Gideon Levy, Haaretz: O copleșitoare prestație teatrală a lui Netanyahu

Zilele trecute, premierul israelian Benjamin Netayahu, a primit în biroul său o delegație de jurnaliși ai ziarului Haaretz, cunoscut pentru desele opinii împotriva acestuia și a politicii duse de el împotriva palestinienilor.

Jurnalistul și scriitorul Gideon Levy, care  a scris deseori despre ocupația israeliană în teritoriile palestiniene și unul dintre cei mai înverșunați critici ai lui Netanyahu, a descris într-un articol publicat de Haaretz cum a descurs întâlnirea. La sfârșitul unui editorial în care nu a făcut economie de epitete dure la adresa premierului, Levy a concluzionat că totuși, Netanyahu este cel mai bun premier din variantele posibile pentru Isarel.

Un om agitat stă în cabinetul Prim-Ministrului din Ierusalim; un om frenetic, puternic, neclintit, convins de dreptatea cauzei sale. Un om care crede doar în vigoare. Are tendințe spre megalomanie și narcisism; este arogant, lăudăros și bântuit. Acest om este plin de contradicții, așa cum este și impresia pe care o lasă…că stă să pleace. Bună sau rea, este o impresie puternică.

Omul are elementele unui personaj tragic biblic sau shakespearian, ale unui rege sau unui Cezar, inclusiv elementele dramatice – soția (care nu este menționată,) umbra tatălui și pierderea unui frate. Este motivat de ideologie mult mai mult decât i se reproșează de obicei, iar această ideologie este inflexibilă și extremă. Niciodată nu îi va permite să facă un compromis cu privire la chestiunile importante pentru el.

Stând în cabinetul Prim-Ministrului este un om care aduce un dezastru major asupra  Israelui, nu din cauza sionismului care îi este atribuit în mod obișnuit, ci din cauza ideologiei. Dar personal, prefer ideologii rigizi decât cinicii goi de conținut.

Cu două zile în urmă, Benjamin Netanyahu a găzduit o întâlnire cu editorialiști ai ziarului Haaretz pentru o conversație informală, care a durat patru ore, timp în care a vorbit fără întrerupere. „A vorbit” este o subestimare; în fapt Netanyahu a ținut prelegeri, a predicat, a cerut și a copleșit; a arătat filme video, prezentări de diapozitive, hărți, tabele și minute.

A schițat un autoportret, cu un nas alungit și cu broboane de sudoare;  a bătut în masă, a ridicat glasul, l-a coborât, s-a aplecat în față și înapoi în sala de ședință, a scris pe tablă și apoi a șters. La un moment dat, l-a abordat pe  colegul meu Odeh Bisharat atât de furios,încât m-am temut pentru siguranța lui. În alt moment cineva a văzut lacrimi în ochii premierului.

                                                                     Foto: REUTERS/Baz Ratner 

Netanyahu a fost un spectacol, un teatru autentic, un one-man show, un actor care s-a identificat atât de bine cu cei pentru care juca, încât unii membri ai publicului l-au crezut o mare parte din timp. Poate că este un eficient predicator evanghelist.

A început cu tunelurile teroriste; a urmat expunerea privind realizările sale economice, mai plictisitoare, până când a ajuns la convingerile sale diplomatice. S-a încheiat cu un crescendo; un monolog final despre fratele său mort. O perdea. Însuflețitul vorbitor a rămas în scaunul său, singur și epuizat, în mod natural.

În cabinetul Prim Ministrului din Ierusalim, se află un om care crede doar în puterea țării sale. Slăbiciunea îl devastează. Morala, valorile și justiția nu fac parte din gândirea lui. Își descrie țara ca pe  o putere mondială în domeniul  armelor, cibernetic, irigațiilor și în aceeași suflare enumeră amenințările existențiale ascunse ( „În aer, pe mare, terestru și sub pământ”) care provin de la prăpădita armată din Gaza, de la Hezbollah, din Iran și chiar de la incendiile forestiere.

Nu există nici o cale de a rezolva această contradicție. El nu crede în nici o pace cu palestinienii; el îi va învinge cu alianțele  țesute cu noii lui prieteni, capete efemere ale regimurilor corupte din lumea arabă, până când aceștia vor fi de acord cu non-implicarea pe care o propune el, fapt care, desigur, nu se va întâmpla. Soarta palestinienilor nu-l interesează câtuși de puțin.

Netanyahu nu este un ațâțător la război – el poate fi prim-ministrul cel mai anti-război pe care l-a avut vreodată Israelul – chiar și așezările(din Fâșia Gaza) nu-l interesează foarte mult.

Îl interesează numai puterea – militară, economică și tehnologică. Pacea nu va aduce niciun beneficiu economic pentru Israel, spune el. La fel ca toți veteranii unităților forțelor speciale Sayeret Matkal (nr. Unitatea de elită a Armatei Israeliene în care a activat premierul israelian și în care a condus mai multe operațiuni), este un copil care nu a crescut mare; șabloanele lui sunt  blocate  în „unitate”, cu accente de la MIT.(nr. Massachusetts Institute of Technology pe care Netanyahu l-a absolvit).

Dacă ne raportăm la harta lumii în culorile lui Netanyahu, pare că aproape toată este în mâinile noastre. După întâlnirea cu 144 de oameni de stat, tot ce mai rămâne este o problemă cu Europa de Vest. Toți ceilalți sunt de partea noastră, sau aproape acolo (și eu cred că stăm destul de bine.)

După ce am ieșit din biroul său, ne-a condus până la mașină, fluturând spre noi mână în care ținea o jumătate de trabuc într-un gest sfidător plin de auto-peiorativ umor.

Netanyahu este aici pentru a rămâne. Având în vedere ce alternative avem, am putea spune chiar: „Doamne ferește, să-l pierdem!”.