Macron și Putin: „Europa se întinde de la Lisabona la Vladivostok”

A șaptea bilaterală ruso-franceză de cînd Macron s-a instalat la conducerea Franței survine chiar înaintea întâlnirii G7 de la Biarritz (24-26 august) și are scopul de a-l prezenta pe Emmanuel Macron ca fiind un lider european puternic.

Fie Crimeea, fie G8!

La Brégançon (Franța), președinții Putin și Macron s-au arătat deschiși  organizării unui summit împreună cu Ucraina și Germania (cunoscut sub denumirea de formatul Normandia), în următoarele săptămâni pentru a găsi soluții în privința „crizei” ruso-ucrainene. Ambii președinți și-au exprimat optimismul cu privire la abordările noului omolog ucrainean, Volodymyr Zelenskiy, privind găsirea unei soluții viabile.

Nimic nou, la o primă vedere! Ceea ce s-a trecut sub tăcere a fost întâlnirea avută de președintele Volodymyr Zelenskiy cu omologul polonez, Andrzej Duda, la Bruxelles. În cadrul întâlnirii, președintele polonez l-a asigurat pe Zelenskiy de sprijinul țării sale pentru a repune Ucraina pe un parcurs european în vederea accederii la Uniunea Europeană și în privința dezvoltării relațiilor bilaterale.

Numai că, pentru Germania și Franța, succesul Poloniei reprezintă un adevărat coșmar. Mai cu seamă, opțiunea Poloniei de a trata cu americanii și de a stabili o agendă comună atât în domeniu militar, cât și energetic. Un sprijin polonez pentru Ucraina ar fi, dincolo de falsele „îngrijorări” europene arătate, o mare problemă pentru economiile Germaniei și Franței, ultimul lucru de care ambele ar duce lipsă ar fi vreun miracol economic ucrainean pe model polonez.

În plus, Andrej Duda i-a promis lui Zelensky și susținerea Poloniei pentru „reintregirea teritorială și menținerea suveranității”. Dacă prima parte se referă la situația Crimeei, iar aici, tot ce pot face polonezii este să îi mângâie pe cap pe cei de la Kiev, cea de a doua parte – legată de suveranitate – este, din nou, o chestiune despre care Germania și Franța vor să „uite”. Din punctul de vedere franco-german, suveranitatea ar trebui să vizeze nu țările europene, ci Uniune Europeană în ansamblu.

Exact aceasta a fost și abordarea lui Emmanuel Macron la bilaterala cu Vladimir Putin. Președintele francez a susținut necesitatea „reinventării suveranității Europei” într-o ordine mondială în schimbare, și anume, cu o administrație americană „mai imprevizibilă”, care „se pare că încearcă să vorbească pentru Europa”. Macron și-a menținut, însă, opoziția la readmisia a Rusiei în G8, atât timp cât va continua criza ucraineană.

Rusia a fost exclusă din G8 în 2014, când a anexat Crimeea, iar UE a impus sancțiuni împotriva Moscovei pentru acțiunile sale. Putin părea dezavantajat de excluderea sa din clubul exclusivist al liderilor mondiali, deși face parte din alte organizații internaționale în mod activ, de exemplu din G20.

Nu în ultimul rând, să menționăm că Franța are bune relații economice cu Rusia și nu roșește din acest motiv, chiar președintele Emmanuel Macron fiind cel care a condus delegația franceză de anul trecut la Forumul Economic de la St. Petersburg!

Lista dezacordurilor ruso-franceze

Scurtul duel Macron-Putin s-a purtat cu zâmbetul pe buze, ambii președinți interpretând „partiturile” devenite clasice. Altminteri, era limpede pentru toată lumea că atât întrevederea cu Putin, cât și planificata întrevedere cu premierul britanic Boris Johnson sunt doar chestiuni de imagine ce prefațează summitul G7.

Macron a declarat că eforturile Franței de a reintroduce Rusia în Consiliul Europei le oferă cetățenilor ruși acces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Macron a vorbit despre manifestațiile recente de la Moscova, în care poliția rusă a arestat mii de protestatari, arătându-se îngrijorat de soarta acestora! Putin a făcut o comparație cu rănile suferite atât de protestatari cât și de forțele de ordine în Franța în timpul protestelor anti-guvernamentale ale Vestelor Galbene, adăugând sec: “Nu am dori ca astfel de evenimente să aibă loc în capitala Rusiei”.

S-a vorbit despre Iran, despre respectarea deplină a Tratatului din 2015 și la o agendă mai largă de stabilitate și securitate în toată regiunea. Dacă europenii văd o aliniere a Rusiei, Iranului și Turciei în spatele președintelui american Donald Trump, președintele Putin a spulberat spculațiile, denunțând situația tratatelor, din care nu Rusia, ci tocmai Statele Unite au ales să iasă.

Chestiunea siriană a reprezentat următorul obstacol, părțile aflându-se pe baricade diferite. Macron a recunoscut beneficiile acordului de la Soci, de încetarea a focului, dar președintele rus a replicat că la data semnării, teroriștii ocupau jumătate din teritoriul sirian, iar în prezent, ei ocupă în jur de 90 la sută. Putin a insistat că Moscova a sprijinit „eforturile armatei siriene” pentru a pune capăt amenințării „teroriste” din Idlib, care este controlată în principal de Hayat Tahrir al-Sham, fosta afiliată siriană a Al-Qaeda.

Presa globalistă a titrat că Macron este optimist în privința Ucrainei și Siriei. Formularea în sine ar putea fi un caz școală pentru „fake news”. Dacă vorbim despre optimism, să spunem că ambii președinți au fost „optimiști” și că întâlnirea lor nu a dus la nici un rezultat palpabil.

La fel de inutilă a fost și discuția despre Libia, unde Biroul de presă de la Elysee a menționat doar că părțile au convenit că „sunt atașate de o reconstrucție durabilă”, orice ar însemna asta. Pe de altă parte, Biroul de presă al Kremlinului a relevat că nu se cunoaște încă poziția Franței și că rușii ar fi curioși să o cunoască.

Soarele strălucește la fel pentru Putin și Macron!

În lupta cu schimbările climatice, spune președinția franceză, va exista și un aport al Rusiei. Dar, și mai important, un decor strălucitor pentru vitrina relațiilor dintre UE și Rusia. Dar asta n-o mai trâmbițează nimeni.

„Ne-am asumat serios obligațiile de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră de la 75% din nivelurile din 1990 și de a atinge niveluri de 70 % până în 2030. Aceste obligații vor necesita o reconstrucție substanțială a întregii economii ruse. Am adoptat programe de stat care se ocupă de această problemă și am rezervat resursele colosale. Luăm foarte în serios această chestiune”, a spus președintele Putin.

Iată, așadar, există o fundație pe care se pot clădi bunele relații dintre UE și Rusia.

Macron: Rusia, profund europeană

Emmanuel Macron: „Știu un lucru: Rusia este europeană, într-un mod profund și credem în această Europă care merge de la Lisabona la Vladivostok. Un mare scriitor rus, Dostoievski, a spus, iar eu îl citez din amintire, că rusul a avut acestă particularitate în raport cu germanul, francezul sau altcineva, anume că el a fost cel mai rus când era cel mai european și, într-un fel, naționalismul său era întotdeauna mai mare decât el și trebuia să îmbrățișeze ființa europeană. Și eu cred foarte profund în asta!

De aceea, în această reorganizare a noastră, cred că trebuie să reinventăm o arhitectură de securitate și încredere între Uniunea Europeană și Rusia, iar Franța are un rol important: acela de a defini noile amenințări, pe măsură ce le vedem, indiferent dacă se referă la armamente, nucleare sau cibernetice. Trebuie să definim o agendă comună și să reușim să construim metode de acțiune, de dezescaladare, de securitate comună, ținând cont de veninătatea noastră.

Pentru că Rusia este europeană, își are locul în Europa valorilor în care credem. Acesta este motivul pentru care Franța, și eu, am luptat atât de mult pentru o soluție utilă și relevantă în cadrul Consiliului Europei, sub președinția franceză a Consiliului de Miniștri ai Consiliului, și am găsit o soluție care să permită Rusiei să-și găsească locul”.

Este Macron „dughinist”?

Pentru cei care-și imaginează că Emmanuel Macron a descoperit acum tezele eurasianiste enunțate de Aleksandr Dughin, poate că se află în eroare. A nu se confunda vorbele cu faptele, marfa cu ambalajul! Ceea ce spune Macron, este că pentru a menține actuala structură, ar fi capabil de orice alianță.

Pe de o parte, o Europă lărgită pînă la Vladivostok poate suna foarte bine în diversele fantezii europeniste, dar cu siguranță ar ridica uriașe semne de întrebare când s-ar pune problema conducerii unei astfel de formațiuni politico-administrative și militare.

Greu de crezut că rușii ar accepta vreun lider „occidental” care ar veni pe valul feminismului sau a luptei pentru homosexualitate, a multiculturalismului și acceptării Islamului, cum la fel de greu de crezut că zona occidentală ar accepta să fie condusă de vreun președinte tip Putin.

Ceea ce lipsește de pe siteul web al președinției franceze, găsim însă pe pagina Kremlinului. Potrivit sursei, președintele Putin susține că „Relațiile comerciale și economice cu Franța au crescut. Comerțul este în creștere, deși, pentru a spune adevărul, a existat o anumită ajustare în primele șase luni ale acestui an. Cred că au fost motive temeinice pentru asta. Există un element pozitiv: balanța comercială se egalizează. Să reamintesc că investiția cumulată a companiilor ruse în economia franceză depășește 3 miliarde – aceasta este în dolari; cifra investițiilor franceze în economia rusă este de 17 miliarde de dolari”.

Președintele rus a mai adăugat că există și cca. 500 de companii franțuzești active pe piața rusească! Cum ar veni, Putin readuce discuția în zona normalității. La bani. Și, vrând, nevrând, a bilateralismului ce-i repugnă lui Macron, mare susținător al multilateralismului.

Sigur, ca și scenariu, Eurasia este la fel de valabilă ca și Eurabia de care par în prezent legate și Franța și Germania. Vladimir Putin a explicat:

„ În ceea ce privește perspectivele creării unei Europe comune care se întinde de la Lisabona la Vladivostok, aceasta nu a fost ideea noastră. Generalul Charles De Gaulle a exprimat această idee în timp ce vorbea despre Europa care se întindea de la Lisabona la Urali. Dar Rusia se extinde până la Oceanul Pacific, iar întregul teritoriu este un spațiu cultural european. Este important să înțelegem acest lucru. Și nu contează că astăzi pare imposibil. Orice lucru care pare imposibil astăzi poate deveni mâine inevitabil”.

Dacă ne gândim la opoziția țărilor baltice, a Poloniei și chiar a României, unde sentimentele antirusești sunt pur și simplu acasă, un astfel de scenariu este greu de imaginat. Cu atât mai greu de imaginat cu cât principalele dispute contemporane sunt legate de migrație și tot ceea ce incumbă această migrație.

Vorbim, în primul rând, despre un spațiu creștin european, profund deranjat de imixtiunea islamistă, vorbim despre o Europă preponderent albă, cu valori profund înrădăcinate în privința familiei și tabuurilor sexuale izvorâte exact din valorile pe care le împărtășește.

Nu în ultimul rând, o construcție eurasiatică nu poate lua, cel puțin deocamdată, în calcul vreo formă proprie de suveranitate, cum nici chiar UE nu poate, neexistând o limbă comună, tradiții comune, monedă comună, legislație comună etc.

Demersurile lui Emmanuel Macron, oricât de spectaculoase ar părea, sunt în deplină corelație cu „apropierea” pe care o interpretează Angela Merkel față de liderii țărilor din Grupul de la Visegrad. Este evident pentru orice observator serios că toate acestea încearcă să creioneze un răspuns față de politicile americane.