Actual

MAE anunță decesul unui român după atacul de la Nisa

Ministerul Afacerilor Externe anunță decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autoritățile franceze au confirmat decesul.

Procedura de identificare a corpului neînsuflețit al victimei de cetățenie română, efectuată de către autoritățile franceze, s-a finalizat în urmă cu puțin timp, cu sprijinul autorităților române.

Reamintim că minorul și mama sa au fost identificați printre răniți, aflându-se internați în două spitale din Nisa. Starea lor de sănătate evoluează pozitiv.

În prezent, reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia, precum și consulul onorific la Nisa, se află alături de familia cetățeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

De asemenea, reprezentanții ambasadei României la Paris și ai Consulatului General al României la Marsilia mențin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autoritățile franceze.

Ministerul Afacerilor Externe adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate și va acorda întreaga asistență necesară în continuare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top