De la hărțile serviciilor secrete până la harta fiecăruia dintre noi

Cândva, harta era despre granițe între țări, despre pământ și ape. Astăzi este despre om, de la locuri în care călătorim până la simpatii politice sau credințe religioase. Adrian Buga, expert al Ministerului Culturii, consultant în artă al Regelui Mihai și critic de artă, face o istorie a hărții prin artă și a artei prin teritoriu, în expoziția Grenzenlos/Borderless.

Grenzenlos/ Borderless

În Europa, o dată cu Acordul de Schengen, s-a creat o zonă de circulație liberă în care statele membre din acest spațiu au înlăturat frontierele dintre ele, făcând posibilă trecerea persoanelor în oricare dintre state fără controlul actelor de identitate. Extrem de mulți oameni doresc să migreze sau să se refugieze în Uniunea Europeană, mai ales cei acoperiți de fosta Cortină de Fier, cei proveniți din Africa sau din Asia. Această înlăturare a granițelor, destul de utopică la timpul ei, deschide noi discuții despre înlăturarea definitivă a granițelor de pe continente sau din lume. Au apărut voci care prezentau frontierele ca unelte de control ale guvernelor. Controlul a fost tot timpul o discriminare, iar cei din spațiul Cortinei de Fier o știu foarte bine.

În timpurile prezente, încă învățăm că este greșit să discriminăm oamenii în funcție de rasa lor, de sex, de religia lor sau de orientările lor sexuale, dar trebuie început repede să învățăm că discriminarea are o nouă formă, îngrădită, cu frontiere clare, iar certificatul de naștere o prezintă cel mai bine: locul în care omul a apărut pe globul pământesc. Discriminăm oamenii în funcție de originea lor pe Terra, iar dacă percepem acest fapt ca pe o problemă morală, putem începe lungul drum prin care să ne schimbăm percepția față de granițe. Oare ce vină are omul născut într-o țară săracă sau într-o zonă plină de războaie civile? Nu sunt ei condamnați în spatele granițelor? Nu sunt ei discriminați de ziduri, de bariere, de garduri cu sârmă ghimpată, de armele care păzesc frontierele?

În cazul în care căutați un precedent pentru această idee trebuie să ajungem în Statele Unite ale Americii din secolul al XIX-lea, când, ca exemplu clar, granițele au fost deschise oricui din orice loc al lumii.  Așa că ideea de a te deplasa liber în spații fără frontiere nu este imposibilă. Evident că naționalismul unor oameni politici, bolile, mai ales virusul cunoscut acum de toată planeta, încă țin această idee în zona utopică a eliminării frontierelor, dar argumentele morale pentru lipsa granițelor trebuie susținute și de motivele economice.

Un specialist în economie globală, profesorul Alexander Taghi Tabarrok vorbește în cărțile sale de modul în care tehnologia sparge barierele dintre comunicare și comerț. Profesorul susține că este timpul să regândim fundamental conceptul de stat național. Potrivit lui Tabarrok, economiștii au calculat că o lume cu frontiere complet deschise ar putea dubla PIB-ul global.            

Într-un interviu dat, profesorul Tabarrok de la Universitatea George Mason, afirmă: „Ideile curg liber în toată lumea, iar capitalul – banii – curge la fel. Singurul lucru care nu curge liber este munca. Și totuși, dreptul de a vota cu picioarele, dreptul de a migra și dreptul oamenilor de a se deplasa  este unul dintre cele mai fundamentale drepturi ale lor. Și totuși, în lumea noastră de astăzi, i-am împărțit, i-am separat și am creat un sistem de apartheid global “. Pare o idee frumoasă în teorie, din păcate voința politică pentru un astfel de plan nu există în prezent, dar totul să poate schimba într-o zi, pentru că schimbarea pleacă de la un vis sau de la o idee.

Harta și teritoriu

 Harta lumii noastre, în conceptul ei clar, este o reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. Plecând de la definiția elementară a hărții, vreau să vorbesc despre cei mai buni cartografi și operele lor; despre călătoriile antice; despre cuceriri de noi teritorii; despre modul de a controla informația cu ajutorul hărților; despre hărți mentale, ale memoriei, ale locurilor dragi și despre artiștii contemporani care ne ajută să evadăm ─ prin arta lor  ─ din spații definite de alții.

Dincolo de utilitatea ei prin care ne găsim drumul, harta este Cunoaștere, iar această cunoaștere este egală cu puterea prin care stabilim în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru și relațiile dintre fenomene descoperite. Aposteoric numim adevărul la care ajungem după interpretarea informațiilor noi descoperite.

Incizate pe piatră, pe papirus, pe piei de animal, pe hârtie, iar în prezent în format electronic, hărțile oferă o multitudine de informații în domenii militare, politice, teritoriale, sociale, culturale și comerciale.

Până nu de mult, harta avea o funcție generală, dar acum conceptul de harta axată pe individ este destul de prezent.     Harta poate să devină un portret robot făcut cu o precizie mare, iar informațiile sunt oferite benevol chiar de individ. Fiecare posesor de telefon inteligent lasă diferite urme care în aparență sunt neimportante: unde a călătorit, ce a cumpărat, cu cine a vorbit, toate aceste informații devin hărți-individ, referindu-mă la conceptul de duplicat sau de avatar al posesorului de telefon inteligent. În baza acestui avatar, harta-individ devine monedă de schimb pentru diferite instituții politice, comerciale sau de spionaj, ea oferind informații în timp real asupra mișcărilor și activităților noastre, chiar și a aprecierilor și a antipatiilor noastre.

Muzeul STASI din Berlin. Foto: Stasimuseum

Serviciile de informații militare, poziționându-mă în cazul expoziției Grenzenlos/ Borderlessdoar la Securitatea din Republica Socialistă România și STASI din Republica Democrată Germană, puteau controla nenumărate lucruri cu ajutorul hărților. Deși în perioada acestor două servicii militare, latura întunecată a lor era concentrată spre apărarea Partidului prin urmărirea cetățenilor și prin falsificarea anumitor hărți pentru a preîntâmpina spionajul și evadarea oamenilor din Blocul estic, în epoca modernă a spionajului, cetățenii dau de bună voie informații legate de date sau fotografii personale și libera urmărire a poziționării individului.

După căderea Zidului, s-a permis oamenilor să înțeleagă modul de control social, răpirile, arestările și torturile făcute de STASI. Deși s-au distrus multe dosare, câțiva cercetători, printre care și Jochen Krüger, au realizat o hartă a apartamentelor conspirative din Berlinul de West care formau o rețea vastă de supraveghere a dușmanilor poporului. Relevante sunt și detaliile aparatului de control din Berlin unde:  4,200 locations, including 3,459 residences and so-called “conspiratorial apartments” where collaborators met with agents. Oderberger Strasse in Prenzlauer Berg alone hosted 11 such apartments.

Cadrele din filmul Das Leben der Anderen sunt extrem de grăitoare pentru a înțelege modul de aglutinare dintre urmăritor și urmărit, mai ales cele cu ofițerul STASI care face un plan la scara 1/1 în podul apartamentului și doarme deasupra victimei. Imagini similare sunt și în arhiva CNSAS, referindu-mă la schițele din dosarul Noel Bernard și cele ale casei lui Vlad Georgescu, iar cu o privire în trecut, dar cu ochii spre viitor, aleg să prezint, nu întâmplător la Muzeul Hărților din București, hărți false cu zone din teritoriul german (sursa arhiva STASI) și schițe de apartamente și planuri de urmărire a dizidenților români din Germania (sursa CNSAS).

Spionarea modernă ─ de la camerele de trafic, sateliții spațiali, dispozitivele GPS personale și comunicațiile fără fir ─  făurește și mai clar tipurile de hărți-individ. Personalizate cu datele geografice, cu imagini și prin monitorizarea poziției pe glob, noile tipuri de hartă-individ aduc în prezent consecințe deja grave pentru societate. Pentru a evalua această amenințare reală, trebuie să înțelegem „beneficiile” acestor tehnologii geospațiale, dar și să cerem confidențialitatea identificării geolocale a fiecăruia ca un drept fundamental.

Dreptul de a fi singur într-un loc nu trebuie dat celor care ne furnizează servicii de telefonie și terților.

Întrebarea este ce trebuie să facem pentru o securizare a acestor date la care serviciile secrete și companiile comerciale să nu mai ajungă!

(H)arta și teritoriu

Spațiul sferic al pământului trebuie folosit pentru a cuprinde întregul în parte sau a interpreta întregul prin parte. Momentan logica acestei propuneri rămâne la nivelul unei prezumții, dar cred că o asemenea rezolvare ar face dreptate individualului.. Dar oare prin această aprofundare a elementului prim, ființa umană are dreptul de a nu fi pusă în categorii?  E posibil, în utopia ideii, să înțelegem demersurile umane de explorare în artă, în religie și în noi teritorii terestre și spațiale prin căutarea celui indivizibil?

Dacă folosim spusele lui Aristotel: numai individualul există, dar nu cunoaștem decât generalul, atunci omul devine individual când iese singur sau când este extras dintr-o statistică ─  când omul este perceput sau devine un univers, o lume individuală. Grăitor este versul poetului român Mihai Eminescu: „În fiecare o lume își face încercarea” din poemul Împărat și proletar, prin care cuvântul încercare capătă sens alchimic, iar unul devine lumea în sine.

 Și artistul capătă o unicitate prin arta sa, el se prezintă lumii de astăzi ca acel împărat-poet la care se referea cândva Eminescu.

Prin munca sa percepută individual, artistul are posibilitatea de a se/ne ridica prin vederea de deasupra. Astronomic prin corp și metafizic prin arta sa, el se distanțează de condiția de om/mulțime și scoate în evidență esența vieții prin aspectul unic al ei. Tot ce nu evadează din el rămâne inutil. Și Nilul este un fluviu prin excelență al Pământului pentru că, prin revărsarea sa, naște o lume întreagă. Acest fapt este sesizat și în comportamentul oamenilor, mai ales în cel al creatorilor. Poetul și artistul se revarsă în adevăr când primul devine Poezia în sine și al doilea Arta.

Plecând de la romanul lui Michel Houellebecq, Harta si teritoriul (2010), distins cu Premiul Goncourt, în care autorul prezintă ironic caracterul profund comercial al artei contemporane, mă interesează, pentru expoziția Grenzenlos/ Borderless,  să încerc să mă delimitez de nesfârșitul amalgam de stereotipuri întâlnit în arta contemporană.

De la Ares la Hermes

Propun un nou mod de a percepe lucrările prezentate în expoziție, prin care conceptul „de folosire” a artei, nu a artistului, să primeze. Aleg pentru jocul vizual, de a ajunge în noi teritorii, două tipuri de (h)artă. O (h)artă-cucerire, referindu-mă la zeul războiului ─ Ares ─ și o (h)artă-explorare, iar aici Hermes, zeul comunicării și al interpretărilor, vine, în capul meu, cu tactica lui de strategie vizuală specifică.

O cucerire de noi teritorii, prin modul lui Ares, devine o simplă variabilă: o parte vizuală este alăturată unui întreg vizual care crește, în funcție de valoarea părții, iar lucrarea artistului Zoltan Bela, intitulată Lucky Bastard, are un profund spirit remodelat, dar revigorat acum de noua realitate; ea caută să cucerească firimiturile viselor de ieri cu mirajul hazardului de astăzi, intrând în zona imaginilor amalgamate prin care cobori pe harta amintirilor și unești o cască de militar din Al Doilea Război Mondial cu un cuib de pasăre cu ouăle eclozate. Tot din zona imagini-amintire este și lucrarea lui Iosif Király, Timișoara, Piața Bălcescu Nr. 1, în care privirea spectatorului capătă funcție de cucerire a spațiului arhitectural caleidoscopic, dată atât de hartă vizuală, cât și de memoria locului fotografiat. 

Yvonne Hassan în atelier, cca 1975

Și realitatea interioară se suprapune cu cea exterioară în Natură moartă cu hartă, de Yvonne Hasan. Colajele ei, produse cu materiale indus-sărace, dar nu ieftine, sunt pline de elemente-amintiri, prin care reușește să recompună viața din fragmente, iar mostrele cotidiene și secvențe bruște ale memoriei devin o hartă spre viața artistei. 

Specificul național și memoria locului au un caracter de bagaj al călătorului în lucrarea lui Mircea Cantor. Harta României, desen în tuș, este grăitoare prin emblemele locale inserate. Toate curg spre ochii noștri cu un efect clar de aducere aminte. Melancolic, visător, Cantor cară România noastră spre Europa lor. Amintirea locului de naștere poate să fie sacrificată, oferită la schimb sau lăsată, parțial independentă, pentru a fi exploatată în viitor, iar filmul Pașaport de Germania, de Răzvan Georgescu, vine să prezinte o hartă a oamenilor-cifre, în care individualul este privit suspect, atât de către Est, cât și de către Vest. Amprentele proprii ale oamenilor din film și  cele puse în semnul grafic al frontierei de către Mircea Cantor, vin dintr-o realitate lăuntrică, claustrantă, în care spațiul îngrădit este dat și de noi, iar distrugerea graniței trebuie să pornească din fiecare. Artistul, în sensul de mic creator, prin opera lui evidentă, este cel care deschide drumul spre o lume fără frontiere.

Hărți turistice, hărți ale amintirilor

Pentru hărțile turistice, prezentate într-o dublă legătură, informația vizuală este diferită. Harta turistică a României, desenată de Dem Demetrescu în 1937 și harta Germaniei, ilustrată recent de Martin Haake, ne plimbă vizual prin spațiile turistice și culturale ale celor două țări. Macro dimensionate și expuse pe sol, cele două hărți ne invită, prin pașii făcuți pe hartă, în lumea amintirilor, a locurilor și a memoriei. Pășind în harta României amintirile sunt subiective și trec de la o persoană la alta. Poate mirosul florilor din anumit loc, poate orașul bunicilor, prima călătorie la munte sau la mare, toate sunt inserate în harta amintirilor.

Executarea  machetei  „Hărţii Turistice în Imagini” a României a fost încredinţată de Oficiul Naţional de Tu­rism pictorului Dem. Demetrescu în anul 1937.

Cercetarea și documentarea au fost făcute de Emanoil Bucuța și Adrian Corbu, iar compoziția și desenul de Dem. Munca necesară şi execuţia acestui proiect, în dimen­siunile 125 x 165, au durat 6 luni, harta cuprinzând peste 2000 de imagini diferite, iar reducerile grafice şi imprimarea în offset au fost realizate în timp de 8 luni de către Institutul de Arte Grafice „Marvan”, întrebuinţându-se în acest scop 28 plăci, pentru cele 14 cu­lori, distribuite la cele 2 formate. Graţie acestor eforturi, Harta Turistică în Imagini a României din 1937, atât din punct de vedere artistic cât şi grafic, poate sta cu cinste alături de lucrările similare ale altor ţări care au întrebuinţat acest gen de înfăţişare a bogăţiilor turistice naţionale. Acum, după mulți ani de la realizarea acestei hărți, zona realității augumentate își cere drepturile, iar cu platforma ARTIVIVE am creat trei zone animate pe harta lui Dem. Pentru a înțelege mai bine munca de pionierat a artistului Dem Demetrescu în zona filmului de animație, a hărților și a ilustrațiilor de carte, cine-concertul Restituiri DEM Demetrescu (Foley’Ala cu Irina Margareta Nistor) este destul de grăitor.

Scurtă istorie a hărților

În era tehnologiei prezente, atât copiii, cât și adulții sunt tentați de cuceririle sângeroase din jocurile de strategie în timp real (RTS). Celebrul Age of Empires a fost unul dintre primele jocuri de acest gen care să redea realist istoria lumii, prin lupte între civilizații și imperii de mult apuse. Succesul mondial a venit prin realismul proiecției izometrice (folosirea axeleor X, V, Z) a bătăliilor din anumite perioade istorice. Un capitol util din joc este cel al hărților cu care te poți deplasa în noi teritorii:  totul începe cu o vastă întindere de negru și, treptat, pășești spre întuneric până se face mai multă lumină în spațiul cucerit. Un prim pas făcut în jocurile de strategie îți conferă o circumferință luminată de la care poți începe explorarea și cucerirea.

Harta devine unealta prin care pășim în întuneric, iar hărțile clasice ne-au ajutat să ne deplasăm în necunoscut. Aici, în necunoscut, aceste bucăți de papirus, de piei de animal, de hârtie sau chiar un aparat electronic au fost și sunt o formă nonverbală de comunicare, de navigare și de orientare.  Evident că mânat de curiozitatea aventurilor și avântul călătoriilor omul s-a aruncat în abis, dar tot timpul a avut un mijloc de orientare.

Mulțumită colecționarului Emilian Radu, cel care ne-a pus la dispoziție câteva hărți speciale din colecția sa vastă, prezint o scurtă incursiune în istoria hărților pentru a puncta caracterul multidisciplinar al expoziției care va rămâne deschisă la Institutul Goethe până la 4 iunie.

Chiar dacă nu s-au păstrat foarte multe hărți, putem menționa câteva care au schimbat lumea:  Harta din Torino (1150 B.C.E.) este un document unic, fiind singura hartă topografică a Egiptului antic.

Descoperită la începutul secolului la XIX-lea lângă orașul antic Tebe, modernul Luxor, harta pe papirusul cu lungimea de 2,8 metri,  dispune de informații topografice, geologice și geografice. A fost realizată pentru faraonul Ramses al IV-lea, fiind utilizată în căutarea de blocuri de piatră care să fie sculptate ca statui. Inscripțiile descriu „Muntele aurului”, „Muntele argintului”, dar și locuri precum unde locuiesc minerii, Templul lui Amun și drumurile spre Marea Roșie.  Harta identifică, cu o precizie de invidiat chiar și pentru cartografii de astăzi, o zonă lungă de 15 km din Wadi Hammamat.

Harta lumii cunoscute, realizată de Eratostene din Cyrene (cca 194 î.Hr.)

Eratostene era responsabilul Bibliotecii din Alexandria, matematician, poet, atlet, geograf și astronom antic grec a făcut o serie de descoperiri şi invenţii remarcabile: a pus bazele unui sistem de latitudine și longitudine; a calculat cu acuratețe circumferința și înclinarea axei Pământului; a calculat distanța de la Pământ la Soare și a desenat harta lumii cunoscute, bazându-se pe informațiile avute în acel moment.

Harta lumii de Henricus Martellus Germanus este păstrată în Biblioteca britanică

Trec repede peste veacuri și mă opresc la o altă hartă care a schimbat lumea, cea desenată și colorată de Henricus Matellus ( Harta Lumii – 1490). Un eveniment major în realizarea hărților din secolul al XV-lea a fost redescoperirea geografiei clasice a lui Ptolemeu, necunoscută de europeni de foarte mult timp. Hărțile ptolemeice prezentau un sistem de spațiu ordonat care oglindea obiectivele din Perioada Renașterii, dar, ironia face ca în cronologia istoriei hărților, Henricus Matellus ne lasă o ultimă privire a lumii vechi pentru că în 1487-88  Bartholomeu Dias  ajunge în Capul Bunei Speranțe, iar călătoriile lui Columb remodelează harta lumii radical.

Universalis Cosmographia Secundum Ptholomaei Traditionem et Americi Vespucii Alioru[m]que Lustrationes, (1507).

Marea hartă a lumii a lui Waldseemüller a fost cel mai interesant produs al acestui efort de cercetare și a inclus date colectate în timpul călătoriilor lui Amerigo Vespucci din 1501-1502 în Lumea Nouă. Waldseemüller a botezat noile pământuri „America” ca recunoaștere a înțelegerii lui Vespucci că un nou continent fusese descoperit în urma călătoriilor lui Columb și ale altor exploratori de la sfârșitul secolului al XV-lea.  Harta lui Waldseemüller a susținut conceptul revoluționar al lui Vespucci, prezentând Lumea Nouă ca un continent separat, care până atunci era necunoscut europenilor. A fost prima hartă, tipărită sau manuscrisă, care descrie în mod clar o emisferă occidentală separată, cu Pacificul ca ocean separat. Harta lui a reprezentat un salt uriaș în ceea ce privește cunoștințele, recunoscând noua masă terestră americană și schimbând pentru totdeauna înțelegerea europeană a unei lumi împărțite în doar trei părți – Europa, Asia și Africa.

E importantă trecerea de la teoria geocentrică (pământul este centru universului) la cea heliocentrică în care soarele este orbitat de pământ, iar publicarea cărții lui Nicolaus Copernicus  De revolutionibus orbium coelestium (On the Revolutions of the Heavenly Spheres, din 1543) este remarcabilă pentru cercetările viitoare. De pe vremea lui Aristotel din secolul al V-lea î.Hr., învățăturile occidentale susțineau teoria prin care corpurile cerești se învârteau în jurul pământului, centrul unui univers stabil.  Această teorie a fost dezvoltată prin observațiile stelelor și prin calculul orbitelor de astronomul roman Ptolemeu (secolul al II-lea e.n.) a cărui Almagestum (Marea Compilație) a fost una dintre cele mai importante lucrări astronomice din Evul Mediu. Din aceste puncte de vedere, ideea lui Copernic nu a fost acceptată la scară largă, decât în secolul al XVII-lea, până atunci teoria heliocentrică a stârnit multe controverse, nu doar religioase. În scrisoarea către Papa Paul al III-lea, publicată în prefața cărții, autorul spune: I am aware that a philosopher’s ideas are not subject to the judgement of ordinary persons, because it is his endeavor to seek the truth in all things, to the extent permitted to human reason by God. Yet I hold that completely erroneous views should be shunned. Those who know that the consensus of many centuries has sanctioned the conception that the earth remains at rest in the middle of the heaven as its center would, I reflected, regard it as an insane pronouncement if I made the opposite assertion that the earth moves.

Pe un exemplar din cartea De revolutionibus al lui Copernicus apar câteva însemnări importante ale celebrului cartograf și polimat Gerhard Mercator (1512-1594), făcându-ne trecerea mult mai ușoară spre o altă hartă care a schimbat modul de navigare și de prezentare al pământului și al apelor.

Harta Lumii din 1569 aduce o nouă etapă în cartografierea „Lumii Noi”, mai ales în anii de expansiune europeană prin explorarea și cucerirea străină. Pe lângă harta realizată, Gerhard Mercator creează un glob pământesc pentru specialiști, iar tehnica folosită de proiecție a unui sfere pe o hartă bidimensională este cunoscută ca: Proiecția Mercator. Proiecția sa a rezultat din nevoia navigatorilor de a calcula poziția lor față de liniile latitudinii și longitudinii; și dintr-o conștientizare cunoscută a proiecțiilor alternative. Deși forma țărilor și continentelor este identică cu cele actuale, proporția este distorsionată, iar ca exemplu putem vedea că Groenlanda este aproape de dimensiunea Africii, iar în realitate Groenlanda este mult mai mică decât Africa. Deși situația este similară cu decojirea unei portocale și întinderea ei pe masă într-o singură bucată, Proiecția Mercator a fost foarte utilă navigatorilor pentru a călători din punctul A în B. Dar titlul dat de Gerhard Mercator este destul de grăitor pentru întrebuințarea hărții: Nova et Aucta Orbis Terrae Descriptio ad Usum Navigantium Emendate Accommodata –  “New and more complete representation of the terrestrial globe properly adapted for use in navigation”.

Din perspectiva impactului asupra civilizației Terrei, proiecția Mercator ilustrează destul de bine tendința omului de a avea o imagine generală, lărgită, pusă în anumite contexte prin care omul este forțat pernicios și inclus într-un proces dur de reificare, în care omul devine din subiect al proceselor sociale obiectul acestora, asemenea unui lucru.

Dacă ne apropiem de timpurile noastre, păstrând subiectul hărților care au schimbat lumea, putem vorbi și de Sistemul de Poziționare Globală – GPS. Sistemul este o rețea de sateliți care orbitează în jurul Pământului și transmit semnale tuturor receptorilor aflați la sol. Aceste semnale au înserat un cod de timp și un punct de date geografice care înlesnesc utilizatorului să afle poziția exactă în care se află, viteza și ora din orice zonă de pe planetă. GPS funcționează în orice condiții meteorologice, oriunde în lume, 24 ore pe zi.  O dată cu apariția telefonului inteligent (smart phone) s-a sedimentat în omul de rând starea de spirit asemănătoare cu cea a marinarilor, cuceritorii mărilor pline de pericole. „Pe undele încete îşi mişcă legănate/Corăbii învechite scheletele de lemn”, cum zicea tot Eminescu.