Actual

Transportatorii blochează centura capitalei

Aduși în pragul disperării de valorile uriașe ale poliței de asigurare RCA, trasportatorii au organizat un protest spontan în cursul zilei de luni, începând cu ora 9:00, blocând centura capitalei. Astfel, între localitățile Mogoșoaia și Otopeni, dar și pe tronsonul Tunari-Otopeni, o coloană de autocamioane care circulau cu o viteză maximă de doar 20 km/h, a generat un adevărat blocaj la intrarea către Popești Leordeni. Acțiuni similare au loc și în alte orașe, în fiecare zi de luni, până la reducerea tarifelor. Taximetriștii s-au alăturat și ei acestui protest spontan, nemulțumiți de prețul uriaș al asigurării.

Motivul principal al protestelor este criza de pe piața asigurărilor RCA, acolo unde  prețul a explodat în ultimele luni. Reprezentanții patronatelor din transporturi solicită de luni bune Guvernului să intervină pentru soluționarea crizei, însă fără  rezultat.

Dezamăgiți de rezultatul ultimelor negocieri purtate în august cu reprezentanții Guvernului, patronatele din domeniul transporturilor au decis organizarea unui protest de amploare, la nivel național, prin care să sancționeze indiferența cu care autoritățile au tratat criza în care se află piața asigurărilor RCA. Reprezentanții UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM au decis ca protestul principal să fie organizat pe data de 15 septembrie, solicitând Primăriei București o autorizație în acest sens. În condițiile în care, la ultima întâlnire cu Vicepremierii Vasile Dâncu și Costin Borc, tot ce au putut obține patronatele a fost promisiunea fermă că se va analiza situația polițelor, transportatorii sunt disperați.

Conform reprezentanților patronatelor din transporturi, actualele tarife ale poliței RCA, rezultate în urma unor măriri succesive și nejustificate, sunt de 4 ori mai mari decât prețul corect. Tocmai de aceea, prin intermediul protestelor spontane prin care blochează traficul, transportatorii speră să  atragă atenția autorităților asupra gravității problemei cu care se confruntă. Pentru mulți dintre transporatorii rutieri situația a devenit critică, valoarea exorbitantă atinsă de polițele de asigurare RCA aducându-i pe mulți dintre aceștia în pragul falimentului.


Pentru transportul comercial de marfă și persoane, tarifele RCA s-au majorat cu peste 300% comparativ cu anul precedent și cu peste 500% față de anul 2014. Astfel, o poliță RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la prețul de 22.000 lei pe an față de 4.000 lei în 2014. De altfel, prețul poliței de asigurare crește semnificativ de la o lună la alta, fără o justificare concretă din partea companiilor de asigurare și fără ca instituțiile statului să intervină în vreun fel pentru a corecta aceste evidente abuzuri. Conform ultimului raport întocmit de ASF, în luna august, prețul polițelor RCA a crescut în medie cu 6.2% în trimestrul al 2-lea, comparativ cu primele 3 luni ale anului. 


În condițiile în care, conform ASF, frecvența daunelor este de doar 15% (în cazul capetelor tractor), cu o valoare medie a daunei de 18.560 ron, un calcul simplu ne arată că, la fiecare 6.3 polițe de 20.000 de lei asiguratorii încasează 126.000 de lei. Astfel, profitul total înregistrat pentru cele 6.3 polițe este de 107.440 (85.27%). În asemenea condiții, majorile de tarife ale polițelor din ultimele luni sunt complet nejustificate.

Soluții pentru criza de pe piața asigurărilor.

Preșdintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a făcut apel atât la Parlament cât și la Guvern, pentru a interveni cât mai rapid în soluționarea crizei. Una dintre soluțiile propuse de patronate în cadrul negocierilor cu Guvernul a fost adoptarea unei ordonațe de urgență, care să plafoneze valorile tarifelor. Adoptarea ordonanței s-ar face în baza legii Consiliului Concurenței nr 21/1996, care spune că: „pentru sectoare economice determinate și în împrejurări excepționale, precum: situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocare acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri”.

O altă variantă de soluționare a crizei ar fi adoptarea de către Parlament a legii RCA, aflată în acest moment la Senat, la comisia de Buget-Finanțe, însă adoptarea proiectului prin Ordonanță de Urgență ar permite implementarea imediată.

 

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top