În această dimineață, a fost semnată Scrisoarea de Intenție privind cooperarea dintre Institutul Clinic Fundeni și Spitalul pediatric „Bambino Gesù” al Sfântului Scaun (OPBG) în prezența ambasadorului României la Vatican, George Bologan.
- În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%
- România intră în era comunicațiilor cuantice
- AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
- Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
- În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
Din partea Institutului Clinic Fundeni a semnat prof. univ. dr. Anca Coliță, manager, iar din partea clinicii vaticane, președintele instituției, Tiziano Onesti. Din delegație a făcut parte și arhidiaconul Mihail Bucă, implicat în acțiuni umanitare de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer, se arată într-un comunicat al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun.
Institutul Clinic Fundeni este un centru de excelență în domeniile oncologie, transplantologie și cercetare medicală. Acordul cu Bambino Gesù prevede trei domenii principale de intervenție. În primul rând, este vorba de formarea personalului medical local în domeniile imunogeneticii transplantului, gestionării terapiei transfuzionale și gestionării medicamentelor chimioterapice. De asemenea, este prevăzută consilierea la distanță în cazuri clinice complexe, precum și posibilitatea ca, de comun acord, unii pacienți să se poată adresa Spitalului Pediatric „Bambino Gesù” pentru diagnostic și tratament on site.
„Colaborarea și interconexiunea instituțiilor care se dedică grijii pentru cei suferinzi și disperați din cauza pierderii sănătății sunt esențiale, deoarece prin proiectele lor binele și speranța pătrund în lume, iar speranța înseamnă viață”, a declarat ambasadorul George Bologan.
Ambasada României de la Vatican susține și încurajează oportunitățile de cooperare pe care le deschid cele două instituții medicale de excelență, în beneficiul micilor pacienți români.














































