Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu, prieteni și cumnați, și-au conjugat eforturile atât la Academia care pregătește viitorii fotbaliști, cât și la Clubul de fotbal Farul.
Foto OMV
Featured

OMV Petrom reînnoiește parteneriatul cu Academia „Gheorghe Hagi” și îi susține activitatea cu 2,4 milioane de euro în următorii trei ani

Sponsorizarea va fi folosită pentru antrenarea a 400 de copii și dezvoltarea infrastructurii Academiei. OMV Petrom este sponsorul principal din 2020, ceea ce a permis Academiei să investească în baza de antrenament și să crească numărul de copii înscriși.

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est reînnoiește, pentru următorii trei ani, parteneriatul cu Academia „Gheorghe Hagi” (AGH). Contribuția de 2,4 milioane de euro va fi folosită pentru selecționarea, pregătirea și promovarea a 400 de tineri jucători de fotbal în vederea dezvoltării acestui sport în România. Academia va dezvolta și o serie de proiecte care vizează aspecte de sustenabilitate: achiziționarea și montarea de panouri fotovoltaice,  iluminarea cu becuri LED, plantarea de copaci în jurul bazei și studii și activități de reducere a emisiilor de carbon.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom a declarat că ​printre direcțiile cele mai importante prin care compania contribuie la dezvoltarea societății se numără educația. „Susținem creșterea unei noi generații mai sănătoase, performante și contribuim la promovarea unor valori esențiale, precum încrederea în sine, fair-play-ul, munca în echipă și îmbunătățirea continuă. Sunt valori pe care le împărtășim cu Academia Gheorghe Hagi, unde ne bucură să vedem şi un angajament sporit pentru sustenabilitate și pentru dezvoltarea echipei feminine.”, a declarat aceasta.

Gheorghe Hagi, fondatorul Academiei a evidențiat faptul că „OMV Petrom a devenit un partener de cursă lungă, care a înțeles că performanța în sport se construiește în timp, cu răbdare, pasiune și resurse adecvate.” „Cu ajutorul companiei, putem să oferim în continuare copiilor cele mai bune facilități de performanță la una dintre cele mai importante Academii din Europa Centrală și de Est, destinată formării și pregătirii viitorilor fotbaliști de succes pe plan internațional. Le mulțumim pentru susținerea performanței în sport”, a adăugat marele fotbalist.

Academia va asigura accesul la șapte terenuri de antrenament și un teren pentru jocurile oficiale și va continua dezvoltarea bazei sportive prin construirea unui nou teren de antrenament cu baloane încălzite pentru efectuarea antrenamentelor pe timpul iernii.

Academia a fost înființată în 2009 și este cea mai importantă sursă de tineri jucători de valoare din România, punând la dispoziție facilități de top care să creeze contextul ideal pentru pregătirea copiilor și a juniorilor pentru performanță la cel mai înalt nivel. Se adresează copiilor începând cu vârsta de 7-9 ani, care sunt selecționați la nivel național și care sunt instruiți folosind cele mai bune practici internaționale în ceea ce privește motivația, alimentația, condițiile de antrenament etc.

AGH a fost declarată cea mai bună academie de fotbal din România de Federația Română de Fotbal.

OMV Petrom este sponsorul principal al Academiei din 2020, susținând creșterea numărului de copii legitimați la circa 300, de la aproximativ 120, înființarea echipelor pentru fotbalul feminin, achiziția echipamentelor sportive și medicale și construirea un nou teren sintetic de antrenament.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top