Economie

Un celebru antreprenor explică matematic de ce România NU va intra în spațiul Schengen. Câți bani ar pierde companiile occidentale

Politica este cea mai concentrată expresie a economiei”, vorbele lui V I Lenin, spuse acum mai bine de 100 de ani. Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), arată într-o demonstrație cu cifre de ce România și Bulgaria nu vor intra în spațiul Schengen în timpul actualului Parlament European, al cărui mandat expiră anul viitor.

Dragoș Damian

„Doar banii contează. În curând începe reconstrucția Ucrainei, un efort de sute și mii de miliarde de Euro – așadar, toată lumea vrea să prindă o bucățică. Miliarde de tone de materii prime, materiale, combustibili, absolut tot ceea ce va fi folosit pentru reconstrucție, cu sursă China, India și Țările Arabe, fabricile lumii, vor fi încărcate în containere pe vase gigantice și tancuri petroliere spre a fi trimise către Ucraina.

Există două rute de transport.

Fără România în spațiul Schengen. Vasele gigantice vor porni din China și India pe mările lumii. Marea Chinei de Sud, Oceanul Indian, Marea Arabiei (unde se vor întâlni cu tancurile petroliere), Marea Roșie, Canalul Suez, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Mânecii, Marea Nordului, Marea Baltică. Vasele gigantice și tancurile petroliere vor descărca containerele în porturile din Europa de Vest, iar de aici transportatori din Europa de Vest le vor duce către Ucraina, pentru reconstrucția țării.

Costul pe container: în jur de 10.000 $, durata transportului pe mare + uscat = circa 80 de zile.

Cu România în spațiul Schengen. Vasele gigantice vor porni din China și India pe mările lumii. Marea Chinei de Sud, Oceanul Indian, Marea Arabiei (unde se vor întâlni cu tancurile pretroliere), Marea Roșie, Canalul Suez, Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara, Marea Neagră. Vasele gigantice și tancurile petroliere vor descarcă containerele în porturile din Europa de Est și Turcia iar de aici transportatori din Europa de Est și Turcia le vor duce către Ucraina, pentru reconstrucția țării.

Costul pe container: în jur de 8.000 $, durata transportului pe mare + uscat = circa 50 de zile.

Eventuala intrare a României (și Bulgariei) în Spațiul Schengen ar putea  schimba radical rutele maritime și vor avea de suferit interese de afaceri de zeci și sute de miliarde. România (și Bulgaria) au șanse minime de a intra în Spațiul Schengen în următorul ciclu al Parlamentului European.

Doar banii contează, sunt deasupra acordurilor politice, securității frontierelor sau politicillor de coeziune…”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top