CCR a decis că declarațiile de avere ale politicienilor NU vor mai fi publice. Laura Ștefan: Au venit facturile pentru păstrarea direcției europene. Mă tem că e doar începutul

Curtea Constituțională a decis azi că articolul care obligă demnitarii, magistrații și funcționarii publici să își publice declarațiile de avere este neconstituțional. Decizia, care nu poate fi atacată, este privită drept o lovitură uriașă pentru presă și pentru societatea civilă.

• Apa Nova investește 49 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare
• Grindeanu: Cer secretarilor de stat și prefecților PSD să își prezinte demisiile
• Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice a intrat în procedură de urgență
• Gruia Stoica, GFR: Autoritățile invocă raționalizarea consumului de energie și, în același timp, favorizează transportul cu cel mai mare consum de motorină
• AUR și PSD, front comun împotriva Guvernului Bolojan. 5 mai, data votării moțiunii de cenzură

Judecătorii Curții Constituționale au apreciat că obligația soților de a-și declara la comun veniturile și bunurile încalcă principiul vieții private.

Excepția aflată pe masa judecătorilor CCR a pornit de la un proces aflat pe rolul Tribunalului București, în dosarul nr. 45/301/2018, al Dumitriței Laura Chițan, funcționar public sancționat contravențional de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru presupuse nereguli în completarea declarației de avere.

„În fața instanței, Chițan a susținut că obligația de a include în declarație veniturile soțului și ale copiilor încalcă dreptul la viață privată garantat de art. 26 din Constituția României, potrivit căruia autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. Ea a invocat faptul că o declarație pe proprie răspundere este un act personal, iar membrii familiei ar trebui să fie liberi să decidă dacă își divulgă sau nu veniturile.

Mai mult, apelanta a argumentat că publicarea acestor declarații, chiar și cu anonimizare parțială, permite identificarea unor informații sensibile, precum locația bunurilor sau identitatea copiilor și a soțului/soției. În acest sens, a făcut trimitere la Decizia CCR nr. 615/2006, care a statuat că salariul concret al unei persoane nu este de interes public și intră în sfera vieții private.”, arată Europa Press.

Iată Comunicatul prin care judecătorii consituționali și-au prezentat decizia:

În ședința din data de 29 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele interimar al României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.73/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

În esență, această soluție se fundamentează pe constatarea Curții potrivit căreia în procedura parlamentară de adoptare a legii criticate, Camera decizională a introdus o prevedere de substanță și străină față de obiectul de reglementare al acestei legi, încălcând astfel principiul bicameralismului, consacrat de art. 61 alin.(2) și de art. 75 din Constituție. Această prevedere, vizând regimul juridic general al proprietății, a determinat totodată și modificarea caracterului legii din lege ordinară în lege organică, fără a fi adoptată și cu majoritatea necesară impusă de art.76 alin.(1) din Constituție.

II. În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori:

– cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.3 alin. (2)  din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituționale în măsura în care nu se referă și la drepturile și obligațiile soțului/soției declarantului, precum și ale copiilor majori aflați în întreținerea acestuia;

– cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010 sunt neconstituționale.

În esență, Curtea a reținut, în ceea ce privește prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, că acestea contravin dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, prin prisma nerespectării exigențelor calitative pe care redactarea textelor de lege trebuie să le întrunească pentru a fi în concordanță cu principiul legalității. Aceasta, deoarece declarația de avere, fiind o declarație pe proprie răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ținută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declarațiile altei persoane. Or, prevederile de lege criticate care instituie obligația de a declara nu doar veniturile proprii, ci și drepturile și obligațiile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere, nu țin cont de modificările legislative aduse Codului civil în materia regimului juridic al bunurilor soților și determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv de la soț/soție și copiii majori aflați în întreținere.

În ceea ce privește prevederile art. 6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, ținând cont de concepția europeană orientată spre necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, Curtea a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate contravine art.1 alin.(5) și art. 26 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a efectuat un test de proporționalitate, constatând că este de netăgăduit faptul că prevederile legale criticate au fost edictate în scopul prevenirii corupției și asigurării transparenței vieții politice, urmărind, așadar, un scop legitim. Valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și standardele dreptului Uniunii Europene în materie, Curtea Constituțională a apreciat că este suficientă depunerea declarațiilor la organul competent să le verifice (ANI) pentru a realiza scopul legii, iar publicarea acestora pe site-ul ANI și al instituției căreia îi aparține declarantul nu este necesară și proporțională atingerii finalității propuse, încălcându-se dreptul la protecția vieții private.

Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege.

Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Revine legiuitorului competența de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei și de a codifica normele privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.”

Reacții

Laura Ștefan, expert anticorupție, comentează dezamăgită: „urâtă zi. Au venit facturile pentru păstrarea direcției europene. Mă tem că e doar începutul”, în timp ce Radu Nicolae, președintele Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă, este de părere că „CCR a distrus declarațiile de avere și de interese – singurul instrument de control civic împotriva corupției și a dat liber îmbogățirii netransparente și ilicite.”

„Decizia CCR reprezintă un regres în materia statului de drept și integrității publice și o desconsiderare a angajamentelor internaționale ale României.

Decizia va avea un impact profund defavorabil României în relație cu Uniunea Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, unde aspirăm să devenim membri. Decizia întoarce România în anul 2010 și anulează 15 ani de eforturi anticorupție. Decizia vine într-un context extrem de defavorabil democrației din România, care a anulat alegerile în 2024, și transmite un semnal extrem de prost cetățenilor care au ales un stat de drept și democrația.”, spune Nicolae.

Alexandra Tănăsescu (Cultura la dubă), îl vedere responsabil pentru această decizie pe Marian Enache, președintele CCR, deși hotărârea a avut votul majorității judecătorilor constituționali.

„Ca să înțelegeți mai bine cine este președintele CCR, Marian Enache, vă spun că declarația sa de avere se întinde pe 7 pagini. Nu o să enumăr terenurile, conturile bancare, apartamentele.

E suficient să știți că acest om câștigă o pensie anuală de 134.000 euro, însemnând 11.166 de euro pe lună + salariu de la CCR 93.000 de euro anual, însemnând 7.750 de euro pe lună + o indemnizație specială pentru vârstă (??) de 16.300 de euro primită în 2023 de la Camera Deputaților.

Marian Enache este plătit de statul român din 1989 până azi. A devenit parlamentar imediat după Revoluție, pe listele FSN, fiind chiar vicepreședintele FSN.

Apoi a devenit consilierul președintelui Ion Iliescu, iar între 1993-1996 a fost ambasador în Moldova.

Enache este PSD-ist de 35 de ani încoace, fiind deputat FSN, PDSR și PSD înainte de a ajunge la Curtea Constituțională.”, comentează Alexandra Tănăsescu.

REPER, formațiunea politică fondată de Dacian Cioloș, a transmis într-o comunicare că „totul poate fi de acum ascuns, fără niciun fel de control civic sau jurnalistic.”

„E o decizie șocantă, care lovește direct în principiile de transparență și integritate în viața publică și care creează o portiță uriașă pentru corupție. Mai grav e că această hotărâre vine chiar la finalul mandatului președintelui CCR, ridicând semne de întrebare serioase despre intențiile reale din spatele unei astfel de decizii.

Dacă nu mai știm ce au în proprietate cei care ne conduc, cum mai putem vorbi de responsabilitate publică? Ce încredere mai putem avea în aleși, dacă legile sunt schimbate pentru a-i ascunde de ochii cetățenilor?

REPER cere revenirea urgentă la un sistem de declarații de avere transparent, complet și verificabil. Vrem modificarea legii în Parlament, astfel încât toate declarațiile de avere și de interese să fie publice și verificabile. Transparența e o condiție de bază pentru o democrație funcțională.

Nu putem construi încredere pe întuneric. Dacă azi se ascunde averea, mâine se poate fura fără urmă.”, arată formațiunea.

Ștefan Pălărie, de la USR, spune că „CCR a pus lăcat transparenței în funcții publice!”

„Au hotărât că e neconstituțional ca declarațiile de avere și de interese să includă bunurile și veniturilor soților. Mai grav, aceste declarații nu vor mai trebui făcute publice. CCR face astfel un deserviciu public enorm, încurajând secretizarea activității financiare a demnitarilor.”, a comentat Pălărie.

Corupția îngropată

Într-un comentariu publicat de InPolitics, Bogdan Tiberiu Iacob arată că „judecătorii inversează parcursul european în domeniu și sabotează prin asta lupta anticorupție, exact cea pe care noul președinte a promis că o relansează.”

BTI face un istoric al raportării diferitelor țări la instrumentul declarațiilor de avere ale funcționarilor publici.

Un scurt istoric al declarațiilor de avere și de interese în țările europene ne relevă că ele au apărut ca răspuns la necesitatea combaterii corupției, a conflictelor de interese și a îmbogățirii ilicite. Acestea au fost introduse treptat, în special din a doua jumătate a secolului XX, pe fondul creșterii conștientizării privind transparența în sectorul public și al presiunilor internaționale pentru standarde mai ridicate de integritate.

În țările vest-europene, precum Franța și Regatul Unit, cerințele de transparență au început să apară în anii 1960-1970, în special pentru parlamentari și demnitari de rang înalt. Aceste măsuri erau inițial limitate la declararea intereselor financiare și nu includeau neapărat averea completă.
De exemplu, în Regatul Unit, în 1974 a fost introdus Register of Members’ Interests pentru parlamentari, care cerea declararea intereselor financiare, dar nu a averii personale detaliate. Scopul era prevenirea conflictelor de interese, nu monitorizarea averilor.

Scandalurile de corupție din anii 1980, în special în țări precum Italia (ex.operațiunea „Mani Pulite”), au determinat o presiune crescută pentru transparență.
În Franța, Legea nr. 88-227 din 1988 a introdus obligația pentru demnitari de a depune declarații de avere la începutul și sfîrșitul mandatului, gestionate inițial de o comisie administrativă. Acesta a fost unul dintre primele sisteme formalizate din Europa.

Țările est-europene: După căderea comunismului, țările din Europa Centrală și de Est, precum România, Polonia și Bulgaria, țările baltice, cele din fosta Iugoslavie șamd au introdus declarații de avere ca parte a reformelor democratice și a alinierii la standardele UE. Aceste măsuri au fost stimulate de necesitatea combaterii corupției sistemice din fostele regimuri comuniste.

În România, obligația declarațiilor de avere a fost introdusă în anii 1990, dar a devenit mai strictă prin Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor. Sistemul a fost consolidat ulterior prin înființarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) în 2007.

În Polonia, Legea din 1997 privind restricțiile în exercitarea funcțiilor publice a introdus obligația declarațiilor de avere pentru funcționarii publici, cu verificări efectuate de Biroul Central Anticorupție (CBA).

Înființarea GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției) în 1999 a marcat un moment important, deoarece organizația a promovat standarde comune pentru declarațiile de avere și interese. Recomandările GRECO au încurajat țările să adopte sisteme de declarare transparente, cu acces public și mecanisme de verificare.

Integrarea în UE a statelor est-europene a accelerat adoptarea declarațiilor de avere. Țări precum România, Bulgaria și Croația au implementat sisteme tot mai riguroase sub presiunea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) al Comisiei Europene.
În România, ANI a introdus în 2007 un sistem centralizat de verificare a declarațiilor, iar din 2010 (Legea nr. 176/2010) a fost obligatorie depunerea electronică și publicarea declarațiilor. România a fost recunoscută ca avînd unul dintre cele mai stricte sisteme din Europa. O lege promulgată în 2023 a interzis inclusiv anonimizarea declarațiilor, care se ridica la 70-80.000 de cazuri anual.
În Spania, Oficiul pentru Conflicte de Interese a început să publice declarațiile de avere ale demnitarilor în anii 2000, cu acces public online pentru a spori transparența.

După 2010, digitalizarea a devenit o tendință majoră. După scandalul Cahuzac din 2013 (un ministru care a ascuns conturi offshore), Franța a consolidat regimul declarațiilor prin înființarea HATVP, care publică declarațiile demnitarilor și colaborează cu autoritățile fiscale.
Estonia, cunoscută pentru digitalizarea avansată, a introdus un sistem complet electronic pentru declarațiile de avere, accesibil autorităților, dar cu acces public limitat pentru a proteja confidențialitatea.

Din 2020, cooperarea internațională a devenit esențială pentru verificarea averilor deținute în străinătate. De exemplu, Moldova (care aspiră la aderarea la UE) a introdus în 2020 mecanisme de colaborare cu alte state pentru a verifica activele funcționarilor publici din afara țării.

Unele țări, precum Ucraina (care nu este membră UE, dar este relevantă în context european), au implementat sisteme stricte de declarare a averilor post-2014, ca parte a reformelor anticorupție susținute de UE și FMI. Declarațiile sunt publice și verificate de Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției (NACP).

În Germania, deși declarațiile de avere nu sunt obligatorii pentru toți funcționarii publici, presiunea publică a dus la o transparență mai mare pentru parlamentari, cu publicarea veniturilor suplimentare începînd din anii 2010.

Există diferențe regionale și abordări.
Vest: Țări precum Germania, Olanda și țările nordice (Suedia, Danemarca) au sisteme mai puțin stricte, bazate pe coduri etice și pe colaborarea cu autoritățile fiscale. Declarațiile de avere nu sunt întotdeauna publice, iar accentul este pus pe prevenirea conflictelor de interese.

Est: Țări precum România, Polonia și Bulgaria au sisteme mai riguroase, cu declarații publice și verificări stricte, datorită istoricului de corupție și presiunii UE.

Țările sud-europene: Italia și Spania au adoptat sisteme de declarare în urma scandalurilor de corupție din anii 1990-2000, cu un accent crescînd pe accesul public la declarații.

Din 1999, GRECO a emis recomandări pentru standardizarea declarațiilor de avere, inclusiv:
– Obligativitatea declarării averilor și intereselor pentru funcționarii de rang înalt.
– Publicarea declarațiilor pentru transparență.
– Verificarea independentă și sancțiuni eficiente pentru declarații false.

UE: Prin MCV și alte mecanisme, UE a încurajat țările candidate să adopte sisteme robuste de declarare a averilor.

OCDE și ONU: Convenția ONU împotriva Corupției (UNCAC, adoptată în 2003) a influențat statele europene să implementeze măsuri de transparență, inclusiv declarațiile de avere.

În unele state, funcționarii publici evită declararea completă a averilor, ceea ce necesită mecanisme de verificare mai eficiente.

Nu toți funcționarii publici depun declarații în statele UE, în unele o fac doar demnitarii, în altele demnitarii și funcționari de rang înalt șamd, în unele se trece și averea rudelor, în altele, nu.

Declarațiile sunt publice în țări Italia, Spania, Polonia, Grecia, Cehia, Bulgaria, Croația, Lituania, sau doar parțial publice în Franța, Austria, Olanda și Germania. Nu sunt publice în statele scandinave, cu un nivel scăzut de corupție.

Concluzia ar fi următoarea: la nivel european, declarațiile de avere și de interese au devenit după al doilea război mondial un mecanism important de combatere a corupției și e firesc ca ele să fi avut un regim mai relaxat în state cu un nivel de dezvoltare și civilizație mai mare, implicit o corupție mai mică, și un regim mai dur în special în fostele state comuniste, unde corupția a explodat în ultimele 3 decenii. România a fost deseori lăudată pentru strictețea măsurilor introduse.

La nivelul UE, din păcate, corupția nu scade ci, dimpotrivă ia amploare de la un an la alta, de aceea a fost nevoie și de înființarea EPPO.

Faptul că într-o asemenea situație judecătorii CCR vin și ne transmit că regimul declarațiilor trebuie zdravăn diminuat în materie de strictețe este împotriva curentului european și chiar a logicii elementare.
E ca și cum noul președinte ar fi lichidat deja corupția, deci nu mai e nevoie de transparența averilor demnitarilor și a altor categorii.
E limpede că toata clasa politică autohtonă va desface șampania, rămîne de văzut ce reacție va avea Bruxellesul, același care în decembrie a mîngîiat pe cap CCR pentru anularea alegerilor.