Avocatul profesorului Gheorghe Mencinicopschi, judecat alături de Dan Voiculescu pentru corupție privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), arată, exclusiv pentru Q Magazine, că acesta nu putea dezvolta legături de interes cu fondatorul PC așa cum spune DNA și că unicul său scop, realizat de altfel, era salvarea institutului de la o prăbușire iminentă.
Avocatul Daniel Adrian Briscan, cel care îl apără pe cercetător arată că probele din dosar nu conduc în opinia sa la o condamnare pentru că nu demonstrează acuzele DNA.
„Dacă totuși în opinia judecătorilor probele oferă posibilitatea stabilirii unor pedepse acestea vor fi extreme, cu executare”.
Care sunt particularitățile și viciile sesizate de apărarea în acest caz?
În esență dosarul are două particularități. Prima și care nu este treaba mea nefiind avocatul lui Voiculescu, dar este de remarcat, este o ciudățenie ce nu poate fi explicată doar pentru că așa a dorit DNA să facă ancheta. Este un adevăr că deși s-a urmărit Voiculescu, om care poate nu ne place, dar e o realitate, câtă vreme ai început urmărirea penală, ancheta și ai început să faci acte de urmărire, este inexplicabil că deși îl vizai pe el, pe el l-ai chemat la sfârșitul cercetărilor. Până atunci față de el nu ai făcut niciun act, nu l-ai întrebat, nu nimic. Logic era ca el să fi fost primul întrebat dacă a avut de câștigat.
Au fost benefice privatizarea ICA și a celorlate institute de cercetare?
Dintre toate institutele de cercetare din țara asta unul singur a rămas care să funcționeze la niște parametri caracterizați de excelență, parametri foarte buni. S-a spus de inculpați la urmărire penală că sunt mai multe institute privatizate, ei s-a sesizat DNA-ul și în privința altor 30 și ceva de situații de privatizare, în care la fel s-au desfășurat lucrurile, iar cu dosarul respectiv nu s-a ântâmplat nimic niciodată.
În raport cu probele dosarului cum vedeți cererea DNA de condamnarea a tuturor inculpaților la pedepse cu executare?
Nu pot să fiu de acord cu pedepsa cerută de procurori, cu executare, privit prin prisma carierei lor, ei sunt cercetători, oameni de știință, nu manageri, nu administratori. În plus fiecare din cei trei au peste 65 de ani, au avut o participare etrem de redusă, în schimb au cariere impresionante.
Ce presupunea înțelegerea dintre profesorul Mencinicopschi și Voiculescu?
Se vorbește despre înțelegere între Mencinicopschi și Voiculescu. Nu se cunoșteau. Se vorbește despre un interes pentru că la un moment dat profesorul a făcut parte din Partidul Conservator. Dar cine este PC? A avut sub zece la sută în toate sondajele. Ce mare interes putea avea profesorul să fie în partidul lui Voiculescu? N-a fost răsplătit cu funcție, nu se cunoșteau la momentul privatizării ICA, oricum ar fi, acuzațiile trebuie să se sprijine pe niște dovezi care lipsesc din dosar.
Acum ICA este condus de profesioniști ai managementului. Oamenii pe care îi apăr, Mencinicopschi, Baciu și Sin erau foarte fericiți doar dacă le puneai la dispoziție eprubeta, seringa și aparatul. Ei își făceau treaba și nu aveau grijă la aspectele juridice sau administrative. Erau niște șoricei de laborator.
A fost sau nu a fost „telepatie”?
Nu degeaba prin presă se spune că ar fi dosarul „Telepatia”. Nu s-a înțeles bine sau s-a făcut o greșită înțelegere. Nu vreau să mă transform în avocatul DNA-ului dar procurorul a spus, domnule, doar telepatic se puteau ințelege dacă nu s-ar fi înțeles altfel. Adică dacă nu prin vreun acord verbal sau scris cum bănuiesc, nu se puteau înțelege decât telepatic. Eu înțeleg ce a vrut să spună procurorul dar trebuia să probeze material acuzația nu să presupună că a existat o înțelegere.
Gheorghe Mencinicopschi este judecat în dosarul ICA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
















































