Nouriel Roubini: Profeţii despre o nouă criză!

Ce îl face pe Roubini să prevestească timpuri grele pentru economia Europei şi Americii, începând cu 2013?
Mai are putere economia mondială să îşi revină curând după această succesiune de crize, păstrând, în schimb, aceleaşi reguli şi aceleaşi mecanisme financiare? Guvernul român „rostogoleşte" datoriile către anul 2013: plata diferenţelor salariale câştigate în instanţe şi începerea achitării ratelor pentru împrumuturile luate de la FMI.Aparent, Guvernul român pare să realizeze trepxat că meciul cu criza nu a fost câştigat, căci repriza a doua va începe peste un an.De aceea poate că şi măsurile de avarie pe care le ia în ultima perioadă par atât de grăbite.Cum va arăta economia, dar şi societatea din 2013, pusă sub presiunea unor restric?ii bugetare mult mai mari decât în 2011, acesta este un aspect greu de previzionat.Cert este că semnalele care vin de pe piaţa europeană nu sunt opximiste deloc. Zona Euro – otrăvită de suficienţa ţărilor membreProfetul actualei crize financiare, Nouriel Roubini, taie din opximismul pieţelor financiare şi atenţionează asupra unui nou val de recesiune în 2013.
Grecia şi SUA reprezintă simbolurile continuării crizei şi pentru următorii câţiva ani.Deşi, în conştientul public, ele sunt total diferite, ambele suferă de aceeaşi boală: consumerismul fără limite.Prima a consumat în mod socialist, pe tot felul de programe de relaxare a muncii, iar a doua, în mod capitalist, pe tot felul de programe de încurajare a achiziţiilor de bunuri de „larg consum".Într-un discurs ?inut la Londra, Nouriel Roubini a estimat că, într-un an sau doi, Grecia sau chiar Portugalia ar putea ieşi din zona euro, pentru că „nu po?i trăi într-o recesiune continuă", spunea Roubini. Între timp, şi al?i oficiali europeni au pus pe tapet acelaşi scenariu.Criza grecească nu numai că va constitui un exemplu pentru cine o va înţelege, dar va fi, pentru mult timp, etalonul iresponsabilităţii guvernamentale: promisiunile electorale care frizează absurdul pot distruge o economie mult mai sănătoasă (cum a fost cea grecească), darămite una bolnavă, cum este cea românească. În plus, criza grecească reflectă şi o slăbiciune structurală a zonei euro – o zonă monetară cu o rată a dobânzii făcută pe „mărime universală" şi aplicată unui set de 17 economii extrem de diferite, fiecare cu propria politică fiscală.Evoluţia crizei va determina fie eşecul, fie supravieţuirea proiectului euro.
Dar, am mai putea adăuga, această supravieţuire este imposibil să nu aducă după sine două tipuri de victime: pe de o parte, există posibilitatea clară ca unele state să renunţe la zona euro pentru a-şi proteja economia, iar pe de altă parte, nu este deloc exclus ca, măcar în Europa, criza euro să facă şi victime colaterale, candidaţii perfecţi fiind România şi Bulgaria, două state care-şi leagă speran?ele de fortificarea economică a Europei. China şi SUA,  semne  prevestitoare ale inevitabilului„Există deja elemente de fragilitate", spune Roubini. „Datoriile publice şi private sunt prea mari.Problemele s-ar putea acutiza cel târziu în 2013."Valoarea acţiunilor la nivel mondial a scăzut cu peste 3.300 de miliarde de dolari, iar pieţele financiare ar putea, de la jumătatea anului viitor, să se îngrijoreze în privinţa unei convergenţe a riscurilor, în 2013.Economia mondială este pusă în pericol de şomajul mare din SUA, de raportul uluitor dintre datoriile statului american şi propriile sale datorii, de creşterea preţurilor petrolului şi alimentelor, majorarea dobânzilor în Asia şi de problemele comerciale apărute după cutremurul din Japonia (Mediafax).
Europa pare mai degrabă preocupată de propriile sale echilibre interne.Amânând la nesfârşit soluţionarea drastică a problemelor Greciei, Irlandei şi Portugaliei, Europa câştigă timp, dar riscă o prăbuşire mai dură, iar America, pusă în faţa spectrului imposibilităţii îndeplinirii angajamentelor financiare interne, reinventează forme soft ale izolaţionismului.Cu doar câteva luni înainte de declaraţiile lui Roubini, lumea afacerilor era încântată de ritmul de creştere al Chinei, de capacitatea acesteia de a fi un burete care să absoarbă, prin politicile sale de investiţii, o mare parte din şocul financiar creat în lumea occidentală. ÎnsăRoubini nu mai este atât de opximist, ci acuzăChina de suprasaturarea ţării cu proiecte de investiţii (peste 50% din PIB), ceea ce a rupx pasul natural dintre cerere şi ofertă pe piaţa chinezească.Primele slăbiciuni sunt sesizabile deja, ritmul creşterii economice a Chinei a scăzut, îngrijorând la maximum pe toţi cei care vedeau China ca pe un salvator al economiei mondiale.În plus, criza din 2008, dar şi potenţiala perioadă neagră profeţită de Roubini, care va începe în 2013, au găsit economia mondială nepregătită pentru gestionarea a încă două fenomene, care fie au fost lăsate spre rezolvare altora, fie nu au fost sesizate în mod corect: presiunea constantă a unei Africi care nu reuşeşte să iasă din recesiune de peste o jumătate de secol şi echilibrul economic şubred al Americii Latine.
Nu este pentru prima dată când decidenţii economico-financiari ai lumii nu iau în considerare elementele foarte periculoase din aceste două continente extrem de volatile din punct de vedere al economiilor.Concluzia îi aparţine tot lui Roubini: combinarea problemelor fiscale din SUA, încetinirea ritmului de dezvoltare din China, restructurarea datoriilor suverane în Europa şi stagnarea din Japonia pot genera „furtuna perfectă" pentru a distruge economiile insuficient pregătite pentru a prelua şocurile celui de-al doilea val al crizei.