Traderii de energie Alpiq și Energy Holding, ale căror contracte cu Hidroelectrica au fost reziliate în urmă cu un an, se pregătesc să dea în judecată compania și să ceară daune pentru denunțarea unilaterală a contractelor, au declarat, pentru Q Magazine, surse din sector.

Featured

EXCLUSIV: Hidroelectrica plătește?

Traderii de energie Alpiq și Energy Holding, ale căror contracte cu Hidroelectrica au fost reziliate în urmă cu un an, se pregătesc să dea în judecată compania și să ceară daune pentru denunțarea unilaterală a contractelor, au declarat, pentru Q Magazine, surse din sector.

Potrivit acestora, până acum nu a fost posibilă acțiunea în instanță întrucât producătorul de energie se afla în insolvență, iar legislația permite denunțarea tuturor contractelor în această situație.
Însă, pe 26 iunie, Tribunalul București va decide ieșirea din insolvență a Hidroelectrica, potrivit declarațiilor lui Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.

Prețul de acum al energiei, mai mic decât cel din contracte
„Energy Holding și Alpiq vor aduce în favoarea lor faptul că acum Hidroelectrica vinde energie în piața liberă la un preț mai mic decât le-ar fi vândut lor în contractele denunțate. Aceasta deoarece prețurile pe bursa de energie au scăzut foarte mult în ultimul timp și se așteaptă noi scăderi în această vară. Așa că Hidroelectrica iese acum în pierdere față de situația în care aceste contracte nu ar fi fost reziliate”, au spus sursele citate.
Hidroelectrica vindea energie celor de la Energy Holding și Alpiq la un preț de 130 de lei pe MWh anul trecut, când contractele au fost reziliate. Atunci, prețurile pe bursă erau de peste 200 de lei pe MWh.

Penalități de sute de milioane de euro
Hidroelectrica, cel mai mare și cel mai ieftin producător de energie din România, a intrat în insolvență pe 20 iunie 2012. Imediat după această dată, compania a denunțat toate contractele pe care le avea cu traderii de energie, așa-numiții „băieți deștepți”.
Subiectul contractelor cu „băieții deștepți” din energie a fost dezbătut din 2005 încoace, dar aceste acorduri nu au fost reziliate până anul trecut tocmai din cauza daunelor pe care Hidroelectrica le-ar fi plătit pentru denunțarea lor unilaterală.
Aceste penalități ar fi de ordinul sutelor de milioane de euro, iar totalul lor ar putea chiar depăși un miliard de euro, au spus, de-a lungul timpului, mai multe persoane din conducerea Hidroelectrica. Oficial, nicio autoritate nu a avansat vreo sumă, argumentând prin faptul că aceste contracte erau confidențiale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top