Actual

Nicușor Dan revine din vacanță. Se întâlnește cu șefii misiunilor diplomatice

Președintele Nicușor Dan îi va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

Potrivit programului postat pe site-ul Administrației Prezidențiale, primirea va avea loc la ora 10:00, la Palatul Cotroceni.

Aceasta este prima întâlnire a șefului statului, de la preluarea mandatului acestuia, cu șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale românești, care anual, la finalul lunii august – începutul lunii septembrie, se reunesc la București.

Ministerul Afacerilor Externe organizează, luni și marți, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR2025), sub titlul „Un deceniu al schimbărilor: impactul diplomației române”.

Evenimentul organizat, conform tradiției, în apropierea Zilei Diplomației Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie, va reuni, în format fizic, șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, precum și membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe și înalți oficiali români.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top