Întâlnirea cu „Moromeții”

Terminasem școala generală și, ca majoritatea colegilor mei, nu știam încotro s-o apuc. Nici ai mei nu se hotărâseră, însă, de rămas la colectiv, să dau cu sapa, nu încăpea discuție! Musai, zicea tata, o să te dau la vreo meserie, acilea, la Turnu Măgurele, la Combinat. Mai pune și tu mâna pe vreo carte, să ai bază, să nu te încurci la examen!

• Bolojan: Voi continua să exercit mandatul de premier astfel încât să asigurăm stabilitatea guvernării
• Grindeanu: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!” PSD retrage sprijinul politic pentru Ilie Bolojan
• Rumen Radev,câștigător al alegerilor parlamentare: O victorie a speranței asupra neîncrederii, o victorie a libertății asupra fricii
• Bolojan și „șobolanii” ajung la CNCD și la Parchet
• Hagi, noul selecționer al echipei naționale

Am pus, ce era să fac! Mi-am găsit loc, la umbră, în fundul grădinii. Cartea, pe care o alesesem din biblioteca școlii, era destul de voluminoasă pentru răbdarea mea. Într-o săptămână, am terminat-o. De înțeles, am cam înțeles eu despre ce era vorba, însă nu eram impresionat deloc. Dacă ar fi fost de față scriitorul, l-aș fi întrebat: domnule, mata n-ai avut altceva de spus decât despre lucruri știute? Ce scrii în roman, parcă e de la noi, din sat!…

De ce, la vârsta pe care o aveam atunci, n-am fost sedus și încântat deMoromeții? Oare, pentru că înfățișa întâmplări și evenimente arhicunoscute, la care și ai mei luaseră parte, cu ani în urmă, când aveau pământul lor? Cu seceratul grâului. Cu venirea, pe înserat, acasă, de la câmp. Cu așezatul în jurul mesei mici și rotunde, înfulecând, obosiți și tăcuți, din mămăliga aburindă. Cu scăldatul, la gârlă. Cu certurile dintre vecini. Cu scandalurile de la arie, de la moară. Cu nesfârșitele confruntări politice de la cârciuma lui Bojan. Cu încrâncenata zbatere pentru păstrarea loturilor întregi, așa cum le moșteniseră.

Acele personaje le întâlneam în fiecare zi. Moromete semăna leit cu vecinul Fane Firci, așezat pe stănoagă, pâcâind din țigară. Arțăgosul și lacomul Bălosu împrumutase chipul lui Gogoșaru. Primarul Aristide se iscălea Gogu Codreanu. Cocoșilă răspundea la numele Țîcîiașu, mereu încruntat, cu gura rezemată de înjurătură. Vestita Poiană a lui Iocan nu se deosebea cu nimic de fierăria lui Lambe Pîrlea. Niculae eram chiar eu, mânând oile prin porumbiști, pe izlazul plin de mărăcini și scaieți. Polina era Lisăndrina, fata lui Duluță, oameni avuți, care nici vorbă s-o lase să se mărite cu Vidăraș, băiat bun, vesel și harnic, dar sărac…

Marin Preda a scris 9 romane în timpul vieții Foto MNLR

Nedumerit, am stat de vorbă cu profesorul meu de limba română. Nu știu ce ai înțeles sau n-ai înțeles tu, mi-a zis, dar cartea asta e minunată. Moromeții s-a dat și la admitere, anul trecut, la liceu. E o carte mare, așa ceva nu s-a mai scris până acum… Satul înfățișat de prozator e o impresionantă frescă a lumii noastre țărănești. Recitește-o, fii atent și urmărește trăirile oamenilor, semnificația acelui imens salcâm doborât în zorii zilei, când femeile se întorceau de la cimitir, continua zbatere a bătrânului Moromete pentru păstrarea pământului… Tu ai rămas la primul nivel al lecturii, ai reținut „basmul”, n-ai intrat în psihologia personajelor, în complexitatea vieții țărănești. Normal, ești la o vârstă fragedă! Mai încolo, ai să vezi altfel lucrurile, pe care, zici tu, le-ai întâlnit și în satul nostru.

Profesorul meu a avut, desigur, dreptate. Au trecut destui ani de atunci. Moromeții și-a urmat destinul excepțional, așezându-se pe raftul de sus al literaturii române. Se studiază la școală, „se dă” la examene, a devenit și film, eternizând unicitatea „întâlnirii din pământuri”. Și, mai ales, rămâne o carte de identitate pentru autorul ei: Marin Preda, de la a cărui naștere se împlinește în această vară un veac…