Egipt: a fost sau n-a fost?

Ramadam neliniştit
A început luna Ramadam (10 iulie – 7 august) – o lună în care credincioşii musulmani caută pacea sufletească şi purificarea interioară – va fi o încercare grea pentru egiptenii a căror ţară pare a fi mai divizată ca oricând în ultima generaţie. Generalii l-au îndepărtat pe 3 iulie pe preşedintele ales Mohamed Morsi şi l-au plasat în arest la domiciliu, aceeaşi soartă rezervându-le-o şi multora dintre colaboratorii săi din partidul Libertate şi Justiţie şi Frăţia Musulmană. Constituţia a fost suspendată. A fost instaurat un preşedinte interimar, Adly Mansour, fost şef al Curţii Supreme Constituţionale, secondat ca vice-preşedinte de Mohamed ElBaradei, liderul opoziţiei, cei doi fiind asistaţi de un cabinet de tehnocraţi. Au fost trimise apeluri la calm şi reconciliere. Fără niciun rezultat, liderii partidului Libertate şi Justiţie şi ai mişcării Frăţia Musulmană i-au îndemnat pe suporterii preşedintelui Morsi să continue să îl susţină. În stradă au avut loc ciocniri violente care au făcut deja 55 de morţi, potrivit ultimelor rapoarte de presă – morţi care au transformat Cairo în cel mai nesigur loc de pe Pământ în acest moment.

După furtună vine… tot furtună
Prin tot ce au făcut după îndepărtarea lui Morsi, generalii au încercat să dea de înţeles că singura problemă era preşedintele ales şi că rezultatele jocului democratic desfăşurat în ultimii doi ani vor fi respectate. Chiar şi islamiştilor le-a fost adresată invitaţia de a participa în noul cabinet – un lucru destul de greu de realizat, ţinând cont că mulţi dintre liderii partidelor care îi reprezintă pe aceştia fuseseră deja arestaţi – dar mesajul politic a fost transmis. În faţa egiptenilor, generalii au promis un cât mai rapid transfer al puterii şi respectarea calendarului stabilit pentru noile alegeri legislative şi prezidenţiale, iar în faţa comunităţii internaţionale, asigurarea stabilităţii. Nimeni, nici în Egipt, nici oriunde altundeva în lume, nu se îndoieşte, însă, că militarii se vor afla în spatele oricărei decizii a noilor autorităţi şi că retragerea lor din politică nu va fi mai departe de cortina de catifea din spatele fotoliilor oficiale. Cei mai mulţi s-au resemnat cu ideea, încercând să vadă partea plină a paharului şi să se bucure cât mai mult de fructele păcii sociale promise.

ElBaradei – „adevăratul” preşedinte interimar
Mohamed ElBaradei este, fără îndoială, cea mai cunoscută personalitate din noua „putere” egipteană. Mandatele succesive de şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară de la Viena – instituţie pe care a prezidat-o pentru mai bine de un deceniu (1997–2009), în contextul tensiunilor dintre administraţia Bush .jr şi Teheran pe tema programului nuclear iranian şi primirea premiului Nobel pentru Pace în 2005, i-au creat un profil internaţional bine conturat. Aşezat de generali în poziţia de vice-preşedinte – poziţie creată practic pentru el – el este considerat de toată lumea a fi preşedintele de facto – chiar şi în această stare de provizorat – o postură din care cel mai probabil se va lansa în campania electorală. Nominalizarea sa ca preşedinte interimar ar fi fost dificilă, stricând aparenţele de echidistanţă politică la care generalii par să ţină atât de mult – ElBaradei fiind unul dintre cei mai importanţi lideri ai opoziţiei parlamentare. Numele lui ElBaradei fusese vehiculat drept posibil şef al statului şi în vremea lui Hosni Mubarak, existând voci potrivit cărora ar fi avut sprijinul multor generali şi membrii ai Congresului Naţional, nemulţumiţi de fostul dictator. De altfel, ElBaradei a fost văzut în Piaţa Tahrir în timpul multor manifestaţii anti-Mubarak, câştigând un important capital de popularitate. ElBaradei ar fi putut, de asemenea, fi un contracandidat al lui Morsi în alegerile din 2011, dar o întârziere în demararea procedurilor de înscriere l-a făcut să se mulţumească doar cu statutul de deputat în noua Adunare Naţională.
În căutarea unei „etichete”
Deloc dezamăgite de îndepărtarea islamistului Morsi, multe dintre capitalele lumii nu ştiu cum să catalogheze evenimentele petrecute în ultima săptămână la Cairo, soluţia cea mai des întâlnită fiind una de tipul „lăsaţi loc liber” sau „nu completaţi nimic”. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a refuzat, de pildă, să califice cele petrecute drept lovitură de stat, subliniind că ar fi câteva „consecinţe importante care ar decurge dintr-o astfel de catalogare” (vezi BBC). Oficialul american a preferat mai degrabă să lase punerea unei etichete în seama egiptenilor: „Este o problemă cu mare încărcătură pentru milioane de egipteni care au păreri diferite faţă de ce s-a întâmplat” a zis acesta. În joc ar fi soarta ajutorului anual de 1,5 miliarde de dolari pe care Statele Unite nu l-ar mai putea acorda Egiptului în cazul în care în această ţară s-ar constata atacuri la adresa democraţiei, bani de care noile autorităţi de la Cairo au nevoie ca de aer pentru a asigura liniştea în ţara şi aşa, pradă haosului. În ce priveşte problema securităţii regionale – într-o ţară traversată de Canalul de Suez, (punctul de trecere a 31% din mărfurile lumii), militarii americani par să aibă încredere deplină în colegii lor egipteni. Astfel, şeful statului major interarme, generalul Marty Dempsey a destănuit postului CNN, conţinutul unei convorbiri purtate cu aceştia „Nu aş putea să spun ce vor face. Discuţia mea cu ei a fost una principială […] i-am încurajat să îi protejeze pe toţi egiptenii, să nu adopte poziţii partizane în nicio privinţă, şi să se asigure că sunt o parte a rezolvării problemelor, dar în limitele rolului lor de miltari care este acela de a asigura stabilitatea, fără a influenţa lucrurile”.
Noii lideri ai Egiptului vor mai avea la dispoziţie şi alte fonduri aprobate de guvernele din regiune – 5 miliarde de dolari din Arabia Saudită şi 3 miliarde de dolari din Emiratele Arabe Unite, fonduri probate, după 3 iulie.

Gâlceava analiştilor – se numeşte sau nu se numeşte lovitură de stat?
Nici printre analişti nu există o unitate de păreri cu privire la eticheta care ar trebui pusă evenimentelor din Egipt – diagnosticul de lovitură de stat fiind deopotrivă respins şi susţinut cu tărie.
„Nu a fost o lovitură de stat în termeni reali – a fost o lovitură de stat atipică. Armata a preluat puterea dar a predat-o unui preşedinte interimar” a declarat pentru Q Magazine, Flavius Caba-Maria, preşedinte al Middle East Political and Economic Institute (MEPEI), din Bucureşti, el subliniind că „este o schimbare viabilă. Armata a fost doar un catalizator a ceea ce se solicita la nivelul societăţii. Generalii l-au îndemnat în mai multe rânduri pe Morsi să poarte un dialog cu protestatarii, dar acesta a refuzat. Lucrurile ar fi putut avea o evoluţie nefastă.”
Alte opinii atrag atenţia asupra definiţiilor din manualul ştiinţelor politice.
„Haideţi să repunen în drepturi înţelesurile cuvintelor. Potrivit oricărui dicţionar şi teorii politice, în Egipt a fost o lovitură de stat! Armata a înlăturat prin forţă un preşedinte ales în mod liber. Putem discuta dacă în Egipt ar fi mai bine să guverneze armata, Frăţia Musulmană sau Curtea Constituţională sau oricine altcineva. Sunt multe păreri diferite, mai mult sau mai puţin argumentate, depinde din ce punct de vedere priveşti. Dar, vă rog, nu îmi spuneţi că nu a fost o lovitură de stat şi că există „lovituri de stat pe jumătate” sau „nu chiar lovituri de stat” sau lovituri de stat „bine intenţionate”. Este ca în gluma cu „e un pic însărcinată”, a declarat pentru Q Magazine, Oana Popescu, director Global Focus, colaborator Stratfor.
Viitorul democraţiei în Egipt este văzut la fel de diferit. Analiştii evaluând înlăturarea lui Morsi fie ca o şansă pentru continuarea dezvoltării democratice, fie ca o punere în pericol a acesteia.
„Este un nou val al Primăverii Arabe. Partidele care îi reprezintă pe Fraţii Musulmani sau pe alţi islamişti, aşa cum au arătat-o situaţiile din Egipt şi alte ţări din Africa de Nord, nu şi-au dovedit viabilitatea. Oricine ajunge la putere trebuie să pună în practică aceleaşi programe”, a continuat pentru Q Magazine, Caba-Maria.

Sunt şi alte păreri
„Sunt prima persoană care este de acord că noţiunea occidentală de democraţie diferă de cea arabă, latino-americană, chineză sau iraniană, afgană sau africană; că există forţări ale limitelor noţiunii chiar şi în Europa. Dar asta nu înseamnă că putem să sucim cuvintele, noţiunile şi motivele până în punctul în care să facem democraţia doar un pic diferită de autoritarism. Este foarte contraproductiv şi periculos pentru democraţia occidentală înainte de toate”, a încheiat pentru Q Magazine, Popescu.

Scurta viaţă a democraţiei egiptene
Dezvoltarea democraţiei în Egipt, după înlăturarea lui Hosni Mubarak a avut perspective bune în 2011-2012, când ţara s-a pregătit de primele alegeri cu adevărat libere de la înlăturarea monarhiei în 1952. În cadrul unui scrutin, calificat de toţi observatorii internaţionali ca fiind corect, au câştigat însă, islamiştii – partidul Libertate şi Justiţie şi Blocul Islamist. Deşi au strâns un pic peste jumătate din voturile depuse în urne, în baza sistemului electoral, cele două partide au ajuns să domine legislativul cu o majoritate covârşitoare, controlând 458 de locuri din cele 508. Cu această majoritate au reuşit să domine şi Adunarea Constituantă numită pe baza algoritmului parlamentar. Se poate spune că egiptenii nu s-au mai regăsit în componenţa forului însărcinat cu redactarea actului fundamental – suspiciunile cu privire la promovarea unei agende islamiste alimentând tot mai mult starea de nemulţumire. În 30 iunie 2013, după un an de tensiuni mocnite şi avertismente date de unii altora, oamenii au ieşit din nou în Piaţa Tahrir, cerând demisia preşedintelui ales Mohamed Morsi.

Ce conţine butoiul cu pulbere
Numeroase analize au subliniat faptul că rolul cel mai important în schimbarea lui Hosni Mubarak l-au avut problemele social economice ale ţării. Statul nasserist, intervenţionist şi social nu mai avea resursele necesare pentru a asigura liniştea socială – o linişte socială cumpărată cu importante beneficii venite să compenseze incapacitatea economiei de a crea locuri de muncă. Practic cu excepţia turismului, a administraţiei de stat şi a armatei, existau foarte puţini angajatori. În contextul crizei economice din ultimii ani, situaţia generală s-a înrăutăţit. Un moment care poate fi considerat scânteia care a aprins fitilul exploziei sociale, a fost în 2010 decizia Rusiei, cel mai important exportator de grâu către Egipt, de a stopa livrările internaţionale, pentru protejarea propriei pieţe după un an prost în agricultură. În acel moment preţurile alimentare au explodat– înregistrându-se creşteri de 5 sau 7 ori la pâine, lapte, ouă, carne. Nemulţumirile au generat primele proteste şi confruntări, conducând la ampla mişcare de contestare a regimului Mubarak. În cei trei ani scurşi de la îndepărtarea fostului dictator, nu s-a întâmplat nimic semnificativ în economie – dimpotrivă, pe fondul turbulenţelor politice lucrurile s-au înrăutăţit. Inflaţia este de aproape 10% iar şomajul de aprope 15% – în rândul tinerilor atingând chiar 50%. Turbulenţele au lovit cel mai bănos sector al economiei – turismul, iar exporturile de bumbac au căzut pe fondul problemelor economiei mondiale.

51,73% din voturi a primit Mohamed Morsi în alegerile prezidenţiale
64% din voturi au fost pentru partidele islamiste
90% din legislativ controla islamiştii prin sistemul de vot