Actual

Premierul Medvedev a adormit în timpul unui discurs al lui Putin despre starea națiunii și despre relațiile Rusiei cu SUA

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a fost surprins, într-un cadru oficial, cu ochii închiși, ceea ce sugerează că ar fi dormit, chiar în timp ce președinrtele Vladimir Putin ținea un discurs.

Preşedintele Putin rostea discursul anual despre starea națiunii și vorbea, în acele clipe, despre îmbunătăţirea relaţiilor Rusiei cu Statele Unite.

Pe de altă parte, în același discurs, Putin a respins acuzațiile privind presupusa implicare a Rusiei în campania electorală din SUA.

“Indiferent dacă premierul rus aţipise sau doar îşi verifica notiţele, imaginea este percepută de mulţi ca fiind o metaforă reprezentativă pentru discursul de 70 de minute”, comentează cotidianul The Washington Post.

Într-un ton specific mediilor de afaceri şi asemănător cu fostele sesiuni ale Comitetului central al Partidului Comunist sovietic, Vladimir Putin a abordat diverse teme economice, trecând apoi la un nivel emoţional când a ajuns la subiectul scandalului dopajului echipelor sportivilor olimpici ruşi şi când s-a referit la “presiunile externe” exercitate asupra Rusiei.

“Au folosit orice împotriva noastră. Mituri despre agresiunea rusă, despre propagandă, despre ingerinţe în alegerile altor ţări, ne-au împroşcat atleţii, inclusiv sportivii paralimpici. Spre deosebire de colegii noştri străini, care văd Rusia ca inamic, noi nu am căutat niciodată să avem duşmani”, a spus Putin.

În anul 2014 s-a mai consemnat un moment în care Dmitri Medvedev a dormit la o ceremonie oficială. La acel moment, el a ațipit la o festivitate din cadrul Olimpiadei de la Soci.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top