România paradoxurilor. Țara cu creștere economică și sărăcie lucie

În ultimii ani, România s-a remarcat în cadrul Uniunii Europene cu una dintre cele mai semnificative creșteri economice, iar echilibrul de care economia românească dă dovadă se poate remarca și în estimările privind rezultatele din următorii doi ani. Astfel, pentru 2016, creșterea economică este previzionată la 4.4-4.8%, în vreme ce estimările pentru 2017 poziționează creșterea la 5.2-5.7%.

Conform datelor furnizate de INS, în primul semetru al acestui an, PIB-ul a înregistrat o creștere de 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, această evoluție fiind datorată mai cu seamă creșterii consumului. Tocmai de aceea, în mod deloc paradoxal, nivelul sărăciei din România nu scade. Așa cum avertizau specialiștii KeysFin, o creștere economică sănătoasă este aceea care se bazează pe  producție, pe generarea de plus valoare, pe angajarea unor lanțuri economice pe orizontală. Din păcate, economia românească este încă sensibilă, având deficiențe maajore  la capitole esențiale pentru evoluția unei economii, respectiv industrie, producție sau export. În absența acestor elemente, creșterea economică din România este sensibilă, depinzând eminamente de evoluția consumului.

În aceste condiții, nivelul de sărăcie din România, mai ales în zonele rurale, crește îngrijorător. Departe de marile orașe, acolo unde se concentrează dezvoltarea economică, românii care trăiesc în mediul rural sunt expuți la sărăcie extremă. Enclavizarea economică a României, un fenomen extrem de grav ce trebuie urgent stopat prin măsuri care să stimuleze zonele afectate, este mai cu seamă prezentă în Moldova, Oltenia sau Bărăgan. În aceste regiuni, forța de muncă nu este nicicum exploatată la nivel optimal, nivelul șomajului este ridicat, antreprenoriatul nu este stimulat astfel încât aceste regiuni devin treptat enclave de sărăcie.

Potrivit datelor furnizate de INS, în România regăsim 8.5 milioane de persoane  aflate în risc de sărăcie extremă sau excluziune socială, cifră care ne plasează în fruntea clasamentului sărăciei în Uniunea Europeană. În mod îngriorător, la finele anului trecut, rata sărăciei a atins un nivel record, de 25.4%, depășind precedentul record înregistrat în 2007 (24.8%). Și mai grav, o treime dintre familiile  cu copii din mediul rural nu își pot asigura traiul de zi cu zi, iar 4% dintre copiii acestora  merg la culcare flămânzi.

Într-un top nefast al sărăciei extreme, regiunea cea mai afectată este cea din Nord-Estul țării, acolo unde procentul populației afectate ajunge la 35.6%. Următoarea regiune este cea din Sud-Est, cu un nivel al sărăciei extreme de 33.3%, urmată de Regiunea de Sud-Vest  Oltenia, cu 29.7%, Regiunea de Vest (26.7%) și Regiunea Sud-Muntenia (25.5%). Așadar, majoritatea regiunilor țării se situează peste media națională, care este însă corectată de valoarea scăzută a sărăciei în Regiunea București-Ilfov (5.5%).

La nivel național, sărăcia relativă a crescut cu 3 puncte procentuale, în raport cu anul precedent iar tendința se va păstra, din păcate, și în anul 2017.

Evoluția polarizată a dezvoltării economice va accentua clivajul urban-rural, cu efecte dramatice asupra enclavelor de sărăcie extremă din România. Tocmai de aceea, se impune adoptarea unor inițiative legislative care să stimuleze investițiile în regiunile administrative afectate de sărăcie, mai cu seamă în infrastructură. Din păcate, până acum, strategiile de investiții la nivel regional au rămas la nivelul de proiect dat fiind faptul că dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea IMM-urilor depinde în bună măsură tocmai de existența infrastructurii. În același timp, măsuri fiscale care să stimuleze investițiile în regiunile defavorizate ar putea redresa situația economică a acestora, pe termen mediu și lung.