Mitingurile de protest din întreaga țară au fost inițiate pe pagina de Facebook „Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!”. Un nou protest a fost anunțat pe Facebook pentru vineri seară, între orele 18 și 21.
Facebook
Actual

Un nou protest faţă de Gabriel Oprea a fost anunţat pentru vineri seară în Capitală

Un nou protest faţă de Gabriel Oprea a fost anunțat, pentru vineri seară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Joi, doar la manifestarea din Capitală au participat peste 2.500 de oameni.

Concret, peste 500 de oameni şi-au exprimat intenţia de a participa la protest, în doar câteva ore de la anunţarea pe Facebook a evenimentului, iar circa o mie s-au declarat interesați.

Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiţiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acolitţi din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă eşti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentală a democraţiei”, au scris, pe Facebook, organizatorii manifestaţiei.

Protestul organizat joi, în faţa Senatului, faţă de votul prin care a fost respinsă cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, s-a încheiat după aproximativ trei ore şi jumătate, la manifestaţie participând circa 2.500 de persoane, care au blocat pentru scurt timp circulaţia pe Calea 13 Septembrie.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top