Președintele SUA, Donald Trump, a lăudat ținuta președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei acestuia la Casa Albă care a avut loc vineri. Președintele ucrainean spera să obțină sprijin împotriva Rusiei, dar pare să nu-l fi obținut.
- Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
- In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
- Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
- Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
- Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA
„Cred că arată foarte bine în acest sacou. Da, foarte bine. Sper că oamenii vor observa asta. Este bine, e într-adevăr foarte elegant. Îmi place”, a spus Trump, referindu-se la sacoul negru pe care îl purta Zelenski.
Comentariile lui Trump au amintit de una dintre vizitele anterioare ale lui Zelenski la Casa Albă, în februarie. Atunci, președintele ucrainean a fost criticat pentru ceea ce s-a considerat a fi o ținută excesiv de informală.
La acea vizită, Zelenski purta un pulover simplu, văzut ca un simbol al rolului său activ în calitate de comandant suprem al forțelor armate ale Ucrainei, însă gestul a fost interpretat în SUA și ca fiind lipsit de respect.
După întâlnire, președintele american a postat un mesaj pe rețeaua Truth Social în care a spus că i-a sugerat șefului statului ucrainean să facă „o înțelegere” cu Vladimir Putin, iar Volodimir Zelenski a ieșit, ca și la precedenta întâlnire, la o conferință de presă în fața Casei Albe.
„Întâlnirea cu președintele Volodymyr Zelensky a fost foarte interesantă și cordială, dar i-am spus, așa cum i-am sugerat și președintelui Putin, că este timpul să oprim crimele și să facem o înțelegere! S-a vărsat suficient sânge, iar granițele de proprietate sunt definite prin război și curaj. Ar trebui să se oprească acolo unde sunt. Să-i lăsăm pe amândoi să revendice victoria, să lăsăm istoria să decidă! Fără împușcături, fără moarte, fără sume uriașe și nesustenabile de bani cheltuiți. Acesta este un război care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte. Mii de oameni sunt măcelăriți în fiecare săptămână – Gata, ÎNTOARCEȚI-VĂ LA FAMILIILE VOSTRE ÎN PACE!”, a scris Trump pe Truth Social.
Întrebat de jurnaliști dacă e optimist în privința rachetelor Tomahawk pe care spera să le primească de la americani pentru a putea ataca Rusia, de la mare distanță, Zelensky a răspuns onest: Sunt realist!
„La final, este vorba de Putin. Pentru că nu noi am început acest război!”, a declarat Zelenski.
Întrebat de jurnaliști, președintele Ucrainei nu a dorit să spună dacă va participa la întâlnirea dintre Trump și Putin, de peste două săptămâni, de la Budapesta.
„Este o onoare să fiu alături de un lider puternic, un om care a trecut prin multe, un om pe care am ajuns să îl cunosc foarte bine, cu care mă înțeleg foarte bine. Ieri am avut o discuție foarte bună cu președintele Vladimir Putin și vom discuta despre acest lucru”, a afirmat Donald Trump, la începerea întrevederii.
Președintele SUA a salutat reziliența lui Volodimir Zelenski pe durata războiului Ucrainei cu Rusia.
„A îndurat mute lucruri, iar noi le-am îndurat împreună cu el, ca să fiu sincer. Acest conflict durează de mult timp și cred că facem progrese. Va fi extraordinar să vorbim astăzi despre aceste lucruri”, a subliniat președintele SUA.
Donald Trump a apreciat că Vladimir Putin vrea oprirea războiului din Ucraina.
„Vladimir Putin vrea oprirea războiului. Am discutat o serie de detalii. Cred că și președintele Zelenski vrea oprirea războiului. Trebuie să facem acest lucru”, a subliniat Trump.
Zelenski cere intensificarea presiunilor asupra Rusiei
La rândul său, Volodimir Zelenski a cerut Occidentului să intensifice ”presiunile” asupra Rusiei pentru oprirea războiului.
„Cel mai important lucru pentru poporul Ucrainei, care acum este atacat, este să obținem garanții de securitate”, a subliniat Zelenski, citat de postul de televiziune BBC.
Președintele Ucrainei a insistat că așteaptă garanții de securitate din partea președintelui Donald Trump.
„NATO ar fi cea mai bună garanție de securitate, dar și armamentul este foarte important. Sunt importanți și aliații noștri. Noi vrem pace, Putin nu vrea pace. De aceea, trebuie să exercităm presiuni asupra lui”, a continuat Volodimir Zelenski.
Întrebat dacă Ucraina va trebui să cedeze teritorii pentru oprirea războiului cu Rusia, Trump a răspuns: „Nu poți ști niciodată ce se întâmplă într-un război”.
Joi seară, președintele Donald Trump a evocat „progrese” semnificative în urma conversației cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, anunțând că vor urma reuniuni la nivel de experți și un summit la Budapesta, în eforturile de oprire a războiului din Ucraina.
„Conversația cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost foarte productivă. Am stabilit să organizăm o reuniune la nivel de consilieri de rang înalt, săptămâna viitoare. Primele reuniuni vor fi conduse, din partea Statelor Unite, de secretarul de Stat Marco Rubio și de alte persoane care vor fi desemnate. Urmează să stabilim locul. După aceea, președintele Putin și cu mine ne vom întâlni într-un loc agreat, în Budapesta, Ungaria, pentru a vedea dacă putem opri acest război, care «nu are nimic glorios», între Rusia și Ucraina”, a declarat Donald Trump.
















































