Reprezentativa de fotbal a României a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia.

Actual

România a învins Ungaria! Scor 3-0, în preliminariile Cupei Mondiale

Golurile au fost marcate de Ciprian Marica ‘2, Mihai Pintilii ’31 şi Cristian Tănase ’88.

1-0: Ciprian Marica a recuperat la 40 de metri de poarta ungurilor, a înaintat până în careu şi a marcat cu un şut plasat de la 14 metri în stânga lui Bogdan.
2-0: Stancu a recuperat o minge în jumătea de teren a României, aceasta a ajuns la Torje, care i-a pasat lui Marica, atacantul întorcând mingea la Pintilii, care a şutat la vinclu de la 20 de metri.
3-0: Acţiune personală a lui Tănase, care l-a driblat pe Guzmics şi a înscris cu un şut de la 14 metri la colţul lung.

Meciul dinaintea meciului

Meciul a fost arbitrat de Alberto Undiano Mallenco, ajutat de Roberto Diaz Perez Del Palomar şi Pau Cebrian Devis, iar Carlos Clos Gomez a fost rezervă. Comisar de joc a fost englezul Mike Foster, iar evaluator (observator) de arbitraj, italianul Alfredo Trentalange.

Suporterii români au fluierat imnul Ungariei, iar în timpul intonării imnului României, fanii unguri s-au întors cu spatele spre teren.

Suporterii români de la peluza S au făcut o coregrafie cu steagul României, iar conturul ţării era realizat din cartoane albe. În interior, era desenat un suporter cu mâinile ridicate. „Vă aşteaptă izbânda, vă aşteaptă şi fraţii, nădejdea e numai la voi”, era mesajul arborat de fani. De asemenea, a fost afişat următorul banner: „Mărăşeşti, pe aici ungurii nu trec”. Pe mai multe pânze ale fanilor scria: „1918″, dar a mai fost afişat şi un alt banner pe care scria: „4 iunie 1920″, cu referire la semnarea tratatului de la Trianon. „Salvaţi Roşia Montană”, „Câştigăm aurul la Jocurile Olimpice”, „Stop Chevron”, au fost alte mesaje ale fanilor români.

La meci au fost prezenţi printre alţii Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Florin Răducioiu, scrie Mediafax.

Următorul meci al naţionalei României va avea loc, marţi, de la ora 21.00, tot pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Turciei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top