Societatea românească este mai deșteaptă decât o cred JUDECĂTORII ei

Q Magazine  a ridicat pentru prima dată problema neconstituționalității completurilor de trei judecători ale ÎCCJ, atingând un punct extrem de nevralgic. A urmat un val de comunicate de presă care, fără să ne numească, într-o manieră care trădează panica,  încearcă să inducă opiniei publice convingerea că nu avem dreptate. Eu cred, însă, că societatea românească este mai deșteaptă decât o cred judecătorii ei…

 COMUNICATE, COMMUNICATE…

La 11 decembrie 2018, CSM a dat publicității un comunicat de presă „în legătură cu unele afirmații lansate în sapțiul public referitoare le efectele ce ar decurge din interpretarea Deciziei CCR nr 685/2018 în privința altor completuri decât completurile de cinci judecători de la ÎCCJ”. Indubitabil, autorii se refereau la acest articol, la data respectivă fiind singurii care au scris pe această temă.

Către ÎCCJ: Cât de legale sunt completurile de 3? Acesta-i întrebarea!

Prin acest comunicat, CSM ne anunță că decizia CCR menționată „a vizat exclusiv situația completurilor de cinci judecători de la instanța supremă”. (Folosesc ocazia pentru a informa membrii CSM că numai la instanța supremă există completuri de cinci judecători.) Prin urmare – conchide CSM, fără drept de apel – „decizia CCR nu are incidență decât în ceea ce privește aceste completuri, iar nu și celelalte completuri colegiale constituite la nivelul ÎCCJ sau al celorlalte instanțe judecătorești, care nu au făcut obiectul analizei CCR.” Se mai adaugă că formarea acestora din urmă este reglementată de dispozițiile legii 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, „care nu prevăd desemnarea completului prin procedura tragerii la sorți”.

La numai două zile de la acest comunicat, președinta ÎCCJ, judecătoarea Cristina Tarcea, contrazice CSM afirmând că „în măsura în care apreciem că tragerea la sorți reprezintă un element al procesului echitabil, în egală măsură acest element trebuie aplicat tuturor completurilor de trei, doi și un judecător din țară, de la toate instanțele.” După care încheie cu următorul îndemn: „Vă rog să meditați asupra acestui subiect!”

Înaltei Curți nu i-a trebuit decât o zi de meditație pentru a ajunge la o concluzie pe care a făcut-o publică printr-un alt comunicat de presă, cu valoarea unei decizii de dezlegare de drept, care o contrazice pe propria sa Președintă și reia raționamentul comunicatului CSM.

Astfel, se aduce la cunoștința opiniei publice că „singurele dispoziții care reglementează constituirea completurilor de judecată altele decât cele de cinci judecători de la instanța supremă, sunt cele ale art 52 alin (1) din legea 304/2004 republicată, potrivit cărora colegiile de conducere stabilesc compunerea completurilor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului.”

De fapt, acestea nu sunt chiar singurele dispoziții, căci, ni se mai spune, „la nivel infralegal, Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a ÎCCJ acordă Colegiului de conducere competența de a aproba compunerea completurilor de judecată ale secțiilor la propunerea președintelui de secție”, ceea ce se reia în mod corespunzător în Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești. Prin urmare, zice ÎCCJ, numai completurile de cinci judecători ar trebui constituite prin tragere la sorți.

INTERPRETAREA FORMALĂ CONTRA INTERPRETĂRII LOGICE

De fapt între Cristina Tarcea și instanța supremă pe care încă o prezidează nu există decât o contradicție aparentă.

Într-adevăr, Președinta ÎCCJ face un exercițiu de logică imposibil de contrazis, spunând că dacă formarea aleatorie (prin tragere la sorți) a completurilor de judecată este un criteriu al independenței și imparțialității judecătorilor (ceea ce Curtea Constituțională și CEDO au demonstrat în multe decizii ale lor) și, ca atare, o garanție a echității procesului, atunci nu există nici un argument pentru ca acesta să se aplice numai completurilor cu un anumit număr de judecători și nu tuturor completurilor. În timp ce ÎCCJ, în totalitatea membrilor săi-căci lor le aparține comunicatul,nu?- notează că dispozițiile legale privind compunerea completurilor de cinci judecători diferă de cele privind compunerea completurilor cu un număr mai mic de cinci judecători. Ceea ce este tot atât de adevărat. Dar faptul că e adevărat, nu înseamnă că e și corect din punct de vedere constituțional.

Dacă Decizia 685/2018 a CCR nu ar exista și nu ar fi publică, judecătorii ÎCCJ ar putea spune că legile și regulamentele pe care le invocă se bucură de prezumția de constituționalitate. După publicarea acestei decizii însă judecătorii în discuție nu mai pot invoca faptul de a nu fi știut că orice formă de compunere nealeatorie a completurilor de judecată afectează caracterul echitabil al procesului și astfel violează Constituția (ca și Convenția Europeană a Drepturilor Omnului). Să știi că o prevedere legală este neconstituțională sau este interpretată de manieră neconstituțională și să continui a o implementa ca atare, nu este act de justiție și nu are legătură cu statul de drept. Este infracțiune.

Asta cu atât mai mult cu cât, în speță, problema tragerii la sorți nu este tratată în dispozitivul Deciziei CCR 685/2018, care, într-adevăr, se referă numai la completurile de cinci judecători, ci în considerentele acesteia, care au caracter principial și sunt, ca și dispozitivul, general obligatorii.

În plus, legea 304/2004, republicată, la care fac referire și CSM și ÎCCJ, nici nu ridică probleme insurmontabile de constituționalitate, căci ea însărcinează colegiile de conducere ale instanțelor să stabilească compunerea completurilor de judecată, dar nu prevede modalitatea în care se se facă aceasta. Abia regulamentele instanțelor se depărtează și de la lege și de la Constituție, dispunând că formarea se va realiza pe baza propunerilor arbitrare venite de la șefii de secții și nu aleatoriu, prin hotărârea sorților.

Ca să nu mai vorbim că și dacă formarea nealeatorie a completurilor cu un număr mai mic de cinci judecători este legală, asta nu este același fapt cu a fi constituțională. Sunt atâtea legi care au fost declarate neconstituționale. Nu tot ceea ce este legal, este și constituțional.

În concluzie, tot doamna Tarcea are dreptate (sic!). Criteriul procesului echitabil este cel stabilit de CCR și el trebuie aplicat tuturor completurilor, atât timp cât nu se găsește un alt criteriu constituțional care să permită distincția între acestea. Tertium non datur.

JUDECĂTORII ÎCCJ SE ANTEPRONUNȚĂ?!

 Această concluzie nu încheie, însă, discuția prilejuită de ieșirile publice ale CSM, ÎCCJ și Președintei ÎCCJ.

Interpretarea și aplicarea legii sunt, potrivit Constituției, atributul ÎCCJ și al instanțelor judecătorești.

CSM nu este o instituție cu competențe jurisdicționale. El nu este nici un furnizor de doctrină de la care se așteaptă teorii privind interpretarea legii.

Ca for suprem al autorității judecătorești, CSM are, însă, o certă influență asupra gândirii magistraților. Astfel, comunicatul său pare a fi o ingerință periculoasă în actul de justiție și are caracterul unei directive pe care un for administrativ o adresează cu caracter general forului jurisdicțional, corpului magistraților, spunându-i cum trebuie să judece posibilele contestații referitoare la constituirea completelor de trei judecători pe care le-ar formula în viitor justițiabilii.

Orice hotărâre judecătorească ce ar urma tezele comunicatului CSM va fi de acum suspectă de obediență față de un for ierarhic extrinsec procesului judiciar. Iar această percepție afectează credibilitatea actului de justiție și a statului de drept.

Problema este, însă cu mult mai gravă, dacă ne referim la comunicatul ÎCCJ.

Cel puțin în partea pe care am comentat-o, acesta soluționează practic o excepție pe care justițiabilii sunt îndreptățiți să o ridice în fața instanțelor judecătorești. Excepție pe care judecătorii trebuie să o judece cu obiectivitate, numai după ce dezbaterea judiciară contradictorie s-a consumat, dând verdictul asupra a ceea ce spune legea. Orice antepronunțare a unui judecător îl descalifică de la judecarea cauzei. Judecătorul care se antepronunță este imediat recuzabil.

Iată însă că în acest caz ÎCCJ se antepronunță în bloc. Există dosare pe rolul ÎCCJ în care se contestă legalitatea (în sens constituțional) compunerii completurilor de trei judecători. Vor fi sau sunt deja formulate contestații în anulare. Care mai este libertatea sau capacitatea judecătorilor ÎCCJ de a judeca obiectiv, după ce, înainte de a-i asculta pe avocați, s-au pronunțat cu privire la această cauză?! Care justițiabil mai crede că va avea parte de un proces echitabil în soluționarea unor asemenea excepții?

Să „soluționezi” o cauză cu care nu ai fost încă investit, pornind, cum spune comunicatul, „de la unele afirmații lansate în spațiul public” care abia în viitor pot deveni acte procesuale, este expresia unui derapaj explicabil doar prin pierderea lucidității. Sub impactul dezvăluirilor zilnice care arată dimensiunea dezastrului, trenul justiției române pare să fi sărit de pe șine.

La începutul oricărui proces, judecătorii sunt obligați să își verifice competența de a judeca; ceea ce implică și verificarea regularității formării completului de judecată. Cum o vor face de aici înainte judecătorii completurilor ÎCCJ cu trei membri, când ei au decis a priori că problema tragerii la sorți nu se pune?! Dar mai cu seamă, cât de obiectivi vor mai putea fi ei în soluționarea unor excepții (de competență), cereri (de recuzare) sau contestații (în anulare) vizând constituirea completurilor cu mai puțin de trei judecători, asupra cărora s-au pronunțat dinainte?!

Prin antepronunțare ei s-au pus în imposibilitatea legală de a-și mai îndeplini asemenea atribuții. Singura lor obligație în asemenea circumstanțe este aceea de a se abține. Nu unul, nu doi, nu trei, ci toți judecătorii ICCJ. Un optimism utopic, având în vedere că însăși decizia CCR privind completurile de 5 admitea că judecătorii ÎCCJ înșiși ar fi putut sesiza faptul că unul dintre ei nu este tras la sorți, ceea ce nu s-a întâmplat perpetuându-se o stare de neconstituționalitate la cea mai înaltă instanță a țării.

Gestul care a dus la un asemenea blocaj sau care a determinat judecarea viitoare a cauzelor la ÎCCJ în asemenea condiții, are neîndoielnic caracter penal. Vorba dnei Tarcea: „Vă rog să meditați asupra acestui subiect!” .

Mai mulți judecători mi-au declarat sub rezerva anonimatului că toți știu și înțeleg neconstituționalitatea formării completurilor din care ei înșiși fac parte, însă este o rezistență mare în sistem pentru păstarea acestei situații pentru că altfel ar fi un adevărat cataclism în justiție. Cu alte cuvinte, știm că nu e bine ce facem, dar s-o lăsăm așa!

Mai mult, unul dintre judecători îmi spunea chiar că nu face bine nici justițiabililor ca toate completurile să fie trase la sorți pentru că „unii dintre noi suntem chiar incompatibili unii cu alții, nu ne înțelegm între noi și va fi foarte greu să ajungem la o concluzie!” Practic, se admite onest că orice om care ajunge în fața unei instanțe este achitat sau condamnat în funcție de prietenia dintre membrii completului, nu de probele din dosar!

Acesta este principiul care trebuie să guverneze o justiție echitabilă și imparțială, doamnă Savonea? 

Iată o primă întrebare pe care v-o adresez public în noua dumneavoastră calitate de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Sper ca Avocatul Poporului s-o adreseze la rândul său Curții Constituționale!