Marea Întâlnire… După 13 ani de Q Magazine

6 februarie 2020

Ora 11. Ajung la Vatican pe o poartă laterală. Barieră, carabinieri, filtru. Toți sunt educați, politicoși, respectuoși. Trecem pe sub câteva arcuri. Pentru prima dată intru în statul Vatican ca oaspete papal și nu ca turist stând la coadă. De altfel, turiștii pot vizita doar catedrala Sfântului Petru, nu şi Palatul Apostolic.

Coborâm din mașină. Celebrii soldați elvețieni, care alcătuiesc gărzile papale din 1506, îmbrăcați în costumele lor – inconfundabile – în dungi colorate, ne primesc amabili. De emoție, am lăsat în mașină tabloul pe care l-am adus de la București, ca să îl dăruiesc Sanctității Sale.

Intrăm pe ușa Papei Ioan al XXIII-lea. Urcăm la etajul doi cu liftul.

Am păşit în Loggia lui Raphael,  o operă de artă inimaginabilă.

Pictată la 1519 de colaboratorii pictorului din atelierul său, Loggia este coridorul pe care îl străbat oaspeții de rang înalt spre întâlnirile oficiale sau private cu Suveranul Pontif.

Tavanul înfățișează scene biblice și mitologice în stilul frescelor groteşti, de-o frumusețe indescriptibilă.

De altfel, acest coridor, lung de 65 de metri, a inspirat o aripă a celebrului Muzeu Hermitage din Sankt Petersburg.

Merg, practic, cu ochii în tavan, și, furată de frumusețea picturii și a incrustațiilor în lemn aurit, aproape că uit de proxima mea întâlnire. Cu Papa Francisc.

Zgomotul tocurilor mele se aude sacadat ca o toacă ce sună ora chemării la rugăciune. Pașii mei… într-o aripă privată a Vaticanului.

(Mintea mea sondează spontan și-mi aduce în „lumină” imaginea fetiței care am fost și care avea o singură pereche de săndăluțe, purtată și câte un an, până când îmi ieșeau degetele din ele, pentru că nu ne permiteam mai multe. Piciorușele aceleiași fetițe, atât de sărace în copilăria ei, pășeau acum, cu zgomot, prin Vatican, spre întâlnirea cu Papa.)

Ajung în Sala Clementină pictată renascentist, cu uluitoare perspective și pasteluri unice.

Deasupra ușilor, Martiriul Sfântului Clement, în partea opusă, Botezul aceluiași sfânt pictat de Cherubino Alberti și Baldassare Croce și o alegorie a Artei și Științei. Pe ceilalți pereți – alte alegorii înfățișând virtuțile aceluiași sfânt.

Deasupra locului în care va sta Suveranul Pontif, o inscripție în latină ne spune câte ceva despre Papa Clement al VIII-lea. Desigur, doar despre meritele lui, dar nimic despre execuția lui Giordano Bruno sau despre prigonirea evreilor în timpul pontificatului său.

Îmi văd genunchii tremurând și sunt atât de emoționată încât mă ridic și mă așez pe un scaun fără nicio logică sau ritm.

Mă uit la ușă și aștept să apară omul acela bun pe care l-am văzut de atâtea ori la televizor. Va fi atât de aproape de mine!

Îmi potrivesc vălul din dantelă neagră pe care l-am modificat la atelierul Clarei chiar în dimineața plecării spre aeroport.

Și apare… însoțit de doi cardinali, îmbrăcat în alb, simplu, cu un mers șchiopătat, aproape imperceptibil.

Este așa cum îl știm: luminos, modest, cu un zâmbet afabil, exprimând anticipat bucuria strângerii de mână care va urma.

Mă apropii și îi cuprind mâna cu ambele mele mâini. Ceva ce nu cred că am făcut vreodată. Este expresia inconștientă a dorinței de tangibil, a nevoii de a crede că este real acest ireal.

Un oficial al protocolului papal mă ajută cu tabloul și îmi lasă mâinile libere, pentru a-l saluta pe Suveranul Pontif.

Îi spun că aceasta este o copertă a revistei Q Magazine pe care i-am dedicat-o în 2013, impresionată fiind de imaginea unde îmbrățișează un bărbat grav bolnav, având tot chipul și capul desfigurat, într-un fel înspăimântător, de protuberanțe canceroase.

Îmi amintesc exact cum colegii mei din redacție mă întrebau atunci, mirați, dacă sunt sigură că vreau să pun o asemenea fotografie pe copertă, întrucât poate avea efectul advers scopului comercial al unui produs de presă.

Parcă mă aud și acum răspunzându-le: „Acesta este Papa cel real, cel care îmbrățișează suferința, boala, urâțenia și chipul mutilat al unui om! Acesta este Mesajul lui! Cum aș putea să NU transmit acest mesaj lumii!?”

7 ani mai târziu, înrămată într-un tablou, aveam să dăruiesc acea copertă chiar Suveranului pontif, la Vatican, în cadrul unei audiențe private.

Am știut dintotdeauna că există un sens, un rost, o rațiune demiurgică în tot ceea ce ni se întâmplă, pe care le putem înțelege (numai) odată cu trecerea timpului.

Dacă lui Dumnezeu i-au trebuit 7 zile pentru a face lumea, mie, om comun, mi-au trebuit 7 ani pentru a ajunge la Papa!

I-am spus că ceea ce m-a impresionat cel mai mult la Sanctitatea Sa n-a fost atât Binele, Umanul și Căldura, pe care le răspândește în lume, ci modestia și umilința, afirmând de atâtea ori: „Rugați-vă pentru mine!”

„Așa e! Rugați-vă! Am mare nevoie de rugăciunea celorlalți în ceea ce fac!”, îmi spune Papa Francisc.

Îi amintesc de momentul Rugăciunii din Catedrala Neamului, de la București, din 2019, alături pe Patriarhul Daniel. Am fost acolo…și acum sunt aici, în Sala Clementină de la Vatican!

Evocarea momentului îl umple de bucurie și o exprimă în priviri și în cuvinte. Papa îmi mulțumește, iar eu mă întorc la mine, pentru a nu mai fi vreodată la fel.

Sunt întâlniri care trec pe lângă tine și altele care se zidesc în tine pentru totdeauna.

6 februarie 2020 va rămâne ziua în care i-am dăruit Mamei mele, la aniversarea celor 70 de ani ai ei, o Mare Întâlnire din Destinul meu!

Am intima convingere că această Minune – despre care în urmă cu o săptămână habar nu aveam – este de la Domnul meu de Sus, în numele micuților Robert și Sophia, pe care nu îi cunosc, dar pe care, împreună cu alți oameni, scoși în cale providențial, i-am ajutat să primească tratamentul necesar, injecțiile acelea de 70.000 de euro bucata, pentru șansa lor la viață, fiind diagnosticați amândoi cu un sindrom cumplit.

Am plâns recunoscătoare și am râs fericită după această Întâlnire.

O prietenă îmi spunea că fabulosul din acestă „întâmplare” nu i se pare întâlnirea, în sine, „pentru că nu o mai surprinde nimic din ceea ce vine de la mine!”, ci faptul că „dacă mai sunt oameni pe planetă primiți în audiență privată de Papă în Palatul Pontifical, nu mai există un altul care să aibă poză cu Papa și cu sigla întreprinderii, la Vatican!”.

Probabil că acesta a fost darul de Sus primit pentru cei 13 ani de când fac revista Q Magazine, împliniți la 5 martie 2020.

Îți mulțumesc, Ție, Doamne!