Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.

Intern

Parchetul General cere dosarul torționarului Vișinescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză”, precizează reprezentanţii PICCJ.
Băsescu: Torţionarul Vişinescu trebuie să răspundă în faţa legii!

Torţionarul Alexandru Vişinescu trebuie să răspundă în faţa legii! O spune preşedintele Traian Băsescu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor. „Niciodată nu e prea târziu să faci dreptate. Trebuie să răspundă în faţa legii. Nu mă pot substitui nici procurorilor, nici judecătorilor”, spune şeful statului, făcând referire la fostul director al închisorii de la Râmnicu Sărat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top