Tancurile Abrams, promise Ucrainei de SUA, sunt cele mai capabile din lume.
Foto: Facebook
Actual

Tancurile Abrams, în Ucraina, peste mai multe luni

Noua tranșă de tancuri Abrams, anunțată de SUA, ca parte a ajutorului acordat săptămâna aceasta Ucrainei, nu va pleca prea curând din SUA. Nici președintele Joe Biden nu se știe dacă va merge luna viitoare în Ucraina, pentru a marca un an de la invazia Rusiei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, pentru CNN.

Va fi nevoie de multe luni pentru ca tancurile Abrams să fie pe teren în Ucraina, dar în ciuda acestui termen, SUA vor continua să se asigure că Ucraina dispune de echipamente militare corespunzătoare.

„Nu vreau să fiu prea specific, pentru că încă lucrăm la planuri, dar vor trece multe luni”, a spus John Kirby.

EL a refuzat însă să spună dacă tancurile Abrams vor ajunge până la sfârșitul acestui an în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a precizat că, între timp, un transport de tancuri Leopard, din partea Germaniei, va ajunge pe teren în Ucraina în scurt timp. Totodată, Kirby a adăugat că administrația Biden nu va pierde timpul în a oferi instruire și a consolida lanțurile de aprovizionare, pentru a se asigura că forțele ucrainene sunt echipate cât mai bine pentru a le folosi atunci când vor ajunge în cele din urmă în Ucraina.

Vizita lui Joe Biden, în Ucraina, luna viitoare, incertă

John Kirby nu a vrut să spună dacă președintele american ia în considerare o călătorie în regiune, pentru a marca un an de la invazia Rusiei, dar a declarat că Joe Biden este în contact strâns cu președintele Zelenski și vorbesc destul de des.

,,Cred că, știți, președintele ar fi cu siguranță dispus să facă o călătorie în Ucraina. Dar nu ne aflăm în acest moment”, a spus Kirby la CNN.

Președintele Joe Biden anunțase, acum câteva zile, că SUA vor trimite 31 de tancuri M1 Abrams în Ucraina, ca parte a unui efort mai amplu din partea aliaților europeni, care demonstrează unitatea împotriva invaziei Rusiei.

Biden a descris tancurile Abrams drept cele mai capabile din lume și extrem de complexe de operat și întreținut. SUA vor oferi Ucrainei și piesele și echipamentele necesare, pentru a susține eficient aceste tancuri pe câmpul de luptă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top