În exclusivitate pentru Q Magazine, actrița Adriana Titieni vorbește despre lipsa de discernământ a românilor.
Încearcă să scrie un scenariu și să-și facă loc în zona independentă teatrală. Predă cursuri de Arta Actorului la Universitatea Hyperion și face emisiuni radio.
„În rutina zilelor s-a strecurat, pe neașteptate (așa mi se pare), Bacalaureatul fiicei și admiterea la facultatea de Medicină. Pe lângă cursuri, emisiuni radio, filmări și repetiții, a venit realitatea faptului că fiica mea împlinește curând18 ani și va deveni și studentă. M-a izbit, pur și simplu. Sigur că, la nivel teoretic, toate erau cumva așteptate și înșirate, dar …
Nu am traversat crize la 30 sau 40 de ani. Mi se par încă cifre. Și m-am apucat de scris. Povestiri, ca să curăț aceste emoții pe care încă nu le pot asuma și accepta. Nu cred că o să le public vreodată, dar, în sfârșit, înțeleg sintagma: scrisul e terapeutic. ”, spune Adriana Titieni care împlinește astăzi 41 de ani.

„Aș fi preferat să nu mă nasc pe aici…”
Dacă cineva pricepe ce-i spui și de ce-i spui…
„Nimic nu îmi aduce satisfacții așa cum îmi aduce relația pe care o am cu studenții mei, profesional vorbind. Gestionez abilitățile profesionale ale anului I – Arta Actorului la Hyperion. Acum înțeleg perfect ce bucurie imensă e să priceapă cineva ce-i spui, de ce-i spui. Și să facă. Bine. Restul (actorie, moderator și realizator radio, tv) le fac de foarte mult timp și le-am încadrat la știute. Iar maximum de satisfacție îmi aduc reacțiile alor mei, (familiei mele) când le fac câte «un dulce» de excepție…”
#REZIST. Vezi ce cunoscută actriță spune asta.
Alături de soțul ei, prof. dr. Adrian Titieni, la premiile Gopo
Disoluție
„Societatea românească are o incapacitate flagrantă de a înțelege corect o situație și de a reacționa prompt. Sunt o mulțime de probleme în țara noastră, dar această neputință mă bulversează. Lipsă de discernământ. De aflare a subtilităților, cred că suntem cel mai ușor de «fraierit» popor de pe planetă. Nu glumesc! ”
„Să fii actriță în România de azi înseamnă să fii capabilă să faci o mulțime de alte lucruri. Conexe, sau nu, meseriei.”
Ce șanse au tinerii actori azi
„Depinde de ei. Cât de tare își doresc să facă această meserie, cât sunt dispuși să se implice. Ce alegeri fac… Teoretic, e cea mai bună perioadă de a profesa actoria. Poți să pleci, să studiezi, să-ți iei un agent, să-ți faci o trupă… Teoretic … Practic, însă…”















































