Diplomația pontificală. Ce politică fac papii

Diplomația Sfântului Scaun presupune relații cu 184 de state, în alte cuvinte cu 184 de tradiții, viziuni religioase și ideologice diferite. Dintre acestea, 90 au reședința la Roma, ceea ce face din capitala catolicismului un oraș cosmopolit și diplomatic.

• Donald Trump: Țările voastre merg către Iad! „Energia verde” e o înșelătorie, ca și schimbările climatice
• Incendiu puternic în Capitală. Fumul afectează aproape toate sectoarele. Populația sfătuită să țină geamurile închise
• Grindeanu: Coaliția a decis astăzi menținerea plafonării adaosului comercial pentru 17 alimente
• Dilema gravidelor: Iau sau nu Paracetamol? Pe cine să credem: pe liderul lumii libere sau pe oficialii OMS?
• Diana Șoșoacă, urmărită penal. Alex Florența cere Parlamentului European ridicarea imunității președintelui SOS

NEGOCIEREA, SINGURA SOLUȚIE

Pe lângă așa-numitele relații bilaterale, Sfântul Scaun participă la diferite organizații și organisme interguvernamentale și programe internaționale printre care: ONU, UNHCR, AIEA, FAO, OMS, OSCE, Consiliul Europei etc.

Puțină lume știe că Taiwanul are relații cu Sfântul Scaun, la Roma existând un ambasador rezident, fapt rar întâlnit în alte state.

Diplomația vaticană este cunoscută pentru neutralitatea sa, iar când vorbim despre ea e necesară o abordare diferită față de când ne referim la o înțelegere militară sau politică, ceea ce îi permite să aibă un dialog deschis cu toată lumea pentru a limita ca forța răului să se impună. Singura soluție realistă în fața amenințării unui conflict rămâne negocierea, de aceea Sfântul Scaun dialoghează cu toți.

Diplomația pontificală reprezintă interesele a 1,406 miliarde de persoane distribuite la nivel planetar.

Sfântul Scaun interpretează situațiile de pe glob în lumina principiilor evanghelice și a regulilor internaționale.

Programul spiritual și politic al unui pontificat este prezentat în momentul în care pontiful ales iese la balconul Bazilicii „Sfântul Petru” pentru a se înfățișa lumii. Primele fraze și alegerea numelui sunt semnificative.

Spre exemplu, Prevost are două obiective: Pacea și Unitatea în Hristos, la care se adaugă și un interes aparte pentru inteligența artificială.

Papa Francisc dorea să încredințeze diplomației rolul de a elabora viziuni profetice, idei originale și strategii inovative pentru a se căuta soluții noi și sustenabile. Ciudat pentru unii, papa Francisc vorbea despre diplomația milostivirii și a speranței. Diplomația milostivirii, spre exemplu, este centrată asupra proceselor de împăcare.

Diplomația pontificală reprezintă interesele 1,406 miliarde de persoane distribuite la nivel planetar.

Puterea celor două (a milostivirii și a speranței) este aceea de a schimba semnificația proceselor istorice.

„ARTA RĂBDĂRII” ȘI APELURILE LA PACE

Un analist foarte atent al gândirii bergogliene este iezuitul Antonio Spadaro care, în cartea L’Atlante di Francesco. Vaticano e politica internazionale”, scrie: „Milostivirea ca și categorie diplomatică înseamnă să nu considerăm nimic pierdut în relațiile dintre popoare, națiuni și State”. Diplomația milostivirii este „arta răbdării”, a acceptării și a înțelegerii celuilalt.

Apelurile papilor în favoarea păcii au fost ignorate de cei surzi la nevoile oamenilor și ahtiați de putere. O lume care nu a înțeles nimic din cele două războaie mondiale, nostalgică după nazism sau comunism.

În ziua de azi, pe întreg mapamondul, sunt înregistrate cele mai multe conflicte după 1945. Papa Francisc vorbea despre „un Al Treilea Război Mondial pe bucăți (geografice – n.a.)”. Pentru a înțelege viziunea și înțelepciunea papilor, voi prezenta câteva exemple prin care aceștia au încercat să dezamorseze conflicte.

Papa Benedict al XV-lea, în 1914, publică prima enciclică cu titlul Ad Beatissimi Apostolorum, în care tratează tema Primului Război Mondial, pe care îl definește „un măcel inutil”.

Din păcate, istoria a confirmat ceea ce Suveranul Pontif a dorit să prevină. A fost unul dintre cele mai crude conflicte militare din istoria lumii.

În anul 1931, Papa Pius al XI-lea scrie enciclica Non abbiamo bisogno („Nu avem nevoie”), condamnând regimul fascist italian și riscul ca acesta să rămână la putere. A fost un act de curaj având în vedere contextul.

În timpul crizei rachetelor din Cuba, Papa Ioan al XXIII-lea a fost foarte implicat pentru a evita un război nuclear.

Primul apel la pace a fost făcut în 1962 când le cere guvernanților să își pună mâna pe conștiință și să se gândească la strigătul îmbibat în angoasă care se aude din toate colțurile Pământului, de la copiii nevinovați până la cei bătrâni, „se aude strigătul Pace! Pace!” și să evite ororile războiului.

Sunt cunoscute apelurile directe făcute de Papă către președinții SUA și al URSS. La câteva luni după criza rachetelor a scris enciclica Pacem in Terris, cerând oamenilor politici să dovedească „chibzuință, înțelepciune și umanitate”.

La două zile după apelul Pontifului din 26 octombrie, președintele URSS face primul pas pentru stingerea conflictului.

Ioan Paul al II-lea, în 2003, a implorat actorii globali să evite un război în Irak, existând riscul radicalizării și al destabilizării zonei.

După atentatele din 11 septembrie 2001, a refuzat ideea „conflictului între civilizații” și a organizat la Assisi o întâlnire cu liderii tuturor religiilor mondiale pentru promovarea păcii, numele lui Dumnezeu neputând să fie invocat pentru acțiunile al căror scop este violența și terorismul.

Papa Francisc a continuat aceeași linie. În 4 februarie 2019, la Abu Dhabi, împreună cu Ahmad al-Tayyib, Marele Imam de la al-Azhar, a semnat documentul referitor la frățietatea umană, imprimând în sufletele multor creștini și musulmani un semn de speranță, de încredere în viitor.

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ, PE AGENDA PAPEI LEON

Pacea, principala temă din primul mesaj al Papei Leon, este mai mult decât aspirația fiecărui om de bunăvoință, este mandatul pe care întemeietorul creștinismului l-a dat ucenicilor săi, este misiunea Bisericii: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27).

Forțele morale, care doresc pacea și înțeleg că singura cale de a o realiza și menține este să învățăm să conviețuim laolaltă, au nevoie de susținerea și parteneriatul Bisericii, dar și al politicii.

În primul rând, pacea trebuie construită în inimi, apoi putem adăuga dimensiunile culturală, politică și economică. Leon al XIV-lea se va implica să educe și să edifice pacea. Cultura păcii ne va ajuta să ne aflăm echilibrul și astfel se va putea transforma întreaga noastră viață și a mediului în care trăim. Conflictele din lumea întreagă sunt neproductive, aduc suferințe, provoacă tragedii, distrug speranțe.

Pacea are nevoie să fie cultivată pentru a nu ajunge să o deplângem și să regretăm că nu am făcut nimic pentru a o menține.

Este fundamental să se înțeleagă că misiunea fiecărui creștin este de a fi purtător și făcător de pace pentru a ne putea transforma noi și lumea în bine. Restul este spoială.

A doua temă pe agenda Papei Leon este inteligența artificială, nevoia unor coduri etice, a gestionării posibilelor pericole asupra viitorului ființei umane.

La puțin timp după atenționarea punctelor nevralgice ale AI de către Suveranul Pontif, premierul Chinei, Li Qiang, a cerut sâmbătă, 26 iulie, o colaborare cu SUA, să se ajungă la o conciliere între dezvoltarea AI și riscurile acestei tehnologii.

Sfântul Scaun este singura entitate suverană de drept internațional care aduce frecvent în atenția opiniei publice și a forurilor internaționale situații tragice ale umanității, precum conflictul din Myanmar, episoade dramatice din Congo, Niger, Fâșia Gaza, India etc.

Este suficient să deschidem o ediție a ziarului politic și religios al Sfântului Scaun, L’Osservatore Romano, pentru a avea o panoramă detaliată a situațiilor complexe din lume, un paradox între sărăcia și crizele alimentare din diferite regiuni ale globului și aselenizarea echipajului Apollo 11.

Papii încearcă să rezolve cauzele structurale care pot duce la conflicte, nu oferă rețete efemere de marketing. Diplomația vaticană, spre deosebire de altele, lucrează cu multă discreție. Nu veți vedea ca după orice întâlnire a unui înalt prelat să se posteze o comunicare pe rețelele sociale, excepție Papa sau Secretarul de Stat.

Întotdeauna negocierile pot fi supuse unor presiuni care să ducă la eșec dacă părțile își postează imediat fotografii și mesaje; se pot face interpretări de trădare, se exploatează momentul de către cei neinteresați să se ajungă la un acord. Acestea mai degrabă se pot face publice în momentul în care obiectivul este pe cale de a se realiza.

Discernământul (o altă temă captivantă) și discreția sunt două caracteristici care garantează succesul diplomației pontificale.