De la Casa Albă mesajele transmise de oficiali lasă tot mai puţine opţiuni regimului Assad. Analiştii decriptează un singur mesaj: ne pregătim de război!
Kerry: utilizarea armelor chimice în Siria este de netăgăduit
Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, a formulat ieri (luni) cele mai grave acuzaţii la adresa regimului Assad de după lansarea ipotezei privind folosirea de arme chimice în operaţiunile desfăşurate pe 21 august în apropierea Damascului.
„Ceea ce am văzut în Siria săptămâna trecută ar trebui să zguduie conştiinţa întregii lumi. Sfidează orice cod moral. Daţi-mi voie să fiu foarte clar: masacrarea fără discriminare a civililor, uciderea femeilor şi copiilor, a simplilor suporteri nevinovaţi cu arme chimice este o obscenitate morală. Nu poate fi scuzată sub nicio formă şi, în ciuda scuzelor oferite şi a mesajelor echivoce oferite de unii, este de netăgăduit”, a declarat şeful diplomaţiei americane.
De asemenea, Kerry a indicat motivele pentru care Administraţia Obama consideră confirmată ipoteza, înaintea verdictului oferit de echipa de experţi a ONU, trimisă să investigheze la faţa locului.
3.600 de persoane au murit în atacurile din 21 august din zona Damascului
„Ceea ce avem în faţa ochilor azi este real şi este copleşitor. Prin urmare vreau, de asemenea, să subliniez că, în vreme ce investigatorii adună dovezi adiţionale de pe teren, înţelegerea noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat în Siria are la bază fapte ce ţin de conştiinţă şi bun-simţ. Numărul victimelor, simptomele celor care au fost ucişi sau răniţi, informaţiile la prima mână oferite de organizaţii umanitare aflate la faţa locului – precum Medici Fără Frontiere şi Comisia Siriană pentru Drepturile Omului – toate indică cu putere că tot ce ne transmit imaginile este real – armele chimice au fost folosite în Siria”, a adăugat acesta.
100.000 de persoane au murit de la începutul acţiunilor anti-Assad acum 2 ani
Şeful diplomaţiei americane a formulat o acuzaţie directă asupra regimului Assad.
„Ştim că regimul sirian deţie aceste arme. Ştim că are capacitatea de a le folosi cu ajutorul rachetelor. Ştim că este hotărât să anihileze opoziţia din locurile unde au avut loc atacurile. Şi am devenit cu toţii martori la acestea”, a continuat el.
Exclusiv! Oficial NATO despre Siria: Orice caz de utilizare a armelor chimice, complet inacceptabil
Cuvintele-cheie care ar putea da de înţeles care vor fi acţiunile Americii de acum înainte au apărut în finalul discursului.
„Preşedintele Obama crede că trebuie traşi la răspundere toţi cei care folosesc armele cele mai îngrozitoare împotriva celor mai vulnerabili dintre oameni. Nimic nu este azi mai serios şi nimic nu primeşte din partea noastră mai multă atenţie”, a încheiat a Kerry.
Analiştii decripează: America se pregăteşte de război!
Pentru analişti discursul şefului diplomaţiei americane ascunde printre rânduri un mesaj clar: Casa Albă pregăteşte înlăturarea regimului Assad.
„După discursul lui Kerry, pare a fi destul de clar că SUA şi, probabil, unii dintre aliaţii săi cei mai apropiaţi se îndreaptă spre o acţiune militară; ar fi foarte dificil pentru Obama să mai dea înapoi în acest moment de la acest curs”, a comentat pentru Q Magazine David Roberts, director al Royal United Services Institute for Defence and Security Studies (RUSI) în Qatar.
Adoptarea unei rezoluţii a Cosiliului de Securitate împotriva Siriei a fost blocată de două ori
Discursul lui Kerry aminteşte prin tonalitatea lui şi forţa unor termeni folosiţi de perioada de pregătire a intervenţiei militare care a dus la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein în 2003, acum un deceniu, acţiune care a divizat lumea arabă pro şi contra Americii. Nici acum lucrurile nu vor fi diferite cu mult.
„Opiniile în lumea arabă sunt împărţite, nu atât de mult în ce priveşte susţinerea intervenţiei, cât a lui Assad însuşi. Opozanţii preşedintelui sirian îşi doresc o acţiune internaţională condusă de SUA care să ducă la îndepărtarea acestuia. Pentru ei problemele care ar putea fi generate de o nouă intervenţie a unor state occidentale împotriva unui regim din Orientul Mijlociu par să conteze mai puţin. De partea cealaltă, susţinătorii lui se opun categoric oricărei intervenţii conduse de SUA, indiferent de natura ei. Aceştia vor recurge la orice mijloc pentru a produce o reacţie negativă a lumii arabe – de la a blama Israelul pentru atacurile chimice la readucerea în memoria oamenilor aspectele neplăcute ale ultimei intervenţii conduse de SUA în Irak”, a mai comentat pentru Q Magazine analistul RUSI.
Rusia avertizează SUA: O intervenţie în Siria va avea consecinţe extrem de grave
















































