mașinărie a minciunii. Pentru cetățeanul de rând este atât de greu să discearnă, încât el nu va cunoaște niciodată de care parte se află, a adevărului sau a minciunii.

Internetul…

În ultimii patru ani, o echipă de cercetători ai Oxford Internet Institute a monitorizat răspândirea la scară globală a utilizării mijloacelor digitale cu scopul de a influența opinia publică. Concluzia finală este alarmantă: în intervalul 2016-2020 manipularea prin internet a evoluat de la „o îngrijorare de nișă la o amenințare globală pentru democrație și drepturile omului”.

Cu prilejul acelorași cercetări s-a constatat că într-un singur an, anul 2019, numărul statelor care folosesc la scară „industrială” campanii pe internet pentru manipularea social media și opiniei publice a sporit de la 70 la 81. Și tendința de creștere se menține. Aria de răspândire a statelor care susțin campanii de dezinformare prin intermediul internetului nu ocolește niciun continent.

Rețelele sociale tip Facebook și Twitter  au devenit surse din care sunt extrase datele personale a milioane de utilizatori. Acestea informații prețioase (sumele cu care sunt vândute au cifre cu șase digiți) sunt utilizate în mod profesional pentru influențarea comportamentului individului prin trimiterea unor mesaje țintă. Mesaje care au ca scop orientarea opțiunilor politice și a deciziilor de vot în cazul scrutinelor electorale. Totodată, în folosul unor partide politice sau al unor campanii propagandistice guvernamentale, cele două rețele de socializare au blocat sau șters conturile celor care nu se supuneau unor anumite politici partizane. Numai pentru perioada ianuarie 2019-decembrie 2020, cercetătorii de la Oxford University au identificat 10.898 de conturi închise de Facebook și 294.096 blocate de Twitter.

Scandalul Cambridge Analytica este numai unul dintre cazurile în care au avut loc dezvăluiri de răsunet pe această temă. Fără un succes real, însă. Concluzia ziariștilor de la publicația The Guardian, gazetă care s-a ocupat în mod serios de modul în care dezvăluirile Cambridge Analytica au influențat  politica Facebook, este următoarea: „Scandalul Cambridge Analytica a schimbat lumea – dar nu a schimbat Facebook”.

Se constată că, astăzi, aceleași rețele sociale sunt utilizate intens pentru desfășurarea campaniilor de dezinformare la nivel național și, uneori, internațional, pentru blocarea conturilor celor care se opun unor politici sau anumitor campanii de propagandă. Închiderea recentă a conturilor președintelui SUA în funcție, reprezentând doar partea vizibilă a aisbergului.

Cyber troops

Organizate după principii specifice luptei armate, campaniile de dezinformare prin intermediul computerului sunt efectuate de către așa zisele trupe cibernetice  („cyber troops”).

Ce sunt trupele cyber? Sunt echipe specializate, aparținând guvernului, partidelor politice sau serviciilor speciale, care au ca principală misiune manipularea opiniei publice. Sunt mercenari, specialiști în IT sau firme, care lucrează în domeniu, angajați de guverne sau de partidele politice pentru a organiza și desfășura acțiuni specifice dezinformării, propagandei mincinoase.

Actorii stat care lucrează cu companii private specializate în propaganda computațională au devenit tot mai numeroși în ultima perioadă de timp. Între 2016-2017 au fost identificați opt, între 2017-2018 numărul lor a crescut la douăzeci și unu, iar în 2020 erau deja patruzeci și opt.

Trupele cyber utilizează softuri, roboți și personal de specialitate pentru a dispersa în societate știri false și pentru a dezinforma populația cu privire la aspectele de interes imediat sau la politici viitoare. Se apreciază că, începând cu 2007, pentru a angaja firme specializate în dezinformare, la nivel global, s-au cheltuit circa 60 milioane$.

Comparată cu dimensiunea reală a fenomenului și cu efectele dezinformării la nivel mondial, suma pare ridicol de mică.

În articolul „Interzicerea pe Twitter a lui Trump obturează problema reală: manipularea susținută de stat a devenit agresivă pe social media”, Hannah Bailey, cercetător specializat în Social Data Science la Universitatea Oxford, atrage atenția asupra răspândirii îngrijorătoare a „angajării pentru dezinformare”:

„În 94% dintre țările pe care le investigăm, pentru a-și atinge scopurile politice, trupele cyber sunt angajate în campaniile de frotiu împotriva oponenților politici. În 90% dintre ele, trupele cyber s-au ocupat cu răspândirea în masă a propagandei pro-partid sau pro-guvern. În 73% dintre țări au fost folosite pentru suprimarea participării prin trolling sau hărțuire, în timp ce în 48% trupele cyber au avut ca obiectiv polarizarea cetățenilor”.

În Uniunea Europeană

În ceea ce privește dezinformarea, nici stufosul aparat birocratic al Uniunii Europene nu a rămas indiferent.

La începutul anului 2020, prin filialele sale naționale, Comisia Europeană publică un text intitulat „Împreună, împotriva dezinformării” în preambulul căruia se arăta:

„Expunerea cetățenilor la dezinformarea la scară largă este o provocare majoră pentru Europa. Comisia lucrează pentru a pune în aplicare un set clar, cuprinzător și larg de acțiuni pentru a combate răspândirea și impactul dezinformării online în Europa și pentru a asigura protecția valorilor și sistemelor democratice europene”^.

A fost elaborat un Plan de acțiune împotriva dezinformării destinat consolidării capacităților UE și cooperării între statele membre, prin:

• îmbunătățirea sistemelor de detectare și analiză a dezinformării
• cooperarea mai puternică și răspunsuri comune la amenințări
• îmbunătățirea colaborării cu platformele online pentru a combate dezinformarea
• creșterea gradului de conștientizare al populației cu privire la dezinformare și îmbunătățirea rezistenței societății

Există, încă din 2018, Codul UE de bune practici privind dezinformarea care reprezentă, în esență, un set de standarde de autoreglare la nivel mondial pentru combaterea dezinformării. Codul a fost semnat voluntar de platformele, rețelele sociale, agenții de publicitate și reprezentanții industriei publicitare și impune următoarele măsuri:

• Reducerea veniturilor publicitare ale anumitor conturi și site-uri web care răspândesc dezinformarea;
• Creșterea transparenței publicității politice
• Abordarea problemei conturilor false și a roboților online;
• Autorizarea consumatorilor să raporteze dezinformarea și să acceseze diferite surse de știri, îmbunătățind în același timp vizibilitatea conținutului autoritatilor (institutiilor)
• Autorizarea comunității de cercetare să monitorizeze dezinformarea online prin accesul la datele confidențiale ale platformelor

Deși la nivelul UE nu au lipsit colocviile, studiile și comunicatele de presă având ca subiect reducerea nivelului dezinformării, pentru publicul larg nu au fost evidențiate în mod veridic rezultatele pozitive ale măsurilor stabilite prin Cod. Succese nu au fost anunțate nici după monitorizarea timp de cinci luni, în anul 2019, a modului în care   Facebook, Google și Twitter și-au respectat angajamentele luate prin semnarea Codului de bune practici.

Cert este că imensul aparat al dezinformării, în ansamblul său, nu a cunoscut vreo perioadă de stagnare sau de regresiune în arealul European și niciun stat al membru al UE nu a semnalat vreo victorie de răsunet în „lupta” cu acest drog al societății moderne.

În România…

În privința activității de dezinformare, România nu face excepție. Campaniile de dezinformare se succed cu o repeziciune delirantă.

Cetățenii români sunt manipulați, sunt divizați. Societatea română este îndemnată la ură, la simpatie reciprocă sau la protejarea semenului, în funcție de conjunctura politică sau socială.  Pentru dezinformare la scară națională, în România sunt aplicate toate metodele evidențiate mai sus. În plus, este folosită intens mass-media care, la noi, poate fi asimilată fără a greși prea mult cu trupele cyber, profesioniști plătiți pentru a răspândi minciuna. Încrederea cetățeanului în partide, în politicieni sau în guvern, în presa scrisă sau vizuală, a ajuns la cote rușinoase.

Conform Eurobarometrului Standard 90 și al raportului național ulterior,  românii care consideră că știrile și informațiile care denaturează realitatea sau chiar sunt false reprezintă un pericol pentru democrație sunt în proporție de 69% (media europeană fiind de 76%). 72% dintre români consideră că știrile false sunt  întâlnite des (comparat cu 68% la nivel european), iar 69% consideră că dezinformarea reprezintă o problemă serioasă la nivel național (față de 71%, la nivelul UE).

În loc de concluzii

A aborda explicit tema dezinformării reprezintă în sine un act de curaj. De ce? Fiindcă, în primul rând, dezinformarea, cu o istorie ce coboară până în antichitate, este o știință extrem de serioasă și, în același timp, o artă pe care prea puțini o stăpânesc cu adevărat. Doi, nu poți niciodată să acoperi întreaga ei vastitate și, de aceea, cel care abordează un asemenea subiect riscă să cadă în desuet. În al treilea rând, există pericolul, deloc de neglijat, ca scriind despre dezinformare să se creadă că dezinformezi în folosul cuiva.

Primejdii față de care nici articolul de față nu este exceptat.