Dumitru Blaga, CEO Simex și Gabriel Lavrincic, director comercial

Actual

Un brand românesc deschide reprezentanță în Uzbekistan în plină pandemie

Brandul internațional SIMEX, a deschis, la 20 mai, în plină pandemie COVID-19, reprezentanță și magazin de mobilă românească în Taşkent, capitala Uzbekistanului.

Reprezentanța SIMEX-UZBEKISTAN funcționează în cel mai mare complex comercial din Asia Centrală, specializat în vânzarea mobilierului de elită: Complexul ATLAS, situat pe strada Temur Malik, nr.3A.

„În această perioadă de izolare, s-a înregistrat o creștere a vânzărilor on-line de mobilier, prin urmare, compania românească SIMEX nu și-a întrerupt activitatea, a luat măsuri stricte pentru siguranța angajaților și a partenerilor, cu care continuă să se dezvolte ca și producător și exportator de mobilă românească de calitate superioară, inclusiv pe celebrul Drum al Mătăsii. Câteva dintre atributele reușitei SIMEX pe piață internă și externă, sunt calitatea ireproșabilă, perseverența și seriozitatea, adică cuvântul dat, valorează mai presus decât ștampila sau semnătura”, a transmis compania într-un comunicat de presă.

Piața din Uzbekistan, formată din 32 milioane de locuitori, este o piață „vânată” de majoritatea companiilor din țările occidentale. Tașkent are o populație de peste 2 milioane locuitori, fiind cunoscută în special ca oraș industrial și punct de interconectare a rutelor de transport de pe Drumul Mătăsii.

„Piața uzbecă oferă oportunități oamenilor de afaceri români interesați de comerțul cu parteneri din Uzbekistan, eu personal pot oferi sprijin oamenilor de afaceri români, prin diseminarea ofertelor de investiții și comerț ale firmelor românești interesate de identificarea de parteneri uzbeci dispuși să realizeze importuri din România, pot transmite respectivele oferte direct firmelor uzbece”, este mesajul directorului comercial SIMEX, Gabriel Lavrincic.

Omul de afaceri consideră că România ar trebui să-și facă un obiectiv important în relaţiile cu statele central-asiatice, prin promovarea coridoarelor Asia Centrală – Marea Caspică – Caucazul de Sud – Marea Neagră şi, în continuare, prin România, către Europa Centrală.

În Uzbekistan, există un interes deosebit pentru mobila românească care este percepută ca fiind cea mai bună şi elegantă din lume.

„Industria mobilei reprezintă un sector important în cadrul economiei din România, este considerată a Patra Revoluţie Industrială (A Patra Revoluţie Industrială se referă în termeni simpli la modul în care tehnologii ca inteligenţa artificială, autovehiculele autonome şi internetul fuzionează cu vieţile fizice ale oamenilor). Producția de mobilă reprezintă cea mai complexă activitate din industria lemnului, fiind totodată recunoscută drept cea mai performantă formă de valorificare a lemnului sub aspectul mărimii valorii adăugate la un metru cub de lemn brut.

Forţa de muncă folosită în industria fabricării mobilierului din România este super-calificată, reuşind să modeleze lemnul în produse complexe elegante şi unice, care oferă satisfacţie deplină atât consumatorilor interni, cât şi celor din afara graniţelor, prin sintagma Stil, Confort, Durabilitate, Calitate, Seriozitate – Mobila Românească SIMEX. Tocmai de asta, noi producătorii români de mobilă, avem nevoie de sprijinul clasei politice prin implicare directă (cu fapte și nu doar vorbe!), în susținerea industriei de mobilă românească”, a mai transmis SIMEX.  

Directorul companiei românești spune că „în România, un tâmplar din 100 RON brut, rămâne în mână cu aprox 58 RON, pe când un constructor din 100 RON brut, rămâne cu 77 RON net”.

El cere să se aplice şi la mobilă același grafic, analogic industriei construcțiilor, care poate fi un stimulent profund pentru angajații și angajatorii din sfera producției de mobilă.

De asemenea, el cere interzicerea exportului de lemn masiv, stoparea tăierii pădurilor în mod abuziv și reînființarea școlilor profesionale.

„De peste 70 de ani, SIMEX își desfășoară activitatea neîntrerupt la poalele Măgurii în capitala mobilei românești Șimleu Silvaniei. Prin exporturile generate, SIMEX a devenit ambasadorul comercial al României în lume. Din 1947 produce orice din lemn masiv la nivel de artă și calitate excepțională. SIMEX – brand internațional consacrat, cu acționariat 100% românesc, aduce banii acasă în ROMÂNIA pentru români!

Tradiția unică a meșteșugului de mobilă românească SIMEX se transmite din generație în generație de peste un secol, deocamdată rezistă cu succes valului globalizării care are scopul precis de a transforma România dintr-o țară producătoare de top într-o piață de desfacere pentru alte țări.

Noi, românii, am putea face din mobila românească exact ce au făcut nemții din mașina Mercedes”, mai spune Lavrincic.  

Fondatorul SIMEX consideră că România trebuie să recucerească piețele internaționale pierdute după revoluție: Rusia, republicile ex-URSS, Asia, China, America Latină, Africa, Țările Arabe, unde țara noastră a fost un mare jucător prin exporturi, de la chibrituri, textile, încălțăminte, mobilă, la tractoare, camioane și locomotive.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top