Actual

Procurorul general: „Societatea civilă a reușit să readucă lucrurile la ordine”

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, sâmbătă, după ce premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Guvernul va retrage ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, că „rațiunea a readus lucrurile pe făgașul lor normal”.

„Efectiv sunt și eu impresionat de faptul că, iată, societatea civilă a reușit să readucă lucrurile la ordine și rațiunea este cea care a readus lucrurile pe făgașul lor normal”, a declarat, pentru Agerpres, procurorul general.

În opinia sa, decizia de retragere a ordonanței de urgență va permite o analiză obiectivă și profesionistă a modificărilor care trebuie aduse legislației penale.

Este o decizie corectă, cred că trebuie discutate în Parlament și trebuie discutate în prezența unor juriști reputați, așa cum am arătat anterior, în prezența celor care au lucrat la aceste texte de lege ale Codului penal și Codului de procedură penală. Și atunci vom avea garanția că textele care vor ieși din aceste analize și discuții vor fi bune“, a spus Augustin Lazăr.

Procurorul general a adăugat că retragerea ordonanței de urgență va lăsa fără obiect demersurile legale făcute până acum la Curtea Constituțională sau în instanță cu privire la ordonanța de urgență.

Vor rămâne fără obiect, dar dorim să vedem în final decizia. Deocamdată este o promisiune pentru mâine, urmează să vedem în concret decizia care se va lua”, a mai afirmat Augustin Lazăr.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top