O iniţiativă politică promovată marţi prevede ca statul român să piardă controlul sumelor rezultate din exploatarea gazelor din mare, taxele ajungând la companii cu sediul central în Olanda, Franţa sau Italia.
USR a prezentat presei un proiect prin care banii obţinuţi de stat din impozite şi redevenţe, în urma exploatării gazelor din Marea Neagră, să fie dirijaţi către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2), iar cel puţin 50% din sumele provenite astfel să fie investite în acţiuni şi obligaţiuni emise de companii cu proiecte viabile în energie.
„Credem că aceste venituri pot ajunge în conturile tuturor românilor prin Pilonul 2 de pensii, iar de aici, mai departe, minimum 50% dintre ele să meargă către proiecte de investiţii în infrastructura energetică, proiecte care să finanţeze noi capacităţi de producţie de energie electrică, chiar şi proiecte adaptate realităţilor în care trăim, cum ar fi electromobilitatea, investiţii în izolare termică”, a declarat deputatul Cristina Prună.
Ea estimează că aceste fonduri obţinute din impozite şi redevenţe ar totaliza 20 miliarde de euro.
Exemplul Norvegiei
La rândul lui, deputatul Claudiu Năsui, a arătat că prin
direcţionarea fondurilor respective către Pilonul 2 de pensii, banii nu ar fi
orientaţi spre consum, ci spre investiţii, contribuind totodată la soluţionarea
unei probleme pe termen lung cu care se confruntă România, cea a
pensiilor.
„Norvegia are vehiculul acesta al Fondului Suveran de Investiţii, care pentru
ei funcţionează foarte bine şi care investeşte nu doar în Norvegia, ci în toată
lumea. Ei au şi altă cultură, altă capacitate administrativă şi instituţională.
Noi, în România, în schimb, avem Pilonul 2, un sistem care a funcţionat de 10 ani,
scoate randamente foarte bune şi care face exact genul acesta de lucruri, de
gestiune de economisiri şi investeşte mai departe”, a declarat Năsui
El spune că astfel, banii proveniţi din exploatările din Marea Neagră se vor duce „în investiţii şi în beneficiul tuturor românilor”.
Apropo de Norvegia, decanul presei economice din România, Ilie Șerbănescu, arăta că acolo lucrurile stau total diferit. Într-o declaraţie pentru Q Magazine, Ilie Şerbănescu sublinia că există numai două cazuri în istorie când state deținătoare de asemenea resurse au valorificat prin forțe proprii: Marea Britanie, care „în perioada postbelică și-a revigorat economia pe baza perimetrelor de gaz controlate în Marea Nordului”, și Norvegia, care a procedat în mod similar.
Deci ţara scandinavă nu a dat gazele spre valorificare unor companii străine, aşa cum procedează România.
Cele 7 firme
Astfel, conform propunerii USR, companiile străine care concesionează teritorii în Marea Neagră vor prelua o parte din banii rezultaţi prin exploatare, iar cealaltă parte, în loc să meargă la statul român, va ajunge la companiile de administrare a fondurilor de pensii din Pilonul 2.
În acest sistem activează şapte companii. Acestea sunt NN (cu capital majoritar olandez), Allianz-Ţiriac (capital majoritar german), Metropolitan Life (capital american), Aegon (capital olandez), Generali (capital italian), BCR (capital austriac), BRD (capital francez).
Desigur că aceste firme vor activa pe piaţa românească a pensiilor, dar prin direcţionarea banilor către ele, statul român ar pierde practic orice control asupra acestor sume, care altfel ar ajunge la buget şi ar fi administrate de instituţii guvernamentale, aşa cum se întâmplă cu taxele şi impozitele colectate în întreaga lume.

















































