Exclusiv. Jolt Kerestely, la 83 de ani: „Suferința mi-a influențat creațiile”

Unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți compozitori de muzică ușoară românească, Jolt Kerestely împlinește astăzi 83 de ani. În exclusivitate pentru Q Magazine, maestrul vorbește despre poezia vremurilor de demult, despre muzica de ieri și de azi, despre suferință, emoții și succes.

„În urmă cu aproximativ o lună, a lansat un nou album „cu Fuego (Paul Surugiu), cu titlul NU SUNT SINGUR, la Palatul Cantacuzino din capitală. A fost un regal muzical, un concert în toată regula. Acest album este o parte din sufletul meu și a lui Fuego, scris pe versurile sensibile ale lui Narcis Avădanei. Este o poveste despre iubiri regăsite, are ceva din poezia vremurilor de demult, din muzica de film și din emoția unor destăinuiri personale. Este un album dedicat tuturor romanticilor. Nu există om, ce după ascultarea albumului, să nu fie cuprins de emoții; fiecare își poate regăsi o parte sau un episod din viața sentimentală.

Când le ofer albumul doamnelor, domnișoarelor, le atenționez că au două posibilități după ascultarea pieselor: ori să plângă, ori să se îndrăgostească, iar eu le doresc ambele variante!

Cei care mă cunosc știu că nu pot sta locului o clipă, tot timpul trebuie să compun, fapt pentru care tocmai am început un alt proiect, la fel de grandios… Dați-mi voie însă să nu divulg beneficiarul – îmi doresc să fie o surpriză.”, povestește încântat compozitorul.

Onoruri și regrete

A fost răsplătit cu toate onorurile posibile, cu zeci de premii, diplome, trofee. A primit Marele Premiu din partea Uniunii Compozitorilor – cea mai mare distincție ce o poate primi un compozitor într-o viață. „Am fost decorat de Președintele României în rang de Cavaler. Totuși, am un mare regret și sunt convins că veți fi în asentimentul meu: în anul 1975, la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia, când am lansat piesa mea de referință, COPACUL, cu Aurelian Andreescu, pe versurile lui Ovidiu Dumitru, nu mi s-a acordat decât premiul trei.

Iertați-mi, vă rog, lipsa de modestie însă este singura piesă din acel festival care și astăzi emoționează și trăiește. Aș ruga melomanii cu memorie să nominalizeze piesele premiate pe locul II sau I, chiar și trofeul  festivalului respectiv din 1975, însă vă spun eu, nimeni nu își mai amintește…”

De reținut pentru tinerele generații

„Din cauza originei ne-sănătoase – cum se spunea pe vremuri, căci tatăl meu a fost preot – am suferit foarte mult. Nu m-au lăsat să merg la facultate, am fost repartizat la combinatul siderurgic din Hunedoara, unde am lucrat timp de doi ani de zile, de acolo am fost înrolat în armată la detașamentul de muncă din Valea Jiului, în mină, timp de 2 ani și 6 luni.

După stagiul militar am dat examen de admitere la Conservatorul de Muzica Gh. Dima din Cluj Napoca. Deși la admitere am luat nota 10, nu am fost admis, anul următor s-a repetat același scenariu, după un alt examen tot cu nota 10, iarăși m-au respins.

Disperat, am venit la București și am cerut audiență la Ministerul Învățământului, unde m-a primit inspectorul Vasile Dinu – Dumnezeu să-l odihnească- i-am povestit situația mea și l-am rugat să dea telefon la Conservatorul din Cluj, spunându-i că dacă nu am numai note de 10 la admitere doi ani la rând, atunci nu îi cer nimic, dar dacă este așa îl rog să mă ajute. S-a interesat și după trei săptămâni de la începerea cursurilor am fost înștiințat că pot să mă prezint la Conservator…

„Episoadele de suferință m-au călit, m-au făcut să muncesc fără răgaz, să studiez pentru  a fi printre cei mai buni și să reușesc în viață. Poate și aceste lucruri m-au influențat în creațiile mele, să devin un compozitor interiorizat, melancolic. Tot ce am realizat este rodul unei munci neîntrerupte, bazate pe seriozitate și o pregătire temeinică.”

Este firesc să fie diferențe între generația noastră și cea a tinerilor compozitori. Noi însă am făcut studiile necesare, am învățat să cântăm la instrumente, am terminat Consevatorul de Muzică. Ca rezultat, pe vremuri stăteam zile întregi până făceam o orchestrație (ex: pentru Orchestra de Estradă a Radioului sub bagheta dirijorului Sile Dinicu).

Nici astăzi când a apărut tehnica bazată pe computere, nu pot crea o piesă până nu fac mai întâi partitura – notele scrise de mână. Astăzi nimeni nu mai pierde timpul cu scrierea notelor, în primul rând pentru că nu le cunosc, iar cei care mai cunosc, oricum lucrează direct pe computer. Cel mai grav este că oricine se poate numi compozitor în ziua de astăzi, chiar fără niciun fel de studii… Nu se poate compara o piesa gândită, orchestrată, cu o piesă care a fost creată pe computer.

Cum probabil știți, pe computer sunt realizate diferite eșantioane, armonii, ritmuri de tot felul, aranjamente gata pregătite. Un tânăr cu cunoștințe temeinice ale computerului, cu un minim gust muzical poate crea – mai bine zis – copia piese străine, schimbând pe ici pe acolo lucruri neesențiale și… gata creația! Este din păcate modelul multor așa-numite echipe de creație.

Greii muzicii ușoare românești sunt mari personalități precum: Nicolae Kirculescu, Radu Șerban, V. Veselovschi, George Grigoriu, Temistocle Popa, Vasile Vasilache, H. Mălineanu, Aurel Giroveanu, Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Țeicu, George Natsis, Andrei Kerestely, Virgil Popescu, Horia Moculescu, Ionel Tudor, Andrei Tudor, și cu voia dumneavoastră, subsemnatul… (îmi cer scuze dacă am omis pe cineva). A existat un stil bine definit al fiecărui compozitor și semnătura sa era regăsită în creații.

„Astăzi dacă asculți o creație, mai ales dacă este cântată și în limba engleză, nu există nicio diferență, nu știi dacă este o creație românească sau străină, sunt creații șablon, fără personalitate. Aici nu mă refer la formații tradiționale precum Holograf, Pro Consul, Iris, etc, ce și-au creat un stil propriu”

Este o muzică de consum, nu te emoționează, domină ritmul, rimele (căci nu se poate vorbi de versuri) sunt sub orice critică, de obicei este o muzică pentru o vară. Există și piese reușite, este cazul celor care și-au dat seama că fără melodie, armonie plus o interpretare adecvată, nu poți asigura succesul unei piese peste timp.

Nu poate trăi fără să creeze

 „Pentru mine nu există sărbători, îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu talent și pentru faptul că găsesc bucuria numai prin muncă. Este deja o tradiție ca în fiecare primă zi a anului, la ora 8, sunt în studio și scriu prima piesă a anului ce începe, în timp ce alții suferă după o noapte de mâncare și băutură.”

A rămas un copil, un visător

 „Astăzi, 12 mai, împlinesc 83 de ani, nu-mi vine să cred, poate nici dumneavoastră nu credeți. A zburat timpul nici nu știu cum, pe neobservate. Eu am rămas pe loc, un copil, un visător, de fapt, vremea a trecut pe lângă mine.

Se spune că Un om sădește în lume ceea ce poartă în inima sa.  Prin toate creațiile mele am dăruit numai iubire, dragoste și nu a fost în zadar pentru că acum primesc înzecit din partea publicului tot ceea ce am dăruit.

Mă consider un om împlinit, am realizat tot ce mi-am dorit în viață, am o familie frumoasă, (o nevastă mult prea deșteaptă, doi copii reușiți și două nepoate superbe din partea băiatului meu, Andrei). Nu-mi doresc decât sănătate, dacă o am, restul vine de la sine.”, încheie maestrul pentru Q Magazine.