Președintele Traian Băsescu a declarat vineri, la Bruxelles, într-o conferință comună alături de președintele CE, Jose Manuel Barroso, că solicită statelor membre în UE să accepte intrarea României în spațiul Schengen atunci când îndeplinește condițiile din tratat.

Intern

Traian Băsescu, Bruxelles: Solicit statelor membre dreptul României de a intra în spațiul Schengen


„Aș vrea să subliniez un punct de vedere al României cu privire la MCV, dar și la raportul Comisiei legat corupție. Din raportul MCV este evident că instituțiile din România responsabile de lupta anticorupție au perfomanțe apreciate pozitiv de raportul MCV și mă refer aici la DNA, ICCJ, ANI, alte curți și CCR. Faptul că instituțiile statului român funcționează mă îndreptățește, ca președinte al României, să solicit statelor membre dreptul României prevăzut în tratat de a intra în spațiul Schengen atunci când îndeplinește condițiile”, a declarat Traian Băsescu. „E adevărat că raportul face referire la abordările politicienilor, dar esența realităților este modul cum funcționează instituțiile statului român. Iar funcționarea ne îndreptățește să parcurgem prima etapă de intrare în spațiul Schengen”, a mai spus președintele.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top