Manifestatie de protest la Carei, la inaugurarea statuii poetului Kolcsey Ferenc
Foto: Nicoleta Păun/Agerpres
Featured

Katalin Novak huiduită la Carei

Preşedintele Ungariei, Katalin Novák, a fost întâmpinată cu proteste, miercuri, la Carei, unde oficialul participă la festivitatea de inaugurare a statuii poetului Kolcsey Ferenc, autor al textului imnului naţional al Ungariei.

Un grup de câteva zeci de români, cu Tricolorul ţării, l-au huiduit pe oficialul ungar.

Protestatarii au arborat pancarte cu mesaje precum „Aici e România, aici e ţara noastră”, „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”.

De asemenea, în momentul sosirii preşedintelui Ungariei la Primăria din Carei, grupul de manifestanţi a scandat în repetate rânduri „România” şi „Trăiască, trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, în vreme ce la difuzoarele din zonă se auzeau melodii maghiare.

Președinta Ungariei, Katalin Novák, s-a confruntat cu o atmosferă ostilă la Carei, la inaugurarea statuii poetului maghiar Kolcsey Ferenc Sursa: Portal SM

Protestatarii, veniţi din mai multe oraşe, au declarat jurnaliştilor prezenţi că sunt deranjaţi de faptul că preşedintele Ungariei nu vine oficial în România, dar şi de amplasarea unui număr prea mare de statui ale unor personalităţi maghiare în Carei.

Statuia lui Kölcsey Ferenc, inaugurată miercuri la Carei, este opera sculptorului Győrfi Lajos şi a fost realizată de către GECT Poarta Europei, la iniţiativa administraţiei locale din Carei, cu sprijinul Guvernului Ungariei.

La finalul vizitei, președinta Ungariei a vrut să meargă direct spre protestatari. Instantaneu, cei de la SPP au deschis umbrelele pentru a o proteja, potrivit informațiilor furnizate de Portal SM.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top