Instanţa supremă cere instituţiilor de presă să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează informaţii
Actual

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează CSM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a se stabili dacă poziţiile publice exprimate în ultima perioadă la adresa ÎCCJ şi a judecătorilor ei sunt de natură a le afecta independenţa, imparţialitatea sau reputaţia.

Citiţi şi: Codurile Penale NU vor fi promovate prin ordonanţă. Soluţia coaliţiei

Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dezbătut luni unele chestiuni de actualitate privind activitatea instanţei şi poziţiile publice exprimate la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor ei, conform agerpres.ro.

“În urma dezbaterilor care au avut loc s-au hotărât următoarele: emiterea unei adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exercitării atribuţiei prevăzute în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii atunci când, prin diferite atitudini sau afirmaţii publice, sunt afectate independenţa, imparţialitatea sau reputaţia judecătorilor ori se creează suspiciuni nejustificate cu privire la acestea”, se precizează în comunicat.

APEL LA ECHILIBRU

Instanţa supremă mai cere instituţiilor de presă scrisă şi audiovizuală să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează informaţii, nesusţinute de probe, cu privire la activitatea instanţelor judecătoreşti şi la conduita judecătorilor.

De asemenea, Adunarea generală a decis formularea unui apel către persoanele şi instituţiile care lansează afirmaţii în spaţiul public, în sensul de a prezenta şi probele care le susţin declaraţiile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sancţionat şi vineri comentariile unor lideri PSD după ce preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Instanţa supremă a subliniat că doar judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunţe asupra temeiniciei unei acuzaţii. „Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Prin urmare, respectarea Constituţiei şi a principiului separaţiei puterilor în stat impune ca justiţia să se realizeze numai în sala de judecată şi numai în baza dispoziţiilor constituţionale ale legii.

Citiţi şi: Înalta Curte: Apreciem îndemnul la cumpătare, dar ne îndoim de sinceritatea lui

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top