Actual

Klaus Iohannis: Miracolul Învierii să ne întărească în credință

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 23 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante.

„Sărbătoarea Sfintelor Paști ne reunește în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre.

Tuturor credincioșilor ortodocși, greco-catolici, armeni și neoprotestanți care celebrează Sfintele Paști le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate și bună înțelegere!

În aceste zile, îi purtăm în gânduri și inimi pe vecinii noștri ucraineni, a căror suferință încercăm să o alinăm prin ospitalitate și sprijin. Împărtășim astfel în jurul nostru din dragostea creștină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui.      

 Dragi români,

Miracolul Învierii să ne întărească în credință și să primim Lumina Sfântă cu speranță și iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi!”

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a transmis că „vremurile complicate” de acum evidenţiază nevoia de înţelegere între oameni, solidaritate şi unitate, afirmând că Lumina din această noapte sfântă a Învierii să călăuzească tuturor gândul şi faptele pentru o lume mai bună.

„Sărbătorile Paştelui vin cu speranţă în puterea noastră de a depăşi greutăţile vieţii, cu bucuria momentelor petrecute alături de toţi cei dragi şi cu dorinţa a-i ajuta pe semenii noştri care trec prin momente dificile. Vremurile complicate pe care le trăim acum evidenţiază nevoia de înţelegere între oameni, solidaritate şi unitate. Am traversat cu toţii o perioadă foarte grea, marcată de criza pandemică, iar mulţi dintre noi au trecut prin experienţa dureroasă a pierderii unor persoane dragi. Acum deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea Domnului ne îndeamnă să le preţuim. Spaţiul creştinismului este destinat să fie unul al unităţii în jurul Învierii Domnului. Înainte de a ne împărtăşi de bucuria Învierii, suntem datori să iertăm şi să ajutăm – iar noi, românii, am demonstrat din plin că suntem solidari şi sunt convins că vom continua pe acest drum”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a afirmat că gândurile şi rugăciunile vor fi alături de toţi cei care au nevoie de ajutor.

„Lumina pe care o luăm din Lumină în această noapte sfântă a Învierii să ne călăuzească tuturor gândul şi faptele pentru o lume mai bună, în care viaţa şi pacea să fie preţuite aşa cum se cuvine. Îmi doresc şi vă doresc să rămânem uniţi în jurul acestei mari sărbători, ca o mare familie în faţa provocărilor, a suferinţelor şi a conflictelor de orice fel. Am speranţa că după toată această perioadă a “pătimirilor” vom putea primi împreună în suflete lumina şi pacea Învierii lui Hristos. Gândurile şi rugăciunile noastre vor fi alături de toţi cei care au nevoie de ajutor. Sărbători fericite, cu linişte şi pace, tuturor credincioşilor care sărbătoresc Paştele Ortodox! Hristos a Înviat!”, a mai transmis premierul.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a transmis că apărarea patriei este în mâini sigure, iar militarii sunt mereu la datorie, pentru a asigura pacea, liniştea, integritatea, unitatea şi suveranitatea ţării noastre.

„Să primim în unitate şi bună înţelegere vestea Învierii Mântuitorului şi să privim viitorul cu încredere că vom trece peste orice greutăţi, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Sărbători cu bine! Hristos a Înviat!”, a transmis Dîncu, într-un comunicat al MApN.

Ministrul a spus că, prin tradiţiile lăsate de străbuni, sărbătorile de Sfintele Paşti sunt petrecute acasă, alături de cei dragi, pentru a împărtăşi în familie speranţa dată de Hristos, prin Învierea Sa, întregii creştinătăţi.

„Fie ca Lumina Sfântă care vesteşte Învierea Domnului să găsească fiecare familie de militar – activ, în rezervă, în retragere, veteran de război, fiecare familie a personalului civil care lucrează în Ministerul Apărării Naţionale şi fiecare familie de român, oriunde s-ar afla, în pace, linişte şi bucurie! Mulţumiri speciale doresc să transmit militarilor români aflaţi la datorie, în misiuni internaţionale, departe de casă şi familii, precum şi militarilor aliaţi care se află în ţara noastră, pentru a ne fi alături în aceste momente de încercare pentru securitatea regiunii. Eforturile lor înseamnă liniştea noastră, a tuturor, mai ales în aceste vremuri în care pacea regiunii noastre este tulburată de invazia Rusiei în Ucraina vecină. Sfintele Sărbători să îi găsească în linişte şi cu sănătate pe toţi bravii noştri veterani supravieţuitori ai cei celui de-Al Doilea Război Mondial, pe militarii răniţi în misiunile executate în teatrele de operaţii sau pe teritoriul naţional. În această zi, se cuvine să înălţăm către Cer un gând pios şi o rugăciune pentru odihna sufletului eroilor neamului românesc, căzuţi la datorie în toate bătăliile, din toate veacurile, ale căror jertfe şi suferinţe au fost dăruite Ţării şi viitorului ei”, a afirmat Vasile Dîncu.

El a mai reiterat sprijinul pentru poporul ucrainean.

„Suntem, de asemenea, alături de poporul ucrainean, greu încercat de un război nedrept, nemeritat şi absurd, purtat cu un invadator care aminteşte, prin brutalitatea şi cruzimea sa, de vremuri pe care le credeam trecute. Din păcate, mulţi, revoltător de mulţi civili ucraineni şi-au pierdut viaţa ca urmare a agresiunii ruse şi milioane de cetăţeni ai Ucrainei au luat calea pribegiei. Mulţi dintre aceşti refugiaţi primesc Lumina Sfântă aici, în România, unde sunt bineveniţi”, a menţionat ministrul.

Dîncu le-a mulţumit tuturor românilor pentru încrederea pe care o au în Armată şi pentru sprijinul constant pe care îl dau instituţiei.

„Asigurăm fiecare cetăţean al României că apărarea patriei noastre este în mâini sigure, că militarii noştri au fost, sunt şi vor fi mereu la datorie, pentru a asigura pacea, liniştea, integritatea, unitatea şi suveranitatea ţării noastre”, a adăugat Vasile Dîncu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top