Ce e val, ca valul trece

Valurile revoluționare sunt o caracteristică repetitivă a istoriei moderne a lumii occidentale. Durând câțiva ani de zile, aceste valuri revoluționare schimbă la față societățile pe care le afectează, în sensuri ce nu pot fi obiectiv apreciate decât după trecerea lor.

VALURILE ISTORIEI

Istoria modernă este jalonată de momente revoluționare. 1789, 1848, 1918, 1968, 1989 sunt ani referențiali pentru momente în care Europa și ceea ce numim „civilizație occidentală” au fost cuprinse de fenomene revoluționare majore, nu tot timpul coerente și uniforme ideologic. Segmente importante din societate au trecut și au inițiat schimbări majore de ordin cultural, politic, social și religios, schimbări de o atât de mare amploare încât după ce acest fenomen a fost depășit, concluzia generală a rămas aceeași: lumea nu a mai fost la fel.

Se pare că anii aceștia nebunia revoluționară a redevenit de actualitate. Practic, nu este țară din lumea pe care o numim „occidentală” care să nu treacă prin mari tensiuni sociale, să nu se confrunte cu contestări, manifestații, partide anti-sistem care câștigă alegeri, mari decizii politice luate sub impuls emoțional.

Un alt fel de a face politică, foarte subiectiv, puternic personalizat, ia locul politicii făcute în umbra marilor partide și a marilor ideologii, motivate de realism și pragmatism. Fie că se votează pentru liderul providențial, fie votează contra liderului apocaliptic, oamenii acestui nou val revoluționar ajung să subiectivizeze și să personalizeze politica în tușe neo-medievale.

Eroul este identificat. La fel, este identificat și balaurul pe care eroul trebuie să îl străpungă cu sulița/sabia sau votul său, evident drept. Nimic nu mai contează în mod serios în afara acestei narațiuni. Nici măcar bunăstarea personală.

De altfel, acest nou val revoluționar se manifestă preponderent în rândul clasei de mijloc, cu studii superioare, în general beneficiara unor standarde de viață la medie sau ușor peste media din țările lor. De aceea și ideea de bunăstare personală este mult mai nuanțată și mai generoasă din perspectiva acestui nou val revoluționar.

UN VAL EMOȚIONAL

Lipsa ancorării în realitate a acestui nou val revoluționar este observabilă cu ochiul liber. În SUA, lupta clasică între un centru mai degrabă conservator (republicanii) și un centru mai degrabă liberal (democrații) a fost înlocuită cu lupta între două tabere radicalizate și agresiv antagonizate: cei formați la mitingurile ”Occupy Wall Street” versus cei formați la mitingurile ”Tea Party”. Donald Trump este în același timp liderul providențial (pentru o tabără) și demonul periculos (pentru cealaltă tabără).

În Marea Britanie, impulsul pro-Brexit s-a făcut doar invocându-se o narațiune emoțională.

În Franța, după ce alegerea lui Macron a fost pe un val electoral mesianic, care ignorând programul a votat omul, acum asistăm la un val contestatar agresiv și violent stradal al lui Macron: mișcarea Vestelor galbene.

Un caz interesant este cel al Italiei, unde noul val revoluționar a reușit să creeze o alianță caricaturală, dar funcționabilă, între un partid de extremă-dreapta (Lega Nord) și un partid show (Movimento 5 Stelle). Această alianță, aparent contra naturii, a fost reconfirmată prin vot la alegerile europarlamentare recente, semn că pentru italieni este departe perspectiva întoarcerii la o politică tradițională.

În Polonia valul revoluționar a îmbrățișat valorile catolice, înțelese ca o replică revoltată la liberalismul occidental. Deci valul capătă o puternică coloratură morală și, aparent paradoxal, în numele tradiției și unui anumit puritanism moral, se face o revoluție altfel foarte modernă.

În Ungaria același val revoluționar are o puternică coloratură națională și anti-globalistă și este construit în jurul unui lider puternic, cu contururi mesianice.

Și în afara SUA și a Uniunii Europene (deci a unui Occident politic propriu-zis) vedem astfel de valuri. În Turcia, de exemplu, noul val revoluționar îmbracă veștmintele unei sinteze între naționalismul kemalist și un islam de stat. Eroul idealizat este acolo președintele Erdogan. În Rusia avem sinteza între memoria imperială rusă și memoria sovietică, personificate de către proiectul politic al președintelui Putin.

În toate aceste țări fenomenul este același: politica încetează să mai fie căutarea obiectivă a binelui comun și găsirea soluțiilor democratice pentru realizarea acestuia. În schimb, devine un spectacol subiectiv, un basm cu eroi și zmei, cu lupte epopeice între Bine și Rău, unde însă categoriile de bine și de rău se reduc la: Binele este cine îmi place mie, iar Răul este cine îmi displace.

NOUL VAL

Nici România nu a scăpat de acest nou val revoluționar – mișcarea #rezist. Acest val s-a manifestat cu o forță extraordinară la ultimele alegeri europarlamentare, ignorând, ca orice val, subiectul acestor alegeri – UE, obiectivul lor. Și a fost bine cuantificat și conturat ideologic de referendumul inițiat de președintele Iohannis, în special de prima întrebare a acestui referendum, care refuză dreptul la amnistie și grațiere pentru cei vinovați de fapte de corupție.

Noul val revoluționar românesc este unul motivat de tema luptei anticorupție, identificată la rândul ei cu tema justiției. În această temă se încearcă identificarea tuturor problemelor și găsirea tuturor soluțiilor.

Toate problemele României se identifică cu problema reprezentată de corupție. Iar corupția este legată de clasa politică și personificată de un partid diabolic (PSD) și de liderul demonic al acestuia (Adrian Năstase până în 2012, Victor Ponta până în 2015, Liviu Dragnea până în 2019 și așteptăm congresul PSD pentru a vedea cine va urma pe această listă).

Ce lipsește acestui nou val revoluționar românesc este însă liderul providențial, mesia. Aceasta poate și din pricina specificului politicii românești, unde votul negativ și diabolizarea sunt practici mult mai obișnuite decât votul pozitiv și idealizarea liderului. În istoria românească a valurilor revoluționare doar fenomenul fascist românesc, din perioada interbelică a putut furniza un lider providențial, cu autoritate mesianică, quasi-religioasă. Este vorba de Mișcarea Legionară și de liderul ei, Corneliu Zelea Codreanu.

În lipsa acestui lider mesianic, diverse partide încearcă să profite de pe urma acestui nou val revoluționar, de multe ori încurajându-l, fără să poată însă să prevadă riscurile presupuse de acesta. Căci revoluțiile, chiar dacă istoria le poate judeca obiectiv și post-factum ca fiind benefice, se manifestă violent și agresiv.

• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
• Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
• Planul de criză al UE: Zile fără mașini, munca de acasă, aerul condiționat „mai cald”

CINE RĂMÂNE DUPĂ VAL

Reacția la aceste tipuri de val revoluționar este, de fiecare dată, una slabă. Politica normală, spre deosebire de cea revoluționară, mizează pe predictibilitate – concept fundamental pentru politica non-revoluţionară democratică. Predictibilitatea o oferă cadrul legal şi mai ales cel constituţional. Într-o stat neafectat de valul revoluţionar orice schimbare politică şi socială trebuie să urmeze nişte paşi constituţionali şi să bifeze nişte formalităţi birocratice.

Predictibilitatea este oferită şi de cercetările sociologice care, la rândul lor, se fundamentează pe nişte pattern-uri sociale identificate. Într-o societate normală este uşor predictibilă prezenţa la vot şi trendul crescător sau descrescător al unui curent de opinie sau al altuia.

Însă valul revoluţionar alterează sau chiar distruge predictibilitatea. Instinctul conservator este înainte de orice o reacţie la lipsa de predictibilitate, la răsturnarea stabilităţii relative. Deci este nu atât o ideologie, cât un instinct anti-revoluționar. A fi conservator înseamnă, înainte de orice, a fi rezervat față de schimbările majore din societate care afectează tocmai predictibilitatea.

De aceea, în fiecare societate afectată de valurile revoluționare apare o atitudine de rezervă conservatoare. Aceasta nu se manifestă în mod necesar după modelul conservatorismului ideologic. Ba din contra, conservatorismul ideologic poate fi el însuși o formă de manifestare a unui val revoluționar, așa cum putem vedea în cazul polonez, maghiar sau turc.

Însă această rezervă conservatoare, de multe ori incoerentă, greu conturabilă ideologic, este de cele mai multe ori baza pe care se reface ordinea socială după trecerea valului revoluţionar. Căci ce e val, ca valul trece. Important e însă cine rămâne după val.