Capitala Japoniei, Tokyo, va organiza Jocurile Olimpice de vară din 2020, fiind desemnată gazdă a competiţiei, sâmbătă, în urma alegerilor din cadrul reuniunii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), de la Buenos Aires.

Featured

Jocurile Olimpice

În cursă s-au mai aflat oraşul turc Istanbul, învins în finală, şi capitala Spaniei, Madrid, eliminată după primul tur, în urma unui vot de departajare cu metropola turcă.

Tokyo a obţinut 60 de voturi la scrutinul final, în timp ce oraşul Istanbul a fost votat de 36 membri ai CIO.

În 2012, Jocurile Olimpice de vară au avut loc la Londra, iar în 2016 vor avea loc la Rio de Janeiro. Odată cu alegerea oraşului Tokyo ca gazdă a ediţiei din 2020, s-a respectat o rotaţie a continentelor, scrie Mediafax.

Bugetul de candidatură al oraşului Tokyo a fost de 55,5 milioane de euro. Pentru organizarea JO sunt prevăzute 2,59 miliarde de euro şi pentru infrastructură 3,31 miliarde de euro. Japonezii au anunţat că vor avea 36 de sit-uri sportive, 15 fiind deja funcţionale, 10 urmând să fie renovate, iar 11 urmând să fie construite.

Potrivit primelor informaţii, organizatorii au propus ca perioada de desfăşurare a competiţiei să fie 24 iulie – 9 august 2020.

Tokyo a mai organizat ediţia din 1964 a Jocurilor Olimpice de vară.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top