Legalitatea PUZ-urilor din zonele protejate se va elucida la întâlnirea dintre Prefectul Capitalei și Primarul General.
Foto: QMagazine
Actual

Toni Greblă, întâlnire cu Nicuşor Dan, pe tema PUZ-urilor din zonele protejate

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat că mâine, va participa la o întâlnire cu Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, pe tema planurilor urbanistice zonale, privind zonele protejate din București. Au mai fost invitaţi ministrul Dezvoltării, rectorul Universităţii de Arhitectură Ion Mincu, preşedintele Ordinului Arhitecților din România şi Consilierul Prezidenţial pe probleme de cultură şi culte.

Toni Greblă salută invitația lui Nicușor Dan și spune că va participa la întâlnire.  

„În sfârşit, Primarul General a trecut la un comportament, la o atitudine mai normală şi ne-a invitat mâine la o discuţie, la o analiză, pe mai mulţi responsabili în domeniu, pentru că nu eu sunt singurul care are responsabilităţi în acest domeniu.

Ce îi solicită Prefectul Capitalei lui Nicușor Dan

Prefectul Capitalei a menţionat că doreşte să afle dacă în arhiva Primăriei Capitalei există documentele originale, planşele şi regulamentul de aprobare, aferente PUZ-urilor.

„Există PUZ-uri zone protejate în Bucureşti, cele 86 care se zice că ar fi fost adoptate în anul 2000? Discuţia în acel moment se încheie. Sau nu există, şi atunci atacăm în instanţă, când ne convine, când nu ne convine, un PUZ. Unele sunt bune, din punctul de vedere al primarului, altele nu sunt bune. O astfel de atitudine discreţionară nu face bine. Adică, dacă ele există şi au fost adoptate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, până vor fi adoptate altele în locul lor, ele rămân în vigoare.

Chiar Primarul General solicitase, în urmă cu câteva luni, Inspectoratului de Stat în Construcţii, să verifice legalitatea adoptării PUZ-ului din Bulevardul Primăverii nr.1, pe motiv că acesta ar fi fost adoptat ilegal.

Documentele cerute nu se găsesc

Toni Greblă a menţionat că, în timpul verificărilor, ISC a cerut Primăriei documentele originale aferente PUZ – Zone protejate, adoptate în şedinţa Consiliului General din 2000, dar PMB ar fi transmis că nu deţine documentaţia respectivă.

„Spre surpriza tuturor, Primăria Municipiului a comunicat că acele documente nu se găsesc în arhiva instituţiei şi de aici a început suspiciunea că în realitate ele n-ar exista. O să vedem miercuri ce documente prezintă Primarul General şi cu asta se încheie. Nu am un scop în sine să atac de dragul de a ataca nişte acte administrative. Nu mi-ar fi trecut prin cap să verific legalitatea adoptării unor acte în anul 2000, deci acum 23 de ani, dacă Primarul General însuşi nu ar fi solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice legalitatea adoptării acelui PUZ, acel PUZ făcând probabil parte din categoria PUZ-urilor care nu îi plac domnului Primar General, pentru că există alte PUZ-uri care îi plac”, a spus Prefectul Capitalei.

Toni Greblă a mai precizat că în primă instanţă a crezut că nu este posibil ca PMB să nu deţină documentaţia respectivă.

„Când am auzit şi eu că CGMB ar putea aproba PUZ-uri în lipsa documentanţiei, am crezut că nu poate fi posibil. Însă primăria ne-a răspuns că nu se găsesc acele documente în arhivă şi atunci trebuie elucidat acest aspect. Nici eu nu am crezut posibil, dar aparenţa ne duce cu gândul că ceva s-a întâmplat în anul 2000 şi că nu e tocmai foarte curat acest subiect.

Toni Greblă a mai adăgat că, în calitate de cetăţean, și mai ales având în vedere funcţia pe care o are, este obligat să afle dacă nu cumva s-a comis o infracţiune și să sesizeze organele de urmărire penală. Dar, a mai precizat că neavând documentele, nu poate face nicio sesizare, deoarece Primarul General refuză să i le prezinte.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top