O interceptare făcută de anchetatorii DNA în dosarul directorului APIA relevă cum membrul PC George Mugur Voinea plănuiște mascarea șpăgii pentru contracte privind achiziția de ulei pentru nevoiași sub forma unor alte contracte ale căror protagoniști să fie „flăcăi” cu „trafalete” care „să stea îmbrăcați să-i vadă lumea cum sunt” pentru justificarea mitei cerute.

Actual

Interceptări în cazul APIA: Șpaga pentru uleiul nevoiașilor, mascată de „flăcăii” cu „trafalete”

Aurel Pană, director general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), și George Mugur Voinea, director al societății Evalserv Standard, ambii membri ai Partidului Conservator, au fost arestați preventiv de Tribunalul București, pentru 29 de zile pentru presupuse fapte de corupție.

Aurel Pană
Procurorii DNA îi acuză pe cei doi de luare de mită și trafic de influență, respectiv de trafic de influență și complicitate la luare de mită.

În referatul cu propunerea arestării preventive a celor doi anchetatorii expun o parte din probe între care interceptări ale discuțiilor între cei doi cu directorul societății producătoare de ulei, Ioan Păuna, pe care l-au convins să le dea mită pentru a-i facilita contracte pentru achiziția de ulei pentru persoanele nevoiașe.

Suma mitei și modul de disimulare reies din interceptările discuțiilor lui Voinea cu Păuna

Procurorii arată în referatul citat că în 7 iunie Voinea s-a întâlnit cu Păuna în Bucureşti, la Hotel Intercontinental, unde i-a cerut acestuia din nou plătirea unui comision de „zece la sută, pe hârtie, albi”.

Voinea a cerut ca foloasele pretinse să fie remise „după ce este desemnat câștigător, până la semnare” și că „ideal ar fi la negru”, mai notează anchetatorii care arată că, referitor la pașii care trebuie făcuți în vederea câștigării licitației, membrul PC Voinea „a spus că trebuie scoase câteva firme din licitație în baza unor documente, iar cu firmele care rămân trebuie făcută o înțelegere”.

Voinea voia mascarea mitei sub forma unor activități de zugrăvit, cu „flăcăi” și „trafalete”

„VOINEA GEORGE MARIAN: Deci, asistat nu, nu! Iese din, din, din discuţie! Deci, repet! Dat fiind calibrul …[neinteligibil]… dom’le, simplu iniţiator la discuţii. Discuţia e următoarea: în măsura în care îi scoate pe alţii şi rămâne să vă înţelegeţi…o mai fi vreunu. Deci, de principiu vorbesc! Sunt scoşi câţiva şi mai rămân doi. Dumneavoastră să luaţi două şi celălalt două şi vă înţelegeţi la online…

PĂUNA IOAN: Aha.

VOINEA GEORGE MARIAN: În condiţiile astea, puteţi să întoarceţi ceva? Asta este discuţia acuma!

PĂUNA IOAN: Bun, da’…ă, î… cum, ă, cum se va întâmpla întorsul? Înainte?

VOINEA GEORGE MARIAN: Cum se va întâmpla ce?

PĂUNA IOAN: Întorsul.

VOINEA GEORGE MARIAN: Întorsul? Eu am înţeles că după ce aţi fost desemnat câştigător, până la semnare, în intervalul ăsta.

PĂUNA IOAN: Şi sub ce formă dăm?. Ă, pe mine asta mă macină! Deci, cum să vă spun, mi-aţi aruncat aşa o măslină…

VOINEA GEORGE MARIAN: Ideal ar fi la negru, nu? Dar bănuiesc că nu se poate, când sunt mai multe…

PĂUNA IOAN: Pe cât e, pe cât este…?

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu! Nu! Rămâne pe factură.

PĂUNA IOAN: Faţă de cine?

VOINEA GEORGE MARIAN: Deci, facem factură de ale noastre, firma mea!

PĂUNA IOAN: Pe…a…

VOINEA GEORGE MARIAN: …[neinteligibil]… de amenajat.

PĂUNA IOAN: Aha!

VOINEA GEORGE MARIAN: …[neinteligibil]…

PĂUNA IOAN: Da, da’tre’ ceva să se facă!

VOINEA GEORGE MARIAN: Da, cine ştie?

PĂUNA IOAN: Adică, domn’e ….

VOINEA GEORGE MARIAN: Stau o săptămână acolo, cu trafaletul în mână, dau în stânga, în dreapta….

PĂUNA IOAN: Deci,… ca să… Deci, noi doi facem un contract

VOINEA GEORGE MARIAN: Da.

PĂUNA IOAN: Da. Cu tot ce trebuie.

VOINEA GEORGE MARIAN: Amenajări interioare şi exterioare.

PĂUNA IOAN: Aha, aha.

VOINEA GEORGE MARIAN: Vin flăcăii mei, stau o săptămână acolo, îmbrăcaţi să-i vadă toată lumea cum sunt…

PĂUNA IOAN: Da, da, da.

VOINEA GEORGE MARIAN: Toată ziua murdari, stânga, dreapta, dau, fac, dreg. Au plecat… echivalentul la…

PĂUNA IOAN: Bun! Şi ce vi s-a transmis, cât este? Că… ă… Aţi zis…

VOINEA GEORGE MARIAN: Depinde, depinde cât cade. Depinde cât cade la …[neinteligibil]… cât rămâne.

PĂUNA IOAN: Îhî!.

VOINEA GEORGE MARIAN: D-asta, deocamdată, nu ştiu ce-o să fie!

PĂUNA IOAN: Nu, că dumneavoastră aţi zis aşa! Aţi zis atunci cincisprezece-douăzeci.

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu, numai…, cade, e mult! Nu, e mult, nu, cade! Cade, pentru că dacă ăştia nu sunt acolo, trebuie alte vorbe făcute. Dacă ăştia nu sunt la… sub îndrumarea dumneavoastră.

PĂUNA IOAN: Nu, nu, nu, nu,nu. Deci, ă, ă, ă, ă…

VOINEA GEORGE MARIAN: Rămâne un maxim de zece la sută pe hârtie, azi!

PĂUNA IOAN: Bun. Dar lucrarea se va face în momentul în care… ă… Deci, tocmai mă, mă-ntorc acuma că…cum să spun eu…eu nu vreau să avem vreo hibă.

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu, nu, n-avem nicio hibă.

PĂUNA IOAN: Deci!

VOINEA GEORGE MARIAN: Deci, discutăm de mai multe etape: una este în care, cea mai importantă, în care dumneavoastră sunteţi desemnat câştigător.

PĂUNA IOAN: Da.

VOINEA GEORGE MARIAN: Un orizont de timp. Fără să treacă perioada contestaţiilor, sau după ce a trecut şi perioada contestaţiilor, există intervalul ăsta. Din momentul în care aţi fost desemnat câştigător până la momentul semnării contractelor, noi atunci trebuie să ne manifestăm. Aţi semnat contractul, toate lucrurile merg înaninte.

PĂUNA IOAN: Şi faceţi şi lucrarea. Adică să-mi garantaţi, adică nu…

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu trebuie… Categoric! Nu fac eu altfel.

PĂUNA IOAN: Da, da. Că nu, păi nu, nu, că după aia, păi da. Adică după ce ajung la dumneavoastră nu mă interesează, ideea este să…

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu, nu, păi, da’ nu fac eu altfel.

PĂUNA IOAN: Da. Î! Aşa. Aşa.

VOINEA GEORGE MARIAN: Nu, pentru că astea-s foarte uşor… ,,Ce-ai făcut de banii ăştia?” Pentru că nu sunt cincisprezece, douăzeci de milioane, să zicem servicii, la un reglaj de geam şi la feronerie şi la……[neinteligibil]…

PĂUNA IOAN: V-aţi făcut socoteala la cincisprezece, dumneavoastră?
VOINEA GEORGE MARIAN: Nu, păi asta vreau să…ă… Deci, discutăm după, dar posibil să mai fie şi o chestiune de consultanţă, dacă sumele sunt foarte mari. Dar totul rămâne la online-ul ăsta, să vedem cum cade”.

„Flăcăii” lui Voinea, un contabil şi două persoane cu handicap locomotor

Anchetatorii DNA arată în referat că în 29 iulie a fost semnat contractul prin care societatea Argus s-a obligat să plătească societății Evalserv Standard, controlate de Voinea, suma de 516.871,00 lei la care se adaugă TVA de 124.049,04 lei.

Contractul reprezintă doar o modalitate de disimulare a foloaselor necuvenite pretinse”, notează procurorii.

În timpul audierilor ce au avut loc după reținerea sa, cu privire la obiectul contractului, posibilităţile de executare şi modalitatea de evaluare a lucrărilor, membrul PC George Mugur Voinea a declarat că societatea trebuia să facă lucrări de alpinism, că valoarea lucrărilor nu a fost determinată în baza unui deviz sau a unei comenzi şi că societatea avea angajaţi doar trei salariaţi, un contabil şi două persoane cu handicap locomotor, „fiind evident că discutăm despre operaţiuni comerciale fictive”.

„Întrebare: Precizaţi cum aţi stabilit valoarea contractului încheiat de S.C. EVAL SERV STANDARD SRL cu S.C. ARGUS S.A., respectiv dacă a fost întocmit un deviz de lucrări, o ofertă de lucrări în care lucrările să fie cuantificate cantitativ şi valoric ?

Aurel Pană, director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a fost reținut de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar Mugur George Voinea, director al societății Evalserv Standard, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Mugur George Voinea este membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul Relaţia cu reprezentanţele diplomatice, iar Aurel Pană este secretar executiv.
După declanșarea perchezițiilor din acest caz și a reținerii celor doi, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să se asigure că regulile de transparenţă sunt respectate în instituţiile din subordinea sa, să dea afară pe oricine şi să “facă curăţenie”, astfel încât să nu existe cazuri de corupţie precum cel de la APIA.
Ulterior, demnitarul a dispus Corpului de Control efectuarea de urgenţă a unui control extins la APIA pentru verificarea întregii activități a directorului general adjunct Aurel Pană.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top