Actual

Premierul britanic își face debutul pe scena internațională

Prim- ministrul britanic Theresa May își va face debutul pe scena internațională, în această săptămână, informează BBC.

Premierul britanic va avea, miercuri și joi, întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande.

Pe agenda convorbirilor se află, în mod evident, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și relația viitoare cu blocul comunitar.

Un purtător de cuvânt al Downing Street, a declarat : „Primul ministru va face primele sale vizite în afara țării în această săptămână”.De asemenea, purtătorul de cuvânt a mai precizat că Theresa May va organiza, miercuri, o întâlnire bilaterală și au un dineu de lucru cu Angela Merkel.

„Aceasta va fi o ocazie de a discuta despre relația bilaterală, despre  cooperarea pe o serie de provocări globale și, desigur, modul în care cele două țări pot lucra împreună în condițiile în care Marea Britanie se pregătește să părăsească UE.”, a mai spus purtătorul de cuvânt al primului ministru.

May se va întâlni joi cu președintele Hollande la Palatul Elysee, iar discuțiile dintre cei doi vor acoperi ”subiecte precum Brexit-ul, atacul de săptămâna trecută de la Nisa și cooperarea în combaterea terorismului” .

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top