CCR va amâna, din nou, decizia pe legea pensiilor magistraților întrucât unul dintre judecători a intrat în concediu paternal pentru zece zile.
- România cumpără prin SAFE blindate fabricate în Ungaria. Fără aprobarea Parlamentului
- Moțiunea de cenzură urmează a fi depusă astăzi. „Domnule Bolojan, ați promovat ideologia unui progresism exacerbat, împotriva intereselor economiei naționale și ale poporului român!”
- Nicușor Dan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik
- Protest împotriva măsurilor guvernamentale. „Nu mai acceptăm austeritatea suportată exclusiv de cetăţeni, inechitatea, lipsa de respect și taxarea excesivă a muncii”
- Apa Nova investește 49 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare
Judecătorul CCR Gheorghe Stan a intrat în concediu paternal pentru 10 zile, începând de luni, 9 februarie.
CCR ar fi trebuit ca mâină să aibă o nouă ședință pentru a discuta proiectul Guvernului de reformare a pensiilor magistraților, însă nu se poate lua o decizie în lipsa unui judecător care a participat la dezbateri.
Astfel, Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale prevede, la articolul 17, alineatul 2: „În cazul în care nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri sau în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată, pronunțarea asupra cauzei va fi amânată pentru o dată ulterioară. Amânarea va fi consemnată într-o încheiere redactată de magistratul-asistent, cu indicarea motivului care a determinat această măsură”.
Săptămâna trecută, premierul Ilie Bolojan a forțat limitele și a trimis judecătorilor CCR o scrisoare prin care îii informa asupra consecințelor amânării unor decizii în privința legii privind pensiile magistraților, încercând să arunce vina asupra lor pentru pierderea de către România a sumei de 231 milioane din PNRR.
Avocatul Toni Neacșu susține că blocajul din Curtea Constituțională este „aproape total” și explică faptul că din punct de vedere constituțional legea dorită de Bolojan nu are cum să treacă în forma actuală, dar „politic e însă imposibil să nu treacă”.
„După ce Ilie Bolojan a ținut să arunce vina pe CCR pentru pierderea banilor din PNRR, lucru fals, mi-a fost clar că nu vom avea o pronunțare mâine. Scrisoarea de informare a CE, dacă se țin de cuvânt și o publică de mâine încolo, va lămuri clar că răspunderea pentru pierderea banilor e exclusiv una politică și că singură aceasta lege nu are treabă cu jalonul 215 privind pensiile speciale.
Blocajul la CCR e aproape total: constituțional legea lui Bolojan e greu să treacă în forma actuală (se elimină pe viitor pensia de serviciu integral și creează cadrul pentru eliminarea tuturor pensiilor de serviciu, inclusiv militare), politic e însă imposibil să nu treacă.
Probabil că soluția juridic corectă este sesizarea prealabilă a CJUE, instanța europeană putând să stabilească limitele în care pensiile puterii judecătorești pot fi reformate fără a se aduce atingere chiar valorii supreme a independenței acesteia.
Până atunci îmi e însă că și ultima brumă de credibilitate a Curții Constituționale va fi distrusă, prinsă fiind între presiunea politică a Guvernului Bolojan, manifestată inclusiv din interior, și limitele constituționale pe care ea trebuie să le respecte.”, scrie Toni Neacșu pe Facebook.
















































